INTERVIU Cristian Hrituc, fost consilier prezidential: „Ciolacu este mai pervers decat Dragnea. Stie sa ambaleze mai bine si sa ascunda mai bine dorinta de putere. Pozeaza in liderul umil, in omul impaciuitor, dar…”
Cele mai recente evolutii in plan politic sugereaza existenta unui plan de amploare prin care PSD, cu toti satelitii sai din politica si justitie, urmareste cucerirea puterii totale, in urma alegerilor de la sfarsitul anului. Despre o asemenea perspectiva, ca si despre ce ar putea urma dupa prezidentialele si parlamentarele din 2024 am stat de vorba cu fostul consilier prezidential, analistul si consultantul politic Cristian Hrituc.
Domnule Hrituc, ne aflam in fata unui rand de alegeri care ar putea fi, in contextul actual, cand PSD a acaparat aproape toata puterea in stat, ultimele cu adevarat libere. Exista pericolul ca PSD sa se transforme in PCR, iar Ciolacu sa devina un nou Ceausescu, cum atrag atentia multi analisti politici?
Cred ca exista un mare pericol sa ne ducem catre un sistem de ”tip Orban”. Daca PSD va castiga presedintia si va fi principala forta politica in Parlament, atunci exista aceasta probabilitate. Daca nu vom avea un echilibru de putere, iar social democratii vor avea toate parghiile, atunci se intrunesc conditiile pentru un astfel de scenariu.
Manevra facuta la CCR, cu scoaterea lui Sosoaca din cursa, ne arata ca social democratii nu se sfiesc sa foloseasca orice tip de arma politica, sa treaca granitele rosii pentru atingerea obiectivelor politice. Daca ne uitam in istorie, vedem ca asa au procedat in mai multe momente. Cand au fost la putere s-au folosit de orice mijloc, au incalcat orice principiu pentru a-si crea un avantaj in competitia electorala. Si se pot vedea aceste lucruri: Nastase a schimbat durata mandatului presedintelui, au facut o suspendare a presedintelui folosindu-se de CCR, au dat ordonanta de urgenta si au legalizat traseismul politic in anul 2014, inainte de alegerile prezidentiale.
Da, am vazut ipoteza lansata de Sebastian Lazaroiu ca Marcel Ciolacu poate deveni un Ceausescu al anilor 2024. A explicat-o foarte bine. Ciolacu este un om cu pregatire sumara, un om care nu a facut scoala la timp si care nu a ezitat sa calce pe cadavre, poate fi ”furat” usor de betia puterii.
PNL a declarat ca se desparte de PSD, dar ca ramane in guvern pentru a pazi voturile. Sunt sinceri liberalii cand fac aceste declaratii sau totul este doar o stratagema, pentru a mai recupera din alegatori, dupa care vor merge iar in coalitie cu PSD?
Partial sinceri. Raman in guvern pentru ca nu vor sa le plece primarii. Probabil, si-ar dori o guvernare de dreapta dupa experienta parteneriatului cu PSD, dar nu au spatiu de joc. Sunt pozitionati ”intre scaune”, nu pot juca nici rolul partidului de opozitie, nu au nici premierul acum si par a fi doar o anexa a social democratilor.
La acest moment, calculele arata ca ne indreptam tot spre o coalitie PSD-PNL. Sondajele arata niste cifre care nu permit o alta majoritate. Dar, jocul se poate reseta in functie de cine castiga presedintia. Poate pentru PNL cel mai bine ar fi sa ramana in opozitie dupa acest an. Insa, acolo sunt mai multi oameni care se gandesc strict la interesul lor de moment si mai putin la interesul partidului pe termen lung.
Marcel Ciolacu a afirmat ca, daca va fi ales presedinte, nu va numi un premier de la PSD. Exista o miza ascunsa in aceasta declaratie, prin care practic liderul PSD da painea si cutitul guvernarii pe mana altora?
Miza acestor declaratii este acoperirea vulnerabilitatii principale, pe care am exprimat-o la prima intrebare. Stiu si ei ca exista o teama in societate de PSD-partidul de stat. Sunt multi care isi aduc aminte de epoca Nastase. Ei asta vor sa faca acum, sa arate ca nu vor toata puterea, sa arate ca s-au schimbat si sa linisteasca publicul care s-ar putea speria de un astfel de scenariu. Vor sa ii demobilizeze sa nu vina la vot. Este o strategie buna.
De ce credeti ca pe partea dreapta a spectrului politic exista o asemenea faramitare, fara precedent chiar si pentru dreapta romaneasca, in vreme ce pe partea stanga avem, de mai bine de trei decenii, monolitul PSD (fost FSN, FDSN, PDSR) aproape intangibil?
Si pe stanga este aceeasi fractura. AUR si SOS iau din bazinul PSD. Votantii lui Simion si ai lui Sosoaca erau mai degraba votanti PSD. Oscilau intre PRM si social democrati. Dreapta a fost divizata in aproape toate ciclurile electorale. Basescu a reusit sa ii uneasca pentru putin timp, dupa epoca CDR.
Cine ar fi vinovatul principal pentru faptul ca in 2024 dreapta nu are un candidat unic pentru Cotroceni, cum are stanga, respectiv PSD – pornind de la premisa ca dl Geoana se declara mai curand de centru decat de stanga?
Nu e nimeni vinovat. Nu exista o compatibilitate prea mare intre fortele pe care azi le numim de dreapta, USR si PNL. Domnul Geoana se declara si de dreapta si de stanga si de centru, in functie de locul unde da interviuri. Natural, PNL s-a dus mai spre PSD, care numai de stanga nu e, USR e mai „reformator” dar de multe ori are pozitionari de stanga. Avem un ghiveci ideologic in acest moment, partidele se raporteaza strict la categoriile de electorat unde au succes si mai putin la ideologie.
Curtea Constitutionala a decis interzicerea candidaturii Dianei Sosoaca, desi George Simion e mai cu Rusia in suflet, ca sa zicem asa, decat fosta lui camarada, dupa cum ne avertizeaza serviciile de securitate din Moldova si Ucraina. Cum explicati acest dublu standard al celor cinci judecatori care au luat decizia eliminarii dnei Sosoaca?
Nu e neaparat dublu standard. E pur si simplu executarea unui ordin politic. Ciolacu il vrea pe Simion in turul doi, pentru ca e singura sansa sa castige presedintia. In fata lui Geoana sau a lui Lasconi pierde. Iar Ciolacu nu pierde doar presedintia, pierde si postul de premier. E totul sau nimic. PSD a ordonat, iar oamenii lor de la CCR au executat.
Simion a fost dovedit ca parte a unui joc rusesc. Ucraina si Moldova au luat decizia de al declara persona non grata pe baza unor dovezi stranse de serviciile lor de informatii. Dar, Simion ii este util lui Ciolacu din doua motive. E candidatul perfect pentru turul doi. Al doilea motiv, i-a pus PSD-ului la dispozitie un numar de locuri eligibile in aceste alegeri parlamentare.
Elena Lasconi pare sa vrea sa imbine progresismul cu ia traditionala si crucea crestina. Are sanse sa depaseasca astfel scorul modest al USR din aceasta vara si sa traga si partidul dupa ea?
Va obtine un scor peste partid. Nu stiu daca va fi suficient sa treaca in turul doi, dar ea tracteaza partidul. Alegerea ei ca presedinta USR si desemnarea pentru postul de candidat la presedintia Romaniei a fost o incercare a partidului de spargere a „bulei”. Era cam singura miscare pe care o aveau de facut intr-un timp atat de scurt. O solutie de avarie dupa ce au avut rezultatele proaste de la locale.
Este posibil ca tocmai interzicerea Dianei Sosoaca – un candidat care nu avea, teoretic, sanse prea mari sa ajunga la Cotroceni – sa propulseze partidul SOS pe un loc mult mai bun in Parlament?
Da. Cred ca le-au facut cadou acele procente necesare sa treaca pragul. Bazinul ”suveranistilor” este de 25-30%. Partea buna a paharului este ca AUR va lua un scor un pic mai mic din cauza cresterii SOS. Partea goala a paharului este ca vom avea un partid mai la „extrema” decat AUR in Parlament. Normal, si o imagine de tara mai proasta.
S-a vehiculat in ultimele zile ipoteza ca membrii PSD din teritoriu ar fi primit ordin sa-l ajute cu un vot-doua pe candidatul AUR, George Simion, spre a-l propulsa in finala cu Marcel Ciolacu. Vi se pare plauzibila ipoteza, in conditiile in care nici Ciolacu nu pare atat de sigur de victorie?
Da. Foarte plauzibila. Reteta este deja testata in mai multe randuri de alegeri. Cand ai un partid de structuri asa de mare ca PSD, trebuie sa faci o procedura foarte simpla.
PSD este organizat la nivel de sectie de votare. Adica are un om responsabil pe sectia de vot. Pe strada x, el tine legatura cu sefii de asociati de proprietari, cu oamenii din blocuri. Ai nevoie ca acest om, seful de sectie de votare sa aduca cinci voturi in ziua aia. Nu e un proces complicat. Trebuie sa mute cinci voturi dintr-o parte in alta. Iar asta se poate face doar din voturile activistilor.
Sa presupunem ca sondajele publicate in ultimele zile ar fi corecte si ca Marcel Ciolacu va intra in finala cu pana la 30% din voturi. De unde mai face el rost de voturile necesare pentru a castiga si finala, pentru ca aparent cam acesta este tot bazinul electoral al PSD si e putin probabil ca votantii partidelor de dreapta sa-i dea girul lor?
Daca ajunge in turul doi cu Simion, va face rost de ele. Multi vor vota tinandu-se de nas, dar vor vota pentru Ciolacu. Probabil vom avea cea mai mica prezenta la vot din istorie, dar Ciolacu va fi presedinte.
Daca intra in turul doi cu Geoana sau Lasconi, atunci se schimba totul. Ciolacu va pierde la scor in fata lui Geoana si probabil va pierde la o diferenta mica in fata lui Lasconi.
Exista riscul, in aceste conditii, ca finala Iliescu-Vadim din 2000 sa se rescrie in cheie inversa anul acesta si George Simion sa triumfe la prezidentiale?
Nu.
Suveranistii si extrema dreapta triumfa aproape peste tot in Europa si impun regimuri tot mai autoritare, iar liderii UE par neputinciosi in a stavili acest val de sfidare a democratiei parlamentare traditionale. Credeti ca se pregateste si Romania sa devina o democratie iliberala, dupa modelul Ungariei si Slovaciei?
Am avut vremuri foarte grele. Pandemie, razboi. In acelasi timp, avem o criza de lideri politici peste tot in lume, nu doar in Romania. Sunt vremuri propice pentru lideri de tip goarna, care tipa sa fie bine sa nu fie rau si care exploateaza frustrari. Daca nu vom avea un echilibru de putere in Romania, PSD va trece din nou catre epoca partidului stat. Poate fi un regim mai dur decat al lui Nastase, pentru ca atunci era Iliescu care de multe ori ii dadea peste mana premierului. Acum vor avea toata puterea. Mai mult, Ciolacu este mai pervers decat Dragnea. Stie sa ambaleze mai bine si sa ascunda mai bine dorinta de putere. Pozeaza in liderul umil, in omul impaciuitor, dar…am vazut jocul cu Firea, am vazut ce i-a facut doctorului Carstoiu, am vazut ce a facut la CCR. Ciolacu a incalcat toate intelegerile pe care le-a avut. Daca va ajunge la putere, sa aiba si serviciile in subordine, sa aiba forta data de postul de presedinte, assetul principal de desemnare a premierului, s-ar putea sa va speriati de noua fata a lui Ciolacu. Din „umilul ”de acum nu va mai ramane nimic. Va incepe marea transformare!