sport

Inot. David Popovici participa in decembrie la Campionatele Mondiale de inot de la Melbourne. “Ma duc sa invat, n-am obiectiv”

Dublul campion mondial la seniori David Popovici incheie anul 2022 cu o participare la Campionatul Mondial de inot in bazin scurt de la Melbourne (13-18 decembrie), competitie in care nu si-a fixat obiective de medalie, ci sa invete cat mai mult din aceasta experienta in bazinul de 25 de metri, potrivit Agerpres.

„Nu este cea mai importanta competitie pentru mine, este un prilej de a invata sa concurez in bazin de 25 metri la cel mai inalt nivel si, desi nu ma duc cu obiective extrem de puternice acolo, atata timp cat am un culoar, am si o sansa, orice se poate intampla. Abia astept sa ajung acolo, vreau si sa vad Australia, vreau sa concurez in Australia si sa reintru intr-o forma de competitie. Ar fi greu de gestionat un Campionat Mondial la finalul anului, daca ar fi fost o competitie de obiectiv mare, pentru ca, desi este un concurs important pentru multi, eu inca trebuie sa castig experienta. Eu acum invat, mai am foarte multe de invatat de la adversarii mei mai buni decat mine in bazin de 25 metri, asa ca pentru mine acest Mondial este ca o calatorie in care invat” a spus inotatorul legitimat la CS Dinamo.

David Popovici, multiplu campion mondial si european in acest an, are o experienta in bazinul scurt la Europenele de anul trecut de la Kazan, unde a cucerit aurul la 200 m liber, primul titlu european pentru Romania in bazinul de 25 m.

La Melbourne, David Popovici va lua startul in probele de 100, 200 si 400 m liber, iar din delegatia Romaniei vor mai face parte Robert Glinta (50/100, 200 m spate si 100 m liber) si Andrei Mircea Anghel (50 m spate, 50 m fluture). Ei vor fi insotiti de antrenorii Andrei Radulescu, Luka Gabrillo, Marius Grigore si Silviu Anastase.

Robert Glinta, clasat pe locul cinci in proba de 50 m la Mondialele in bazin olimpic, nu a mai concurat de atunci si nu a fost prezent nici la Nationalele de la Otopeni. In bazin scurt, Glinta are o medalie de argint la 100 m spate (Kazan 2021) si trei de bronz: 50 m spate (Kazan 2021), 100 m spate (Glasgow 2019) si 100 m spate (Copenhaga 2017), toate la Europene. De asemenea, are o medalie de bronz la Mondiale in bazin scurt de anul trecut, de la Abu Dhabi, 100 m spate.

Recent, David Popovici a participat la Nationalele in bazin scurt de la Otopeni 10-13 noiembrie), unde a cucerit medalii de aur la 100 m, 200 m, 400 m la stilul liber si argintul la 100 m mixt, dar s-a acomodat si cu conditiile specifice competitiei in bazin de 25 m.

”A fost prima competitie intr-un an in care am reusit sa iau startul la 25 metri si este foarte important sa ma acomodez, pentru ca este extrem de diferit pentru mine … unora le place mult, mie imi place mult mai mult in bazin lung, pentru ca am suficienti metri sa prind viteza. Mi-ar fi fost greu la Mondiale, daca nu as fi concurat la Nationalele in bazin scurt. M-a ajutat mult concursul de la Otopeni”, a adaugat David Popovici, pregatit de antrenorul Adrian Radulescu.

Pentru 2023, David Popovici vrea sa repete performantele de la Budapesta la Mondialele in bazin olimpic care vor avea loc in Japonia: ”Vreau sa obtin rezultate foarte bune in 2023 la Mondialele in bazin lung, din Japonia, si sper sa pot adauga cateva clasari bune si poate si recorduri … nu este graba, dar niciodata nu ma supar daca reusesc sa ma autodepasesc. Pentru mine, 2022 a fost un an glorios, asa m-am simtit”.

In 2022, David Popovici a dominat probele de 100 m si 200 m liber, cucerind aurul mondial si european atat la seniori cat si la juniori, la cele patru competitii majore, la care s-au adaugat alte titluri in probele de 50 m si stafeta 4×100 m liber la juniori.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Guvernul Ciolacu a facut public documentul trimis de Ucraina in legatura cu Simion: „Actiuni contra intereselor nationale ale Ucrainei”

Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…

8 ore ago

Polonia, a doua tara occidentala dupa Suedia care urmareste sa restabileasca prezenta diplomatica permanenta in Coreea de Nord

Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…

8 ore ago

Noul director al British Museum este in favoarea unui „parteneriat mai degraba decat o discutie privind proprietatea” in legatura cu sculpturile Partenonului

Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…

8 ore ago

Rares Bogdan acuza: „Ciolacu minte in legatura cu documentul ‘declasificat’ din Ucraina”. Miscarea ar fi fost premedita din luna februarie si este in favoarea lui Simion

Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…

5 ore ago

Guvernul grec ia in considerare stimulente pentru proprietarii care ofera spre inchiriere locuinte pe termen lung

Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…

8 ore ago

Scholz l-a informat pe Iohannis despre discutia cu Putin. Iohannis: „Germania este un aliat de incredere al tarii noastre”

Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…

5 ore ago