Categories: news

INTERCEPTARI: Vanghelie se lauda ca poate ajunge la Iohannis prin intermediul unui realizator TV

Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, s-a laudat, intr-o discutie privata interceptata de DNA, ca poate ajunge la presedintele Iohannis pentru a-l ajuta cu dosarul penal. Cel care l-ar fi ajutat pe Vanghelie in acest sens este Rares Bogdan, realizator la Realitatea TV.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, informatia apare in referatul prin care procurorii DNA solicita judecatorilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie arestarea preventiva a lui Marian Vanghelie.

„(…) inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a inteles, in incercarea sa de a o determina pe o persoana sa dea declaratii favorabile acestuia, sa o convinga pe aceasta de faptul ca are capacitatea ca, prin intermediul jurnalistului Rares Bogdan, sa exercite presiuni asupra presedintelui tarii, presiuni care, in aprecierea inculpatului, ar avea aptitudinea de a influenta cercetarile in prezenta cauza”, se arata in referat.

In acest sens, la dosar exista o interceptare in care Vanghelie invoca numele lui Iohannis si al lui Rares Bogdan, in cadrul unei convorbiri cu Mariana Carla Dinu.

Vanghelie Daniel Marian: Deci, eu stiu toate fazele. Deci, nu trebuie sa… sa discutam! Discutam numai la ureche, asa! si eu… Poti sa te duci acasa, sa vii mai tarziu, sa vin la tine, sa trimit avocatul, sa vina… Eu recunosc ca ai venit la mine, ca nu sunt prost! Tre’ sa recunosc: ‘Da, domne, a venit, ai venit sa te sfatui cu mine’. Si daca vrei… Da’ spune-mi adevarul! Pentru ca ma poti ajuta! E pacat de Dumnezeu asa sa… pentru ca te sperii… ca nu te ajuti nici pe tine, nici pe mine, intelegi? Ai rabdare, dracu, ramai cu casele alea, sunt un milion de euro. N-are rost. Eu ma duc oricum in seara asta, auzi, sa vorbesc cu Rares, sa se duca maine dimineata, la prima ora, la Iohannis, intelegi? Ca eu am o… Tin relatia prin Rares Bogdan cu Iohannis, pentru ca are nevoie de mine sa fac majoritatea la Senat.

Dinu Mariana Carla: Am inteles!’.

***

‘Dinu Mariana Carla: N-a venit?

Vanghelie Daniel Marian: Da’ te rog eu frumos spune-mi, scrie-mi pe foaie ce s-a intamplat acolo, ca sa stiu! Te rog eu frumos! Ai incredere in mine! Eu te cunosc! Eu stiu bine si cum fac astia cu jocurile, intelegi? Eu, dupa ce termin cu tine si cu avocatii, ma duc la… ma duc si ma intalnesc ca sa trimit pe cineva la Iohannis acasa. Deci, eu o sa incerc sa opresc c… asta, da’ problema… am nevoie de tine sa fii langa mine. Nu stiu ce dracu ai zis, spune-mi ce-ai spus acolo si hai sa vedem cum o intoarcem cu avocatii! Ma gandesc ca nu-s nebun si tu esti desteapta. Scrie-mi exact pe foaie, c-o tocam! Zi-mi ce s-a intamplat, cum s-a intamplat, ce ti-a zis sa faci? Si cu mine ce sa faci si daca vii la mine si nu stiu ce si dupa aia eu iti… discutam, daca vine avocatul, discutam! Numai de cum te ajut cu avocatul, cu nu stiu ce, nu stiu… Ma, ce scrii tu, asta, nu stie nimeni, decat noi doi, da-o naibii! Spune-mi, nu ti-au zis sa ma… vorbesc, sa vezi, sa ma inregistreze ei de pe undeva, sa faca, sa ma prinda cu ceva!? Te rog eu frumos, te rog eu! …(neinteligibil)… in, in tine sta, in tine sta pentru… Tu… daca te tii bine un pic este decat ca sa nu mi se intample ceva’.

Tot in referat apare faptul ca Marian Vanghelie a acordat numeroase contracte din bani publici firmelor controlate de omul de afaceri Dumitru Marin, iar in schimb acesta i-a dat primarului, printre altele, doua imobile noi in favoarea unei persoane apropiate lui Vanghelie, aceasta fiind Mariana Carla Dinu.

Reactia lui Rares Bogdan: „O nemernicie fara margini”

”Nu am niciun fel de rol in construirea de majoritati parlamentare, chiar daca mi-as dori sa cada Guvernul Ponta maine, sau in seara asta, daca s-ar putea! Nu am ascuns lucrul acesta, dar de aici pana a mi se atribui vreun rol mie, un biet jurnalist, in construirea de majoritati parlamentare si partide e mult prea mult! Oamenii imi dau roluri mai mari decat am! Chiar ma intrebam cand vor incerca sa arunce cu rahat inspre mine procurorii lui Ponta din sectia 1 Penala a DNA, a domnului Claudiu Dumitrescu. N-am avut mult de asteptat!

Pot sa inteleg si eu pentru cine lucreaza procurorul in cazul Vanghelie?

Si mai ales as vrea sa aflu ce legatura am eu ca jurnalist cu constituirea de majoritati parlamentare! De asemenea, as mai vrea sa aflu cum isi permite un procuror, fie el si al DNA, sa dea pe surse informatii dintr-un referat incercand sa ma bage pe mine in troaca asta!!

Pot sa il informez pe distinsul procuror, si pe toti cei interesati, ca ULTIMA OARA cand m-am intalnit cu persoana la care ei spun ca as fi legatura pentru constituirea majoritatii a fost exact pe data de 22 ianuarie, adica in urma cu aproape 7 saptamani!! De atunci nu am vorbit nici macar la telefon.

Cum pot sa ne bage pe mine si pe omul acela, mult mai important decat mine, in rahatul lor? In nimicnicia lor! In potlogariile lor!

Este o minciuna sfruntata, extrem de usor de demontat, care incearca sa ridice miza dosarului Vanghelie si sa puna presiune pe magistrati prin introducerea in ecuatie a unui jurnalist pe val, cu toata modestia subsemnatul, si a unui politician pe val. O mizerie fara margini!”, se arata pe pagina de facebook a lui Rares Bogdan.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Purtatorul de cuvant al Hezbollah, Mohammad Afif a fost ucis intr-un atac aerian al Israelului asupra Beirutului

O lovitura aeriana israeliana asupra unei cladiri din centrul Beirutului l-a ucis duminica pe seful…

14 minute ago

Premierul Poloniei, Donald Tusk: “Diplomatia prin telefon nu poate inlocui un sprijin veritabil al intregului Occident pentru Ucraina”

"Niciun apel telefonic nu este in masura sa opreasca agresiunea rusa in Ucraina", a declarat…

35 de minute ago

Apel „in al 11-lea ceas” al lui Bolojan catre Ciuca, Lasconi si Geoana: „Sa nu fragmentam voturile pentru modernizarea Romaniei”

Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat duminica un apel catre Nicolae Ciuca, Mircea…

4 ore ago

Ciuca: „PSD este un partid in buzunarul mafiei imobiliare. Noi, liberalii, am platit un pret pentru coalitia cu PSD”

Candidatul PNL pentru functia suprema in stat, Nicolae Ciuca, il ataca dur pe Marcel Ciolacu,…

O oră ago