INTERVIU Eugen Ovidiu Chirovici, scriitor: „Ideea ca un est-european poate deveni un scriitor de renume, eventual scriind in propria sa limba, este greu de acceptat de vestici”
Intr-o lume in care cuvantul scris pare tot mai putin pretuit, in favoarea imaginilor si sunetelor, unii se incapataneaza sa scrie. Iar cand o fac si cu talent, cum este cazul economistul, jurnalistul si scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici, succesul n-are cum sa intarzie prea mult. Un succes dobandit, ce-i drept, nu pe meleagurile mioritice, ci in strainatate, acolo unde interlocutorul nostru s-a impus ca unul dintre cei mai prolifici autori de romane de actiune din ultimii ani.
Domnule Chirovici, sunteti cel mai de succes scriitor roman de peste hotare. Credeti ca ati fi avut acelasi succes daca ati fi ramas in Romania?
Nu stiu daca sunt „cel mai de succes scriitor roman de peste hotare” sau cam care ar fi o definitie unanim acceptata a succesului, fie el in literatura sau orice alt domeniu. Succesul de critica, de vanzari? Trecand peste acest aspect, sunt fericit ca sunt capabil sa traiesc doar din scris, visul meu dintotdeauna. Da, cred ca as fi avut acelasi succes si daca ramaneam in Romania. Ar fi o greseala sa crezi ca-ti vei gasi mai usor un agent literar, de pilda, daca vei locui la Londra sau la New York. Geografia conteaza foarte putin in zilele noastre, iar majoritatea intalnirilor se desfasoara online. In schimb, e important sa vorbesti limba engleza si sa ai manuscrisul scris/tradus impecabil in aceasta limba. Marile edituri sunt in imensa lor majoritate localizate in „anglosfera”, iar engleza este lingua franca a zilelor noastre.
Faptul ca proveniti dintr-o tara est-europeana a fost un avantaj sau un dezavantaj, in relatia cu editurile occidentale?
Categoric un dezavantaj. Pentru multi occidentali, est-europenii sunt cei care le repara chiuveta din bucatarie, le aduc la usa obiectele comandate pe Amazon, sau, in cel mai bun caz, lucreaza prin spitale ca infirmieri, atunci cand nu fura din buzunare prin metrou. Ideea ca un est-european poate deveni un scriitor de renume, eventual scriind in propria ta limba, este greu de acceptat de vestici. In America, e mai simplu: ai succes, e okay, poti sa fi si martian, n-are importanta, atata vreme cat produci bani. Pe de alta parte, asta nu inseamna ca esti ignorat in mod automat atunci cand propui un manuscris. Cariera mea scriitoriceasca — si nu doar a mea — e cel mai bun argument in acest sens. Doar ca este mult mai dificil pentru tine sa fi luat in serios decat este pentru un scriitor nativ.
Nu pot sa nu va intreb – asa cum era intrebat un celebru autor de science-fiction: totusi, de unde va vin ideile? Sunt ele doar rodul imaginatiei sau va inspirati din viata reala?
Nici un scriitor nu cred ca poate raspunde la intrebarea asta, care, totusi, revine iar si iar in cam toate interviurile. Probabil ca exista o anumita zona in creierul uman responsabila cu nascocirea povestilor, insa neurologii nu au reusit inca sa o identifice si atita vreme cat este acolo si functioneaza cum trebuie, nici eu nu ma agit prea mult pe tema asta. Pentru mine, orice roman incepe cu o imagine, ca o fotografie sau o mica scena de film. De pilda, povestea pe care am terminat-o chiar zilele astea s-a coagulat in jurul urmatoarei scene: un tip la vreo treizeci de ani intra intr-un birou luxos, dar sumbru, iar cel din scaunul sefului, un tip in varsta, il intreaba daca a citit Utopia lui Thomas More si ce parere are despre ea. De la acesta imagine a plecat intregul roman, desi initial nu aveam nici cel mai mic habar ce-ar putea sa semnifice.
Anual se publica mii de asemenea „thrillere”, dar extrem de putine atrag atentia publicului cititor – si implicit a producatorilor de filme. Exista o reteta secreta pentru scrierea unui roman de succes?
Nu, nu se publica mii, ci sute de mii, daca e sa vorbim doar de carti de suspans, detectivistice, mystery, crime, sau cum vreti sa le numiti, si asta doar in State. Publicarea de carti a explodat in ultimele doua decenii, doar in America apar peste trei milioane de titluri pe an. Competita este de-a dreptul sinistra. Nouazeci la suta din aceste titluri au o soarta trista: vand cateva zeci sau sute de exemplare, in cel mai bun caz, dupa care „putrezesc” sub forma de e-book undeva in maruntaiele Amazon-ului. Evident, nu exista o reteta, insa e preferabil sa publici la o editura mare, care apartine asa-zisului „Big-Five” si care este capabila sa asigure un buget de marketing rezonabil. Insa calitatea cartii, atat din punct de vedere literar, cat si comercial, e cel mai important factor al succesului. Iar calitatea cinematica a cartii, capabilitatea textului scris de-a se preta ecranizarii, este elementul care atrage atentia producatorilor de film. Sunt o multime de carti bune si foarte bune care nu au aceasta calitate, asa ca nu devin niciodata filme.
Filmul ”Sleeping Dogs”, inspirat de romanul dumneavoastra, „Cartea oglinzilor”, si avandu-l ca protagonist pe „gladiatorul” Russell Crowe, va avea premiera mondiala in luna martie. Este aceasta colaborare „inceputul unei frumoase prietenii” cu realizatorii de filme de la Hollywood? Va tenteaza ideea de a fi si scenarist, nu doar prozator?
Nu, nu ma tenteaza. Am mai spus-o, scrierea de scenarii reprezinta o cu totul alta meserie. I-am mentionat pe William Faulkner si Raymond Chandler, doi scriitori uriasi, care au scris si scenarii de imens succes, dar care au sfirsit prin a regreta logodna lor cu Hollywood-ul. Va dau un exemplu. Intr-un roman, protagonistul ajunge la un moment dat pe malul unui rau, asa ca urmeaza o descriere de o pagina a peisajului, o adevarata perla literara. Intr-un scenariu, aceasta descriere devine: X ajunge pe malul unui riu. Punct. Intr-un scenariu, dialogul reprezinta cam optzeci la suta din text, pe cand intr-un roman doar aproximativ douazeci la suta. Si asa mai departe. In alta ordine de idei, sunt multumit cu existenta mea si nu vreau neaparat sa mi-o schimb. Si inca un aspect, prefer sa traiesc in Europa.
Romania este, conform statisticilor, ultima tara din Uniunea Europeana in privinta cartilor citite. De ce nu mai citesc romanii: nu avem autori buni sau pur si simplu le este lene sa mai deschida o carte, cata vreme au la indemana televiziunile comerciale si retelele sociale?
Nu sunt foarte sigur ca statisticile la care va referiti sunt precise. Pe de alta parte, prabusirea sistemelui de biblioteci publice, desfiintarea librariilor si, nu in ultimul rand, invazia de subproductie literara au indepartat o parte a publicului de la lectura. Iar autorul roman prefera deseori sa se vada pe sine mai degraba ca pe un neinteles marginal decat ca pe managerul de succes al propriei lui cariere.
Ati fost Mare Maestru al Marii Loji Nationale din Romania si, pe aceasta cale, urmas de drept al unor personalitati care au influentat profund istoria tarii, de la Balcescu si Kogalniceau la Cuza si Rosetti. De ce nu mai exista o implicare politica a masonilor si astazi, cand politica romaneasca pare sa fie influentata mai curand de un sistem neo-securist extrem de fripturist, decat de principiile nobile care i-au ghidat pe fauritorii Romaniei moderne?
Si la vremea aceea masoneria nu era populata doar de cei mentionati— in treacat fie spus, apartenenta lui Cuza la masonerie este discutabila — ci mai ales de burghezi care faceau parte din incolora si inodora clasa de mijloc. Masoneria nu a facut niciodata politica, ca organizatie, iar faptul ca o serie de personalitati din randurile ei, niciodata prea multe, au ales sa faca si politica, a fost, mereu, o decizie personala si nu executarea unui mandat masonic. Dar si pe plan mondial, inclusiv in tari de traditie cum ar fi SUA, Franta, Anglia si Germania, organizatia este in acest moment departe de ceea ce reprezenta pe vremuri la nivelul societatii. Cauzele sunt multiple si, evident, nu este cazul sa le discutam aici.
Sunteti nascut la Fagaras, dar ati trait la Bucuresti, la Londra, la Bruxelles, mai nou la Florenta. Cu care dintre aceste locuri simtiti astazi ca rezonati mai bine, cultural si sufleteste? Unde va regasiti cel mai bine inspiratia de a scrie?
Am calatorit mult ca ziarist in anii nouazeci si m-am obisnuit inca de atunci sa lucrez in orice conditii, asa ca nu am nevoie de un climat anume pentru asta. Atat Bruxelles, cat si Florenta, intre care imi impart timpul acum, dar si Londra sau Parisul, pe care le vizitez destul de des, au un farmec personal. Pe de alta parte, nu sunt dependent de un anumit loc si nu am tabieturi.
Mircea Cartarescu este de ani buni propunerea Romaniei la Nobelul pentru Literatura. Nu-l primeste fiindca s-a nascut roman si nu francez, german, scandinav, sud-american sau, mai nou, tanzanian, cum sustin unii?
Din pacate, exista o componenta, haideti sa o numim politica a Premiilor Nobel, trebuie sa fii orb sa nu o vezi, iar nici cel pentru literatura nu cred ca e scutit de asta, din pacate. Pe de alta parte, nu cred ca acest element influenteaza chiar suta la suta decizia juriului respectiv. Nu stiu de ce Mircea Cartarescu nu a primit Nobelul pentru literatura sau daca il va primi vreodata, dar stiu ca discutia asta este obositoare, pe alocuri chiar ridicola si ca nu ii face niciun bine respectivului autor, care se bucura si fara acest premiu de o notorietate notabila in lume.
In incheiere, va propun un exercitiu de imaginatie – domeniu in care sunteti imbatabil: cum vedeti Romania peste cinci ani. O democratie consolidata in cadrul UE, cu o economie care „duduie”, o gubernie ruseasca sau nici una, nici alta?
Teoretic, dupa mai bine de trei decenii de la regimul comunist, Romania este deja o democratie consolidata si, evident, este membra in UE si NATO. Dar insasi definitia democratiei se schimba incet, incet in toata lumea si deloc in bine, iar conducatorii nostri par incapabili sa inteleaga amploarea provocarilor actuale si amplitudinea pericolelor din zona in care ne aflam. Nu ca ar fi ceva nou: si finalul anilor treizeci, cand intreaga lume se pregatea de explozie, ne-a prins la fel de dezbinati si incoerenti din punct de vedere politic. Nu fac nici o predictie, dar subliniez ca traim cele mai periculoase timpuri de la cel de-Al Doilea Razboi Mondial incoace, ca lumea trece printr-o criza ideologica, economica si sociala profunda si ca avem nevoie mai mult decit oricand de lideri inteligenti, puternici si vizionari. Cu alte cuvinte, de oameni de stat, nu de simpli politicieni.
