INTERVIU Cosmin Andreica, presedintele Sindicatului EUROPOL: „Politistii au fost transformati in semafoare umane de catre politicienii care nu au timp de pierdut prin trafic!”
Intr-o societate care devine tot mai debusolata, pe fondul crizei economice si al falimentului moral cvasigeneral, ar fi de asteptat ca politia sa ofere, asa cum promite prin sloganul ei, „Siguranta si incredere”. Si totusi, romanii au pe zi ce trece tot mai putina incredere in politia romana, tocmai din pricina ca nu o percep ca pe o institutie capabila sa le confere siguranta. De ce se intampla asta, cum se vad lucrurile din interiorul sistemului si mai ales cum se poate schimba opinia pe care cetateanul de rand o are despre oamenii in uniforma am incercat sa aflam de la una dintre cele mai active voci reformatoare din cadrul institutiei: Cosmin Andreica, presedintele Sindicatului EUROPOL.
Domnule Andreica, pentru inceput o intrebare care sigur se afla pe buzele tuturor bucurestenilor, in aceste zile: unde sunt politistii de la Rutiera, fiindca multi oameni se plang ca prin intersectii nu-i vad? Stau la cafelute, cum zice legenda urbana?
Este foarte bine ca oamenii se intreaba si ar trebui sa se intrebe cat mai multi bucuresteni unde sunt politistii rutieri, fiindca in realitate numarul acestor politisti este insuficient pentru necesitatile care exista astazi pe strazile Bucurestiului. Structura este subdimensionata, iar politistii au fost transformati in semafoare umane. Ei apar in special pe segmentele de drum pe unde circula presedintele Romaniei, premierul si alte asemenea inalte oficialitati ale statului, si asigura fluenta circulatiei, caci, nu-i asa, politicienii nu au timp de pierdut prin trafic si lor trebuie sa li se asigure fluidizarea. Daca veti intreba, vi se va raspunde ca in mod oficial Brigada Rutiera nu mai asigura coloanele oficiale, dar aceste coloane oficiale s-au transformat in coloane neoficiale. De aceea s-ar putea ca bucurestenii sa observe pe un anumit traseu cate un politist plantat la fiecare intersectie cu un drum secundar, care sta practic acolo si nici nu pot aplica amenzi – fiindca, daca primesc semnalul prin statie, ei trebuie sa blocheze circulatia, ca sa creeze fluenta – si nici sa desfasoare alte activitati. Efectiv stau la dispozitia sefilor Brigazii Rutiere, ca sa primeasca semnalul pentru cand trebuie sa fluidizeze si cand trebuie sa elibereze traficul.
Dupa Revolutie era de inteles ca angajatii Ministerului de Interne erau timorati, deoarece opinia publica ii considera organul de represiune al Partidului. De ce totusi, la mai bine de 30 de ani de la Revolutie multi dintre politisti par la fel de timorati si nu actioneaza cu fermitatea de care ar trebui sa dea dovada?
Dupa parerea mea, nu este o comparatie tocmai obiectiva… Intr-adevar, atunci erau timorati ca parte a sistemului de represiune, insa acum, din pacate sunt timorati din simplul motiv ca legislatia care a fost modificata in ultimii ani a ajuns sa fie schimbata in favoarea celor care o incalca, mai degraba decat in favoarea celor care vegheaza la respectarea ei. Din acest motiv vedem ca institutia nu reactioneaza si nu explica opiniei publice o serie de interventii care nasc intrebari. Institutia nu isi protejeaza angajatii, nu are pozitii, nu isi sustine propriii oameni atunci cand vorbim despre interventii si putem sa ne uitam, de pilda, la evenimentele din ultimele luni si vom vedea ca de fiecare data comunicarea a fost la nivel zero din partea institutiei. Pe de alta parte, au aparut formatori de opinie sau persoane care si-au dat cu parerea despre modul de interventie al politistilor, desi nu aveau niciun fel de expertiza pentru a putea comenta aceste lucruri. Dar evident ca subiectul politiei vinde bine si atunci orice fel de emisiune in care poti sa vinzi asemenea interventii ale politiei si sa le blamezi atrage atentia si audienta. Si politistii sunt timorati deoarece in orice situatie in care ei trebuie sa ia o decizie in cateva secunde, ulterior, cand sunt cercetati interventia lor este analizata secunda cu secunda la rece, fara ca oamenii care fac acest lucru sa inteleaga complexul, circumstantele, presiunea la care ei sunt supusi.
Cazul de la 2 Mai pare sa demonstreze ca politistii inca se tem de „telefoanele pe firul scurt”? Cine-i de vina pentru obiceiul asta: smecherii ca dau telefoane, sefii din MAI ca-i baga in seama sau bietul politist din strada, ca se conformeaza?
Cred ca avem tot mai putini politisti care se conformeaza unor astfel de telefoane pe firul scurt. Iar si in acele cazuri in care exista asemenea reminescente ale trecutului, de tipul interventiilor facute la telefon, tot mai multi colegi refuza sa dea curs sau chiar sa raspunda unor astfel de solicitari. Cine este de vina cand apar astfel de situatii este simplu de spus: politicul, care este tot mai prezent in ultimii ani, dincolo de limita ministerului, care oarecum este, evident, o structura condusa de un om politic numit in acea functie. Dar implicarea politica depaseste aceasta limita si din pacate avem si exemple in care politicul s-a implicat inclusiv in numirea unui sef de post de politie dintr-o banala comuna. Si atunci nu avem cum sa nu ne intrebam cam care este relatia dintre un sef de inspectorat si mediul politic din judetul respectiv. Deci cata vreme politicul va fi prezent, in diferite forme, in interiorul politiei romane, e clar ca vom avea sincope si deficiente de functionare.
In ultima vreme asistam parca la o avalansa de cazuri de angajati ai MAI, de la politisti la pompieri, care comit tot felul de grozavii aflandu-se sub influenta drogurilor si a alcoolului. Cum explicati aceasta veritabila epidemie?
Ati folosit cuvantul „epidemie”… Ei bine, daca avem o „epidemie” in politie inseamna ca o avem si in societate. Pentru ca politistii despre care faceti vorbire sunt oameni care provin din societate. Avem colegi care sunt in politie de trei ani, de cinci ani ori de zece ani, dar este important de spus ca acesti colegi, cand isi dau jos uniforma, sunt membri ai societatii, deci nu putem sa nu luam in calcul faptul ca institutia politiei este o oglinda a societatii romanesti. Iar daca se consuma droguri in societate, este clar ca vom avea consumatori si in randul politistilor, din pacate. Baza de selectie pentru politisti a scazut foarte mult. Anul acesta am avut un record negativ la admiterea in scolile de politie – din zece locuri libere s-au ocupat doar patru, iar multi dintre candidati au obtinut note minime, de 5, cu care s-a intrat in sistem. In aceste conditii este evident ca nu putem sa mai avem pretentia unei calitati morale a candidatului sau a absolventului de scoala de politie ori a celui care se incadreaza direct in politie. Este o problema la nivelul intregii societati si in toate domeniile de activitate, nu doar in politie.
Ministrul de Interne, domnul Predoiu, a anuntat ca nu mai vrea sa vada avertismente in trafic, ci doar amenzi. Nu s-a indeplinit planul de amenzi pe anul asta sau de ce credeti ca este atat de drastic cu bietii soferi, care mai gresesc si ei, ca oameni sunt?
Noi, Sindicatul Europol, ne-am opus acestei propuneri. In primul rand, faptul ca agentul de politie nu va putea da decat amenda, nu si avertisment, nu va rezolva problema, pentru ca in continuare exista „fraieri” care isi platesc taxele si impozitele si, implicit, amenzile, si smecheri care conduc masini de lux, dar nu au nimic pe numele lor, incaseaza amenzi, iar statul nu are capacitatea de a-si recupera creantele. Faptul ca nu se vor mai putea aplica avertismente va agrava, in mod evident, si mai mult aceasta problema. Pe de alta parte, cred ca este si o chestiune politica, decisa la varful coalitiei, intrucat – si este important de precizat acest lucru – toate incasarile din amenzile date de politie devin incasari la bugetul local al primariei unde ai primit amenda. Deci probabil ca si primarii fac, pe linie politica, presiuni ca sa incaseze si mai multe amenzi si sa-si mareasca bugetul. Noi am propus o alternativa la aceasta masura care, repet, nu va rezolva nimic in materie de disciplina in trafic: sa se dubleze numarul punctelor de penalizare in caz de contraventii rutiere, astfel incat, daca un conducator auto incalca regulile de circulatie – sa zicem ca nu poarta centura de siguranta – el sa nu mai primeasca doar doua puncte de penalizare, ci patru. Adica sa responsabilizam mai mult conducatorii auto si pedepsele sa nu depinda de aspectul financiar, pecuniar, care nu reprezinta pentru unii o problema, ci mai degraba recidiva in incalcarea legii sa-i scoata in evidenta mai repede pe cei care au facut o obisnuinta din acest lucru, iar ei sa acumuleze mai repede cele 15 puncte la care se retine permisul pentru 30 de zile. Daca soferul mai acumuleaza 15 puncte in decurs de 6 luni, sa aiba un spor de 30 de zile, adica 60 de zile de suspendare a permisului. Sa fie totul predictibil si gradual, in momentul in care nu intelegi ca trebuie sa respecti regulile de circulatie.
Ieri s-a anuntat ca primele dispozitive cu electrosocuri vor intra in dotarea politistilor bucuresteni. Dar daca, sa spunem, ei vor fi nevoiti sa-l imobilizeze pe un interlop care e numai muschi si ceafa, nu risca mai curand sa-l enerveze cu electrosocurile astea si sa-l faca sa devina si mai agresiv?
Noi vorbim despre dispozitive cu electrosocuri care reprezinta instrumente conductoare de electricitate catre organism prin doua console care ating corpul agresorului, inchid circuitul electric, iar in momentul declansarii vorbim de o descarcare electrica de 50.000 de volti la un amperaj de 1,5 miliamperi. Acest lucru face ca, pe o perioada cuprinsa intre 5 si 15 secunde, in functie de actionarea propriu-zisa pe care o realizeaza politistul, persoana respectiva sa intre intr-o stare de incapacitate neuronala, neuromusculara, astfel incat nu poate sa-si mai foloseasca sistemul muscular. Deci in exempul pe care l-ati dat, efectul este amplificat tocmai de volumul de muschi etalat de persoana in cauza. Ea va fi mai epuizata decat o persoana cu masa musculara normala.
Dar nu exista riscul ca un astfel de soc electric sa ucida, daca actionarea dispozitivului se prelungeste?
Aici nu vorbim despre electrocutare la modul peiorativ, ci despre o declansare a unui mecanism prin care se induce o incapacitate musculara temporara, de 10-15 secunde. Dupa aceste secunde, in care politistul are suficient timp sa imobilizeze si sa incatuseze persoana respectiva, aceasta se ridica si nu resimte niciun efect advers. Exista sute de studii medicale realizate in Statele Unite, Marea Britanie, Canada si alte tari, unde folosirea acestor dispozitive a inceput inca din 2000-2002, care dovedesc ca ele nu sunt periculoase.
Potrivit barometrelor de opinie, romanii au mai multa incredere in armata si biserica decat in politie, desi deviza acesteia este „Siguranta si incredere”. Ce ar trebui sa faca, in opinia dumneavoastra, politia pentru a dobandi increderea populatiei? Schimbarea ar trebui sa vina de sus sau de jos?
Niciodata, intr-o comparatie cu biserica sau cu armata, politia nu are cum sa inregistreze un procent mai mare de incredere. Asta pentru ca, pe de o parte politie este o institutie care aplica legea, deci aduce consecinte pecuniare cetatenilor, fie ca este vorba de o simpla amenda rutiera, fie ca avem in vedere alte situatii. Pe de alta parte, lipsa de efecte din justitie – vedem cum infractori periculosi reusesc sa scape, li se prescriu faptele, sunt achitati, din lipsa de probe sau pentru ca rechizitoriul a fost gestionat in mod deficitar – se resfrange si asupra politiei. Putini cetateni inteleg cum functioneaza sistemul judiciar din Romania si atunci, in momentul in care, de pilda, un interlop scapa de pedeapsa, cetateanul zice „e clar, e pe mana cu politia, altfel nu avea cum sa scape”. Prin urmare, exista un conglomerat de factori, multi dintre acestia independenti de ceea ce face sau nu face politia, care influenteaza aceasta incredere. De aceea ne si dorim, si prin aceste mijloace de imobilizare cu electrosocuri, sa putem sa redam increderea „la firul ierbii”, astfel incat cetatenii sa vada interventii punctuale si eficiente ale politistilor si nu situatii in care ne chinuim cu agresorii, tragem, ne impingem cu ei. Lipsa de pregatire tactica si profesionala, cauzata de deficitul de personal si de nealocarea unui timp suficient pentru pregatire, va putea, speram, sa fie compensata prin utilizarea unor instrumente eficiente de imobilizare si de extractie a agresorului din zona in care se afla.
