INREGISTRARE. Limbaj incredibil al candidatului PSD dintr-un mare oras, prieten bun cu Ponta
Candidatul PSD la Primaria Piatra Neamt, Liviu Harbuz, a fost inregistrat in timp ce injura un ziarist local. Limbajul folosit si mai ales tonul arata un om cu probleme serioase.
Harbuz l-a sunat pe jurnalistul Robert Iosub, asupra caruia a revarsat un potop de injuraturi, dintre care „tigan borat” este chiar cuminte. Iata inregistrarea:
Harbuz a recunoscut autenticitatea inregistrarii: „Inregistrarea postata de catre Robert Iosub, ziaristul platit de primarul interimar Chitic, reprezinta un montaj din convorbirea privata pe care am avut-o cu acesta, convorbire venita in urma incalcarii unor drepturi si libertati cetatenesti, de catre echipa de campanie a primarului interimar.(…) Aceasta va fi reactia mea ori de cate ori cineva va confisca piata publica, atentand la drepturile si libertatile cetatenilor”, a scris Harbuz pe pagina sa de Facebook.
Harbuz a fost sustinut in campanie atat de presedintele PSD, Liviu Dragnea, cat si de Victor Ponta, care au venit pana la Piatra Neamt in acest scop. „Il sustin clar pe prietenul meu Liviu Harbuz pentru functia de primar al municipiului Piatra Neamt”, a spus Ponta, citat de Romania libera.
„Imi doresc enorm ca Liviu Harbuz sa devina primarul municipiului Piatra Neamt. Liviu Harbuz poate fi primarul de care municipiul are nevoie in aceasta perioada, care intelege ce inseamna dezvoltare si poate aduce o viata mai buna locuitorilor”, a declarat si Dragnea in timpul vizitei la Piatra Neamt.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook