Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, la instanta suprema, unde completul de cinci judecatori judeca contestatia la decizia prin care a fost achitat in dosarul de coruptie, ca instanta a stabilit ca este „un om cinstit, care nu a incalcat legea”, spunand ca acum asteapta sa i se faca dreptate.
„Dupa cum stiti, instanta a stabilit ca sunt un om cinstit, care nu a incalcat legea, un om caruia i s-a facut o mare nedreptate, astept sa mi se faca dreptate. Apelul DNA-ului nu aduce absolut nimic nou, nu are niciun fel de argument. Nu eu am fost acela care a solicitat intalnirea cu domnul Urdareanu. Dupa desemnarea ca si candidat, am fost contactat si invitat la el acasa. Din inregistrari reiese ca nu mi-am folosit in niciun fel asa-zisa influenta a functiei de conducere de partid. Eu nu am luat banii respectivi, nu am acceptat o finantare si, de asemnea, nu reiese de nicaieri ca ar fi fost vorba de o finantare ilegala”, a spus Ludovic Orban, la intrarea la instanta suprema, potrivit news.ro.
Completul de cinci judecatori al instantei supreme judeca, de la ora 9.00, contestatia la decizia prin care presedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat in dosarul in care procurorii DNA l-au acuzat ca, in calitate de candidat PNL la Primaria Bucuresti, si-a folosit functia politica atunci cand ar fi cerut 50.000 de euro de la omul de afaceri Tiberiu Urdareanu ca sa isi sustina campania electorala din vara anului trecut.
Fostul deputat Ludovic Orban a fost achitat, in 31 ianuarie, de un complet de trei judecatori al instantei supreme. Decizia nu a fost definitiva si a fost contestata la completul de cinci judecatori al instantei supreme, care luni are primul termen pentru judecarea contestatiei.
Orban a fost trimis in judecata in 17 mai 2016, de catre procurorii DNA, care l-au acuzat ca si-a folosit influenta pentru a obtine foloase necuvenite.
Potrivit rechizitoriului, in 1 martie 2016, Orban, atunci prim-vicepresedinte al PNL, l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdareanu, solicitandu-i sprijin financiar pentru campania electorala pentru alegerile locale din vara acelui an, cand deputatul fusese nominalizat pentru a candida la functia de primar al Capitalei.
In 20 martie, cand s-a intalnit cu omul de afaceri, Orban i-ar fi cerut 50.000 de euro in numerar, “nu in vreo modalitate legala, precum si cu depasirea plafonului stabilit prin Legea finantarii partidelor politice”, cerand ca banii sa ajunga la persoane cu functii de decizie in cadrul a doua posturi de televiziune pentru promovarea imaginii sale, potrivit DNA.
In 11 aprilie 2016, ziua in care a fost pus sub control judiciar, Orban a anuntat ca isi retrage candidatura la Primaria Capitalei si demisioneaza din functiile de prim-vicepresedinte PNL si vicepresedinte al Camerei Deputatilor, el ramanand deputat pana la incheierea mandatului, in decembrie. In 18 iunie, Ludovic Orban a fost ales al optulea presedinte post-decembrist al Partidului National Liberal.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
Incepand de vineri, timp de trei zile, Amsterdam a interzis demonstratiile, dupa ce suporterii israelieni…
O femeie care a intrat, vineri, cu autoturismul, in Parcul Central din Targu Jiu, pana…
Trei adolescenti cu varste intre 16 si 18 ani din Bistrita au fost retinuti pentru…
Soferii a doua TIR-uri implicate, vineri, intr-un accident de circulatie intre localitatile Armenis si Sadova…
Uniunea Europeana trebuie sa isi regandeasca sprijinul pentru Ucraina dupa victoria lui Donald Trump in…
Mai multe tiruri incarcate cu bitum au luat foc si au explodat, vineri seara, in…