Intalnire ultra-secreta cu Dancila la Suceava. Liderii PSD au fost luati dintr-o benzinarie, pentru ca protestatarii sa nu afle unde e premierul
Masuri penibile de siguranta adoptate de PSD Suceava pentru ca protestatarii sa nu afle traseul premierului Viorica Dancila. Ea se afla luni si marti in acest judet, „intalniri de lucru cu autoritati locale, personal medical, cadre didactice si cetateni”, arata un comunicat al Guvernului.
Premierul Viorica Dancila, insotita de ministrul Finantelor, Eugen Orlando Teodorovici, si ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, au ajuns luni dupa amiaza in orasul Frasin, unde au avut o intalnire cu activul de partid. La intalnire au participat parlamentari PSD de Suceava, primari si sefi de institutii descentralizate.
Jurnalistii de la News Bucovina informeaza ca s-au luat masuri extraordinare de siguranta pentru ca Dancila sa nu fie deranjata si aici de protestatari. Oficial, PSD Suceava nu a transmis nicio informatie despre prezenta premierului Viorica Dancila in judet. Intalnirea are loc la o pensiune de la intrarea in Frasin, in anonimat.
Secretul a fost atat de mare incat primarii invitati au fost asteptati intr-o benzinarie de unde li se transmite care este pensiunea la care trebuie sa ajunga la intalnirea cu premierul.