INTERVIU Diagnosticul psihiatrului Gabriel Diaconu in cazul azilelor groazei: „Vorbim de patologia profitului de natura sangeroasa. E absolut grosolan, dupa ce ai avut un astfel de eveniment, sa-ti mai arati fata in public si sa mai ceri votul. In conditiile in care ti-ai falsificat insasi menirea de demnitar ales intr-o functie publica”

Avem de-a face cu o patologie a profitului de natura sangeroasa pe fondul unei mutatii morale care nu ar fi putut sa se petreaca fara complicitatea verticalei puterii, a unor persoane care au creeat un halou de protectie si de impunitate asupra angajatilor, suna diagnosticul psihiatrului Gabriel Diaconu in scandalul azilelor groazei care a ravasit, zilele acestea, Romania. Venite din partea unui medic care este si consilier onorific al ministrului Sanatatii, Alexandru Rafila, explicatiile sunt cu atat mai interesante.

Medicul Gabriel Diaconu incadreaza apelul la Dumnezeu ca martor, facut de persoane precum Gabriela Firea si Florentin Pandele, in spectrul tulburarilor narcisice: e vorba de oameni care nu accepta sa fie judecati de justitia omeneasca, ci doar de o divinitate la fel de omnipotenta si omniscienta ca si ei.

Dincolo de vinovatia sau nevinovatia juridica a cuplului Firea-Pandele, pe care medicul Gabriel Diaconu subliniaza ca trebuie sa fie stabilita, daca e cazul, doar in instanta si in niciun caz de opinia publica, exista insa si o dimensiune morala. Iar Gabriela Firea trebuie sa demisioneze, sugereaza psihiatrul, „pentru ca este totusi ministru, pentru ca imaginea ei se rasfrange asupra cabinetului si asupra premierului si asupra aparatului guvernamental”.

In spatele intregii tragedii sta insa un sistem de o inertie uriasa, care a banalizat raul si a facut, prin birocratizare, ca vina sa fie a tuturor, adica a nimanui. Sute de oameni au stiut ca batranii din azilele groazei erau schingiuiti si exploatati, dar fiecare isi delega responsabilitatea grupului si, in final, cu totii se simteau nevinovati. Hartii cu cate 30 de stampile si semnaturi care nu valorau, de fapt, nimic.

Iar faptul ca unii protagonisti se lauda acum cu faptele lor crestinesti nu trebuie sa ne deruteze, spune psihiatrul. In fiecare persecutor persista o farama de remuscare. Orice criminal trebuie sa traiasca, in final, cu el insusi. Asa ca apar diverse ritualuri prin care cauta sa-si spele pacatele. Unii sunt foarte bisericosi, merg sa se spovedeasca pentru ca apoi sa se intoarca la relele lor. Altii doneaza o parte din ce-au furat. Altii ajuta batrane sa treaca strada. In final, tine tot de o patologie narcisica, oamenii care fac asta au nevoie sa se uite in oglinda dimineata si sa vada un print frumos, nu o fiara.

Domnule doctor, la ce v-ati gandit cand ati aflat ce se intampla in azilele acelea din judetul Ilfov?

Prima chestie la care m-am gandit a fost: „La naiba, se intampla din nou!”. Pentru ca Romania, din pacate, are in ultimii 30 de ani un palmares sordid de incidente care au fost dezvaluite publicului, prin actiuni de obicei mass-media. Uneori, si actiuni ale procuraturii. In care aflam ca exista oameni care sunt tinuti, in zilele noastre, fie in conditii de sclavie, fie in conditii de lagar, fie – cum este cazul de acum – de exploatare prin tortura. Si de fiecare data, de-a lungul acestor 30 de ani, odata ce s-a asezat un pic indignarea publica, in urma acestor evenimente, schimbarile propuse s-au lovit de inertie. Ca a fost guvernamentala, ca a fost parlamentara, ca au fost administrative. Si e greu sa raman optimist, desi eu sunt un incurabil optimist. Poate de unde imi dau seama ca au trecut aproape 10 ani de la faimosul caz Berevoiesti, unde a fost descoperit un tanar in lanturi. Au trecut, iarasi, aproape 10 ani de la cazul casei de plasament de la Babeni. Ororile de la Sfantul Serban cred ca sunt tot acum 10 ani. In cazul respectiv erau copii care era maltratati si tinuti in conditii absolut mizere. Daca e ceva diferit de data asta este ca in aceste centre pacientii aveau o vulnerabilitate similara copiilor din centre, dar la capatul opus. Majoritatea dintre ei aveau afectiuni care le afectau capacitatea psihica, gradul de competenta intelectuala in a discerne ce se intampla cu ei. Prin asta, ei erau victimele perfecte. Si atunci indignarea si revolta mea sunt duble. Pe de o parte ca om care se trezeste in realitatea asta care-ti zbarleste parul pe spinare. Pe de alta parte, ca psihiatru, mi-e foarte greu sa-ti spun in cuvinte reactia pe care am avut-o pentru ca in cariera mea se intampla mai frecvent, as spune, decat i se intampla unui om obisnuit sa vad oameni diagnosticati cu dementa, cu schizofrenie. Si vin cu rudele, cu apartinatorii la usa. De multe ori, apartinatorii ajung sa fie coplesiti si-si pun problema institutionalizarii lor, sa-i duca undeva unde se primeasca mai bune ingrijiri decat pot ei sa le ofere acasa. Si, ca psihiatru, resimt presiunea asta, de a le face o recomandare, de a-I trimite undeva, intr-un loc unde sa fie ocrotiti. Ori… Da, stii, asta e pauza aia de descumpanire…

Lucrurile astea nu s-ar fi putut intampla fara complicitate vertical, insemnand piramida autoritatii, dar si fara complicitatea medicala

Da, n-au unde sa-i trimiti ca sa ai certitudinea ca…

Lucrurile astea nu s-ar fi putut intampla fara complicitate institutionala, fara complicitatea autoritatii, fara complicitate verticala, insemnand piramida autoritatii, dar in cele din urma si fara complicitate medicala. Asta e partea care ma doare, poate, cel mai tare.

Problema abuzului fata de cei mai slabi marcheaza ca un fir rosu toata istoria Romaniei… Pana la urma nu e nicio diferenta intre ce am vazut noi zilele trecute si imaginile acele ingrozitoare aparute imediat dupa revolutie din orfelinate. Au trecut 33 de ani, maine-poimaine se face o jumatate de secol si noi suntem in acelasi loc.

S-a facut paralela aceasta intre leaganele de copii ale anilor ’90 si ce se intampla acum, in schimb paralela pe care eu am facut-o a fost cu experimentul Pitesti! Experimentul de reeducare Pitesti. In leaganele respective, marasmul pe care oamenii l-au gasit era o prelungire a mizeriei societale. Cu alte cuvinte, mizeria societala si cozile si penuria si tot ce am trait in anii ’80 au generat inclusiv asta. Ce s a intamplat, prin comparatie, la Pitesti a fost programatic. Insemnand ca Visinski, Nikolski, oamenii NKVD-ului au aruncat in inchisorile respective elemente dusmanoase, cum erau numite la vremea respectiva, le-a supus unor torture si cazne inimaginabile in scopul pe de o parte de a-i pedepsi, dar pe de alta parte de a testa o ipoteza sub umbrela impunitatii. Asta s-a intamplat la Pitesti. In astfel de azile, de la patronat, de la oamenii care faceau afacerea si care luau bani pana la oamenii din jur, care erau vaselina care ungea osiile si pana la ultimul om testau ipoteza ca poti, fara sa fii pedepsit, sa iei, vezi-Doamne, persoane cu dizabilitati neuropsihice moderate, severe sau extreme, poti sa le exploatezi, poti sa le expropriezi si prin asta sa le dai o valoare adaugata in conditiile in care ei, ma refer la beneficiari, in momentul in care ajungeau in centru, aveau cam aceeasi „reputatie”. Erau ai nimanui, nu interesa pe nimeni de ei, societatea nu avea ce sa le mai ceara…

Victimele perfecte.

Exact. Iti dai seama, plecand de la o astfel de inutilitate… Hai sa nu ne ascundem dupa deget, in Romania, de multe ori daca o persoana are dementa avansata sau daca are schizofrenie sau daca are o tulburare organica de personalitate sau daca are retard este considerata inutila pentru societate, da? In scenariul nostru cultural. Ei, iti dai seama ce freamat libidinos a avut persoana care s-a prins ca poate sa faca bani de pe urma lor? Dar mai mult decat, iti ridici problema: „Bine-bine, dar de ce sa faci bani si sa-i si chinui in acelasi timp?”. Si aici raspunsurile nu pot sa fie decat sordide. Unul este ca ai nevoie sa obligi o persoana sa-si dea o semnatura, la o adica. Ai nevoie sa obligi o persoana sa ramana „cuminte” si ai nevoie sa obligi o persoana sa moara, daca se pune problema unei mosteniri. Adica intentiile erau mai mult decat macabre.

Incursiune in patologia profitului de natura sangeroasa

Este ceva infiorator ceea ce spuneti dumneavoastra. E o incursiune in…

Este incursiune in patologia profitului de natura sangeroasa. In general, oamenii care fac profit de natura sangeroasa se vor duce in zonele astea care sunt absolut oculte ale oricarei culturi sau orice societati. Iti dau un exemplu de retele care faceau bani din pompe funebre, da? Am avut scandalul asta! Erau oameni care faceau bani din pompe funebre incat sa aiba clientela pentru sicrie si pentru locuri de veci. Am avut scandalul cu cimitirele.

Da.

Drept urmare nu vorbesti de un fenomen unic, are de-a face cu tipicul vulnerabilitatii oamenilor care au fost exploatati.

Ce fel de profil psihologic are un om care e in stare de asa ceva? Practic, nu exista semnalmentele sentimentelor pe care le au mamiferele. N-au ramas decat instinctele atavice.

Eu am numit chestia asta mutatie morala. Din acelasi motiv pentru care gasesti mutatii morale la persoanele care lucreaza la incineratoare sau pentru dispensarea deseurilor biologice sau persoane care lucreaza de obicei in medii din acestea claustre, contentionale (inchisori – n. red.). Si care, in fata unei imagini sau a unei realitati care e de neprocesat pentru ei isi defera libera gandire sau liberul arbitru gandirii de grup. Asta e vulnerabilitatea schemei si este, in acelasi timp, perversitatea ei. Pentru ca la varful piramidei este un actor decizional care cumva creeaza un halou de protectie, dar si de impunitate si de omnipotenta asupra subalternilor pe care-i compromite initial punandu-i sa faca chestiuni absolut reprobabile, dar apoi le reformeaza gandirea si in cele din urma le favorizeaza aparitia acestei mutatii morale, spunandu-le ca ceea ce fac ei este pur si simplu o munca de sanitatie. Acesti oameni pe care i-am descoperit la Ilfov erau pierduti in sistem. Ei apareau in evidentele psihiatrice ori ale statului ca fiind ingrijiti. Si erau o povara mai putin pe oameni din sistem care toata ziua-buna ziua se punea problema sa ajute, vezi-Doamne, oameni necajiti sau oameni care nu aveau sistem de suport. Ei bine, iti dai seama ce pleasca a fost pentru angajatii acestor institutii publice cand si-au dat seama, „ia uite, bai, il avem pe baiatul ala care are camine si ne rezolva”. Ori presiunea – si acum ma refer la complicitatea statului la tortura –, cand au inceput sa-si dea seama ca ce se intampla acolo este cumva demonic, a fost, pe de o parte, sa continue sa faca ce faceau ca sa-si apere functia, portofoliul, salariul, viata lor, iar pe de alta parte sa denunte chestia asta. Si au ales sa nu denunte. Asta e complicitatea. Au ales cu buna-stiinta sa nu denunte pentru ca la randul lor se simteau absolut neputinciosi. Neputinta administrativa si institutionala este, daca vrei, un alt ingredient pe care si-l circumscrie tortura. Pentru ca deasupra unor neputinciosi stau niste atotputernici. Si pe care nu-i poate ataca nimeni pentru ca au spate, au pile, pentru ca partid, pentru ca politie, pentru ca procuratura. Si uite asa, dintr-o data, ai de-a face cu o retea de mici semizei care lucreaza toti in acelasi Iad. Si din Iadul respective exista dividende! Dividendele din Iad se traduc in bani, bunastare, vacante, haine de firma. Adica se traduc in toate aceste mici huzururi ale cotidianului.

Tocmai asta este. Facand un inventar al institutiilor care au stiut ce se intampla acolo, devine clar ca n-a fost vorba de 2-3 oameni, ci de un numar urias de oameni. Sute, daca nu cumva mii care au stiut. Au fost vreo 12 institutii, intre care numaram si trei ministere.

Sunt sute de oameni care lucreaza intr-un sistem care este extrem de lacom in a cheltui resurse fara sa ofere un livrabil. Pentru ca asa e gandit! Sistemul de protectie sociala este gandit ca o masina de tocat bani, dar fara sa intrebe nimeni care este randamentul util al banului pentru beneficiar.

„E absolut grosolan, dupa ce ai avut un astfel de eveniment, sa-ti mai arati fata in public si sa mai ceri macar votul oricarei persoane. In conditiile in care ti-ai falsificat insasi menirea de demnitar ales intr-o functie publica”

Eu inteleg, imi dau seama de lucrul asta, dar vreau sa inteleg dimensiunea umana. In spatele sistemului intotdeauna sunt oameni. Sute de oameni. Toti astia stiau ce se intampla acolo si n-a avut nimeni nicio tresarire.

Da! Oameni si inertie. Si al treilea factor pe care il cauti este metoda. Hannah Arendt, in “Banalitatea raului”, vorbeste despre birocratie pentru ca pana la urma alcatuirea asta perversa, derivativa, de hartii si redistributie, respectiv diluarea autoritatii pana cand nimeni nu mai are, de fapt, autoritate banalizeaza raul. In cele din urma, pe o hartie ajungi sa ai 30 de semnaturi care n-au nicio valoare, unde ar fi suficienta o hartie creezi 30 de hartii, faci referate groase si faci dosare interminabile care contin absolut nimicuri din care sa compromiti pe toata lumea si sa cresti masa inertiala a sistemului pana in momentul in care daca toata lumea este vinovata si, de fapt, nimeni nu este vinovat. Intelegi? Asta face totalitarismul, asta este, daca vrei, consecinta perversa a totalitarismului in tari precum Romania care au fost sub jug sovietic, asta este, daca vrei, ce a mai ramas din cancerul acelor vremuri. Si persista si rezista si se reinventeaza, pentru ca noi suntem doar la suprafata o democratie! In felul cutumial de a face lucrurile, multi romani continua sa se poarte fix ca acum 30-40-50 de ani. Pentru ca s-au adaptat. Singura chestie capitalista care a aparut pe genul ala de cancer este ecuatia profitului. Nici macar chestia aia nu e destul de noua, pentru ca si in perioada comunismului erau unii care se descurcau. Inainte le zicea bisnitari, in zilele noastre le zice antreprenori multora dintre ei. Si asta e morga pe care o poarta.

E si o dimensiune politica foarte clara in toata povestea asta. Vedem empatie si remuscari zero dupa ce s-a aflat de chestia asta. Politicienii ai caror apropiati au pus pe picioare toata masinaria asta de facut profit pe spinarea unor oameni fara aparare nici nu mai vorbesc de subiectul principal. Totul a degenerat intr-o chestie frivola: „domnule, o inscenare, o rafuiala politica!”. Ei au devenit victimele. Adica politicienii ai caror apropiati faceau treburile astea se considera acum victimele.

Aici am sa spun un lucru despre complicitate ca fenomen psihologic. Complicitatea vine la pachet cu lasitatea. Vine la pachet si cu un reflex pavlovian. In experimentul lui, Pavlov a putut sa demonstreze ca daca suna dintr-un clopotel de suficient de multe ori si da cainelui o bucatica de carne, o sa poata sa obtina secretie gastrica si cand nu mai exista carne. Ei bine, reflexul pavlovian al politicienilor este ca si cand vine vremea sa ia o decizie libera clopotelul asta al complicitatii ii face sa secrete cam aceiasi hormoni, din care pricina au o pata oarba morala. Si vor alege si ei o logica a grupului in defavoarea liberului arbitru. Pentru ca ar putea sa fie, daca vrei, vorbim de acum de intersectia politica, ar putea sa fie un T zero in care in fata unei asemenea grozavii conglomeratul acesta politic al nostru sa spuna: „Bai, ne-am facut de rusine! Oamenii acestia, romanii, ne-au ales in functii de demnitate publica, suntem platiti din bani publici…”.

Nu exista nimic de genul asta.

Si, cu toate astea, oamenii reactioneaza pavlovian. Si vor continua sa reactioneze pavlovian dintr-un motiv foarte simplu. Ion Creanga a zis mai bine decat mine: „Mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima!”. Cam asa e si cu politicianul roman. Rationalizeaza genul acesta de complicitate aruncand mereu pisica peste gardul vecinului. Cu alte cuvinte, colegul meu de partid este asa, dar eu nu! Este o grupare acolo, dar eu sunt bun, eu nu sunt rau! Dar fiecare isi stie, daca vrei, scheletul din dulapul lui! Si atunci a doua parte a lasitatii este: OK, daca eu il atac pe el, o sa-mi vina si mie randul! Si uite ca din genul asta de combinatorica, in cele din urma prefera compromisul. „Bun, o sa pastram raul acesta si o sa vedem cum rezolvam noi dupa aia!” Si asta e un reflex comunist, lucrurile nu se discuta transparent, public, se discuta in partid, se discuta in biroul central sau nu stiu ce sedinta… E absolut grosolan, dupa ce ai avut un astfel de eveniment, sa-ti mai arati fata in public si sa mai ceri macar votul oricarei persoane. In conditiile in care ti-ai falsificat insasi menirea de demnitar ales intr-o functie publica. Ma refer la cei alesi. Cei care ocupa pozitii prin concurs sau au diverse sinecuri sau care au fost pusi pe post de sageata prin diverse institutii, asta e a doua parte a problemei. A doua parte a problemei este ca bugetul nostru de stat suporta un aparat de copii de diverse varste care sunt nepotul lui nu-stiu-cine sau finul lui nu-stiu-care si care ajung sa mute hartii dintr-un sertar intr-altul in institutii care se ocupa de protectie sociala, ei fiind complet inepti la asa ceva. Complet, complet inepti! Ei nu stiu lege, nu stiu proceduri, se duc acolo ca sa-si atarne telefoanele intr-un incarcator, cand vine vremea sa semneze hartii, nimeni nu vrea sa semneze, de teama nu cumva sa fie tras la raspundere. Si frica asta pernicioasa penetreaza in toate institutiile. Institutiile astea, nu uita, stau sub prefecturi, sub primarii. Iti dai seama ca in Romania e protectie sociala de culoare partinica, in conditiile in care problema este transpartinica?

“Ce ma mira pe mine in tara asta este ca, apropo de caminele rezidentiale sau de soarta pe care o impartasesc batranii: sunt inca multi oameni in Romania care cred ca ei nu vor imbatrani!”

Pare ca exista o patura suficient de larga a populatiei care nu e interesata absolut deloc de problemele astea pe care le discutam noi. In 2020 a parut o sfidare cand Piedone, care era condamnat in prima instanta pentru mortii din incendiul de la Colectiv, a candidat cu sloganul „Ai grija sa nu te arzi!”. Si a fost ales. Ce mutatie se petrece in creierul poporului roman, incat face alegerile astea?

Interpretez in aceeasi cheie in care pot sa interpretez multe dintre reactiile societatii civile si ale comunitatilor din Romania care sunt, de fapt si de drept, absolut disociate la fenomenul politic. Cand zic disociate inseamna un fel de cainii latra, ursul merge. Sunt oameni care joaca jocul acesta, al „alegerii”, absolut dezinvolt, dar fara sa-si faca vreun moment vreun plan sau macar vreo iluzie ca alesul lor, cand merge in Parlament, chiar le duce mai departe vreo nazuinta sau vreo necesitate sociala. Dincolo de „bazele traditionale electorale” si care presupune implinirea nevoilor absolut simple – sa ne puna si noua asfalt, sa ne aduca si noua apa, canalizare, sa ne mai dea si noua un ban in plus la pensie, romanul, cand alege, nu alege pentru ca vrea o Romanie mai buna. Pentru ca el vrea o viata mai usoara. Si nu vede, de asta zic disociata, nu vede legatura dintre cele doua.

Pai, cum se poate intampla treaba asta?

Ce ma mira pe mine in tara asta este ca, apropo de caminele rezidentiale sau de soarta pe care o impartasesc batranii: sunt inca multi oameni in Romania care cred ca ei nu vor imbatrani! Desi asta este o chestie care sa speram ca ni se intampla majoritatii… Ca si povestea cu pensile, ca si sistemul de sanatate. Toate masurile de protectie sociala ne privesc realmente pe toti. Pentru ca spre acolo tindem. Asta este drumul! Este ca in caricatura aceea in care prima oaie care se arunca in prapastie spune, cu ultimul behait pe care-l scoate, „tot inainte!”. Si este dramatic pentru ca noi putem vedea ca ne indreptam catre abis. Putem vedea! Si intre noi fie vorba, si am s-o spun public, in unele dintre aceste camine sunt parinti de politicieni, sunt frati de demnitari, sunt bunici de lucratori in sistemul public, in justitie! In tot ce vrei! Este realmente noaptea mintii ca sunt aceiasi oameni, ma refer la demnitari, care au avut de indurat si au dat telefoane, au cerut o referinta, „trebuie sa o duc pe mama, pe bunica, pe taticul, pe matusa la un astfel de camin, zi-mi unde sa-l duc pentru ca stiu ca e groaznic!”. Tu intelegi? „Stiu ca e groaznic acolo!” Eu, ca medic, sunt sunat pe putin de 20 de ori pe saptamana: „Zi-mi si mie unde sa-l duc pe X-ulescu, prieten cu mine, sot, frate, nu conteaza, intr-un spital de psihiatrie sau intr-un centru de cronici sau pentru dezintoxicare si sa fie tratat cumsecade”. Cu alte cuvinte, cand vine vorba de pielea lor sau unei persoane dragi, acesti oameni manifesta o busola morala pe care nu o aplica si societatii. Si aici se manifesta simptomatic disocierea completa, pentru ca, intre noi fie vorba, parlamentarul sau secretarul de stat sau tarcovnicul dintr-o deconcentrata etc, atunci cand se intoarce la munca lui, dar care nu priveste problema asta, isi reseteaza complet campul de constiinta si spune in continuare: „Bun, nu e treaba mea, nu ma priveste pe mine!”.

“Ceea ce eu astept este o forma de probitate morala in fata evidentelor. Pentru ca Gabriela Firea este totusi ministru, pentru ca imaginea ei se rasfrange asupra cabinetului si asupra premierului si asupra aparatului guvernamental. Sa nu lase sa planeze absolut nicio umbra de indoiala asupra ei”

Tot nu reusesc sa pricep cum se poate intampla asta. Pana la urma nu au fost adusi de undeva, nu ne-am trezit de dimineata cu un desant, n-au venit unii cu niste avioane si au descarcat niste functionari. Vorbim de niste persoane care traiesc printre noi. Ne saluta, sunt vecini, se duc la mall, isi pupa copiii, merg la piese de teatru cu sotii, fac gratar si invita prietenii. Apoi, dintr-o data, se transforma in ceva ce vedem doar in filmele cu lagarele naziste.

Iti aduc aminte de un schimb de replici pe care l-am avut cu Nelu Tataru, la vremea respectiva ministrul Sanatatii. De la o candela aprinsa la Spitalul Judetean Piatra Neamt a avut loc un incendiu cu victime. Era in plina pandemie. Si Nelu Tataru, intrebat fiind de reporter daca se simte vinovat sau responsabil, a raspuns urmatorul lucru: “De starea sistemului de Sanatate cred ca suntem cu totii vinovati!”. Eu expresia asta am auzit-o in nenumarate randuri. „Suntem cu totii vinovati.” Pentru ca, apropo de ce ti-am zis mai devreme despre banalizarea raului, ce vrea sa creeze Diavolul in general este ca nu exista vinovatie. Pentru ca, daca suntem cu totii vinovati, de fapt nimeni nu este vinovat. Un fel de urma scapa turma.

Da. Cum s a intamplat si in ’90. Imediat dupa revolutie a venit Iliescu si a zis „domnule, sa ridice piatra ala care n-a facut. Toti am fost membri de partid, toti am facut…”.

Uite care este granita in nisip intre vinovati si nevinovati. Stii care e? Pentru ca ea exista! Granita e ca plexiglasul ala de la ghiseu, cand te duci sa platesti taxele. Te uiti la omul din spatele ghiseului, care-ti ia banii, si-ti dai seama ca si el plateste taxe, ca si tine. Doar intamplarea face ca, in situatia in care va aflati acum, tu ii dai banii lui. El este reprezentantul autoritatii, iar tu esti un umil platitor de taxe. Iar acel plexiglas se numeste granita. Daca ii dai lui banii, iar el ii baga in buzunar si fuge cu ei la mare, tu n-ai cum sa fii vinovat de chestia asta. Pentru ca omul ala isi face meseria acolo. Noi, cand alegem parlamentari, cand apare un ministru, ca al Sanatatii, al Muncii, primul ministru, primarul, presedintele Consiliului Judetean, acel plexiglas exista intre noi si ei! Acum n-am sa ascund pozitia mea onorifica de om care se afla inca in arcul guvernamental (consilier onorific al ministrului Sanatatii, Alexandru Rafila – n. red.). Eu sunt constient de obrazul meu, de verticala mea si de munca pe care o desfasor in serviciul public. Si eu fac chestiunea asta pro bono, nu am absolut niciun divident. Si as putea foarte bine sa spun “OK, uite care-i treaba, chestia asta nu ma priveste pe mine”. La fel cum colegii mei doctori, care au fost sa-i evalueze gratuit pe cei scosi din azilele din Ilfov, ar fi putut sa spuna ca problema aceea nu-i priveste pe ei. Dar, cu toate astea, o functie de serviciu public toti cred ca trebuie sa facem, la un moment dat. Incat sa putem spune dupa aceea – uite, am pus si eu umarul putin la chestia aia. Si eu nu pot sa accept sintagma „suntem toti vinovati”. Pentru ca eu nu pot sa dau vina, in momentul in care imi exercit atributii, cand imi exercit functia, autoritatea, nu pot sa dau vina pe cine e dincolo de acel plexiglas. Pentru ca lucrul pe care-l fac eu il afecteaza pe el. Si ce nu fac eu il afecteaza pe el! Si asta e o chestiune care este povara demnitatii, in cele din urma. Si povara demnitatii sa stii ca sunt oameni in aparatul guvernamental si cel administrativ care o duc, totusi. Doar ca vocile lor nu sunt la fel de auzite.

O sa va intreb direct: ii avem pe Firea si pe Pandele. Cea mai buna prietena a Gabrielei Firea si soferul ei au fost vicepresedinte si, respectiv, presedinte in asociatiile astea. Avem discursul in care Firea si Pandele spun ca sunt nevinovati, totul o conspiratie impotriva lor. Oamenii acestia cred cu adevarat ce spun? Sau doar joaca foarte bine un rol?

E o problema simpla, de aritmetica, de fapt. Care este suma minima de oameni din proximitatea ta care au conspirat la astfel de acte si fapte de la care tu nu mai poti spune ca nu ai stiut? Sunt 3 oameni, sunt 5 oameni, 10 oameni, 20 de oameni? Si e o problema simpla. Pentru ca ai putea sa zici, ai putea sa speculezi. Este realmente o problema care tine de teoria probabilitatii. Acestea fiind zise, tu sa stii ca in Romani legiuitorul asigura prezumtia de nevinovatie chiar si cand ai 100 de oameni in proximitate. Incat, pana la proba contrara, daca tu spui ca nu ai stiut, sa beneficiezi de prezumtia de nevinovatie. Pentru ca, prin comparatie, sa condamni – si o sa para ciudat ce zic -, sa condamni cuplul Firea-Pandele doar de probe circumstantiale nu este suficient. Din pacate. Dar legiuitorul da genul acesta de prezumtie. Si este o prezumtie buna, pentru ca in momentul in care se formeaza un curent de opinie, in absenta unor noi dovezi clare care sa-i pe ei de evenimentele acestea s-ar parea ca, in fata legii, ii condamni pe nedrept. Iar procesul public este de notorietate ca da de obicei verdicte gresite. Ceea ce eu astept in schimb, ca vorbim de fenomenul asta, este o forma de probitate morala in fata evidentelor, chiar daca, sa zicem, acesti oameni nu sunt deloc conectati la fenomenele astea si chiar daca sunt victima unei inscenari sau unei agresiuni publice sau a unei campanii de discreditare media si asa mai departe, pentru ca sunt demnitari publici. Pentru ca Gabriela Firea este totusi ministru, pentru ca imaginea ei se rasfrange asupra cabinetului si asupra premierului si asupra aparatului guvernamental. Sa nu lase sa planeze absolut nicio umbra de indoiala asupra ei.

Deci dumneavoastra ziceti, cu alte cuvinte, ca ar trebui sa demisioneze.

Asculta-ma pana la capat. Daca la un moment dat, si astfel de lucruri se tot intampla in viata publica, daca la un moment dat intri intr-un con gri unde oamenii incep sa joace teoria probabilitatii, tu ca demnitar public nu functionezi dupa aceeasi logica dupa care functioneaza nea Vasile de la service auto. Nu te duci, in general, iti vorbesc, nu te duci doar la slujba cand te duci la ministerul tau sau te duci la directia ta sau te duci la sediul de partid. Tu te duci in fata lumii! La orice moment! De asta se numeste serviciu public! Si serviciul public sa stii ca este in mare masura o chestiune de incredere. O chestiune de incredere! Daca tu nu mai poti sa induri si sa sustii increderea oamenilor care te-au pus acolo, pana la urma, este un gest de moralitate sa spui, „eu imi dau seama, chiar daca sunt nevinovat, ca pana cand n-am sa pot proba chestiunea asta este mai bine pentru mine sa ma retrag”. Gandeste-te ca au fost presedinti de partide care au facut chestiunea asta cand asupra lor aplana incertitudine publica. De acord?

„In loc sa te isterizezi ar trebui sa arati omului ca tu in serviciul public respecti statul roman. Tu cand ti-ai inceput mandatul ai jurat sa respecti legile statului. Pai, cum respecti legile statului, in general, daca te legi tot timpul de chitibusul literei, dar in spirit pe tine nu te intereseaza?”

Da.

Au fost oameni care pe vremuri, ca tot vorbim de anii ’90, isi dadeau demisia de onoare, corect? Era o vreme in care in Romania – era perioada aia romantica, imediat dupa caderea lui Ceausescu – se vorbea despre “onoare”. Si chiar si asa, daca te uiti la nivelul Uniunii Europene, daca te uiti la felul la care oamenii cresc si scad, apar si dispar din ochiul public, din pozitii de mare putere, cand pleaca, vor pleca pentru ca si-au dat seama ca nu mai pot avea increderea oamenilor. Premierul Boris Johnson, Marea Britanie, da? Pentru niste lucruri care nu aveau de-a face, pana la urma, cu actul lui de guvernanta, pentru simplul fapt ca a incalcat regulile pe care el insusi le facuse. Facuse nu stiu ce petrecere. A pierdut increderea partidului. Dar aici vorbim doar de etica in guvernanta, vorbim de etica in politici de partid. Sa asist si sa asistam la o cotonogeala intre diverse factiuni sau sa asistam la o cotonogeala intre diverse cercuri sau poli de putere in diverse partide sau in interiorul unor partide nu face bine la niciun nivel increderii pe care o are omul de rand in politician. Si poti sa observi, intre noi fie vorba, cam care este starea de fapt la acest moment cu viata politica in Romania. Pentru ca am ajuns sa avem in Parlament fie partide care practica forme de extremism, fie partide care sub o forma sau alta, traiesc intr-o dizarmonie a puterii. Ca este PSD, ca este PNL, nimeni la acest moment nu pare ca s-a hotarat ce reprezentare politica mai avem pe curcubeul diversitatii. Pol de stanga, pol de dreapta, politici social-democrate, politici liberale, politici moderate, politici progresiste. Tot ce observam e un fel de curtea scolii in care ocazional se mai joaca leapsa, se mai joaca lapte gros, se mai joaca ratele si vanatorii. Dar nimeni nu mai ia in serios viata politica in Romania? Pentru ca, daca vrei s-o iei in serios, te intorci la ce ti-am zis adineauri. In loc sa te isterizezi, nu conteaza cine, sau in loc sa folosesti cuvinte pompoase, ar trebui sa arati omului care e mult sub tine, atentie, omul de rand este mult mult sub politician, sa-i arati omului ca tu in serviciul public respecti statul roman, Constitutia, valorile statului roman. Tu cand te-ai dus si ai jurat, cand ti-ai inceput mandatul, ai jurat sa respecti legile statului. Pai cum respecti legile statului, in general, te legi tot timpul de chitibusul literei, dar in spirit pe tine nu te intereseaza?

Pare o politica de tipul apuca ce poti si fugi. Ca un caine care a prins osul si maraie pe toata lumea care se apropie.

Statul roman nu este nici PSD, nici PNL, nici USR, nici REPER, nici AUR. Statul roman este convingerea comuna a tuturor acestor cetateni, cand se nasc in tara asta sau cand aleg sa lucreze in tara asta, ca exista sub forma unui spirit national. De acolo incepe statul roman. Nu incepe de la teoria conspiratiei si nu incepe nici de la Legea Probabilitatilor Derivate, cand vrem sau nu sa legam cuplul Firea-Pandele de azilele din Ilfov.

“Constat in saptamana asta o lipsa epidemica de suflet din partea actorilor institutionali”

Nu e vorba de asta. Eu va intrebam daca ei chiar cred cand spun ca nu au nicio legatura cu scandalul sau e doar un rol pe care il joaca foarte bine.

Am sa-ti spun o chestie: si daca nu cred si in realitate se prefac, ce? Pentru ca suntem cu totii judecati, in cele din urma, dupa consecintele actelor sau inactiunilor noastre. Despre asta vorbim. Despre incredere. Daca te uiti la comportament, in general ma refer acum din nou, nu vreau sa fac trimitere la Firea sau mai stiu eu, un om politic, daca ajunge intr-o pozitie gri, ar trebui sa aiba incredere, daca are constiinta curata pana la capat, ca se va putea intoarce din nou in fata legatorului cand este intr-un fel sau altul lustrata zona asta de incertitudine si va obtine din nou increderea legatorului, nu?

Posibil…

Nu posibil! Foarte serios! Este un fenomen foarte simplu. Cinstea obrazului trebuie sa functioneze si cand te ridici in functie si cum te dai jos de pe podium. Trebuie sa functioneze si cand esti in demnitate si cand nu.

In teorie.

Nu, nu, dragul meu, asta nu este teorie!

Da, dar vedem ca in practica nu mai vedem lucrul asta de… De cati ani, domnule doctor? Ca eu nu-mi mai aduc aminte…

Din 1996?

Nu stiu. Nici nu mai tin minte de cand n-am mai vazut lucrul asta de care spuneti dumneavoastra.

Din 1996, cand probabil a fost singura data cand romanii au dat un vot cu sufletul. Si fara suflet, de fapt, nu mai ai nimic. Pe mine, daca ma inversuneaza ceva, este sa constat in saptamana asta o lipsa epidemica de suflet din partea actorilor institutionali.

„E o forma de narcisism sa spui: «Mie nu mi se aplica legile lumesti pentru ca eu nu am un contract decat cu o autoritate care este la fel omnipotenta ca si mine». Iar orgoliul acesta contrazice insasi esenta credintei. Pentru ca e o forma de mandrie stearpa sa-l propui pe Dumnezeu drept martor. Sa-l aduci pe Dumnezeu in boxa martorilor”

Pai, da, dar toti toti invoca pe Dumnezeu! Toata lumea… (doctorul Gabriel Diaconu izbucneste intr-un hohot de ras – n. red.) Am pregatit un citat, ca sa nu vorbim pe langa subiect: “Sunt un om cu iubire si frica de Dumnezeu. Familia mea este cu iubire si frica de Dumnezeu. Nu suntem farisei, credinta ne-o masoara doar Dumnezeu!”. Vedeti, domnule doctor, n-am apucat sa citesc doua randuri si deja a fost invocat de trei ori Dumnezeu. Reiau: “Iar el nu are nume si prenume pe pamant, Dumnezeu nu are nevoie de purtator de cuvant pentru a se exprima si este tragic pentru intreaga noastra societate crestina daca am ajuns sa fim persecutati ca purtam cruci la gat, cinstim icoane si spunem Doamne-ajuta”. Asta a fost raspunsul Gabrielei Firea.

Bun, de acord, uite care-i treaba, este de relativa notorietate publica faptul ca eu sunt un ateu autodeclarat si cu toate astea problema care este supusa dezbaterii n-are nimic de-a face cu biserica, religia sau cu credinta. Are de-a face cu legile statului, are de-a face cu regulile simple ale moralei societale. Nicidecum cu enigma sau cu misterul sau cu notiunea de pacat. OK? Acesti oameni despre care vorbim n-au pacatuit. Au torturat semeni! Oamenii acestia nu sunt judecati intr-o cheie absoluta, intelegi, si nu se rezolva problema cu o spovedanie. Dar problema se va rezolva cu niste hotarari in instante. Prin urmare, am tot respectul pentru cei care cred in orice forma de zeitate si sper pentru ei sa fie judecati de Dumnezeul lor, chiar n-am nicio problema cu asta. Dar am o problema cu impuritatea pe care si-o aroga in general. Cu faptul ca se considera deasupra legii.

Cum pot sa incapa in mintea unui om astfel de norme diametral opuse…

Nu, aici este un artificiu retoric. Daca vrei sa criticam constructiv chestiunea asta… Este un artificiu retoric. Apelul este la comunitate. Cum as putea eu, un bun crestin, sa fac rau crestinilor. Cu siguranta nu le este pusa musulmanilor sau…

Nu. Celor care se proclama credinciosi. Ca poti sa fii crestin si sa nu stie nimeni. Sau orice alta religie. E vorba de cei care proclama lucrul asta. „Domnule, eu sunt crestin, fac bine, imi iubesc semenii.”

Asta nu e o chestiune care sa se poata restrange la bazinul crestin si pe care o intalnim la toate religiile lumii.

Da, bineinteles. Orice credincios.

Genul asta de dubla masura nu e o chestiune care sa apartina strict tarii noastre.

Categoric.

In schimb, ceea ce poti sa observi, vorbind in general din nou, la persoane care sunt transformate in interiorul unei religii este ca defera, cu cat sunt mai radicalizati, defera relatia lor cu statul, cu legea, cu regulile obstesti, raportului lor cu divinitatea. Si asta e o forma de narcisism.

Si asta am vazut. Asa este.

E o forma de narcisism sa spui: „Mie nu mi se aplica legile lumesti pentru ca eu nu am un contract decat cu o autoritate care este la fel omnipotenta ca si mine, este la fel omniprezenta ca si mine si este la fel de omniscienta ca si mine”. Iar hubrisul (orgoliul – n. red.) acesta contrazice insasi esenta credintei. Pentru ca e o forma de mandrie stearpa sa-l propui pe Dumnezeu drept martor. Sa-l aduci pe Dumnezeu in boxa martorilor. Si sa-i spui lui Dumnezeu: “Ia vorbeste tu, Doamne, acum cu domnul procuror si spune-i ce om de buna-credinta si incredere sunt eu”. Nu poti sa faci chestia asta! Sau, daca faci chestia asta, mult noroc! Sansa ta este totusi ca vor fi oameni care sa inchida galusca asta, dar la fel de bine mi-e greu sa cred ca orice persoana practicanta a unei credinte pe lumea asta s-ar uita cu sufletul impacat la un astfel de spectacol! Sincer! Adica, bun, am inteles, te duci, te rogi, crezi in iertarea pacatelor, crezi in viata vesnica intr-un fel sau altul, crezi in ce vrei tu…

„In mintea oricarui persecutor se afla o bruma de remuscare. Drama oricarui persecutor, in general, este convietuirea cu consecintele faptelor lor. Si atunci, orice persecutor cauta ceea ce noi numim in psihiatrie expiatia. Sau albirea pacatelor. Sunt oameni care se duc si marturisesc popii pacatele ca sa plece usurati de acolo, ca sa continue sa faca ce faceau si pana atunci”

Ma scuzati ca va intrerup. OK, exact cum spuneti dumneavoastra: mergi, te duci, te rogi la Dumnezeu sa ti se ierte pacatele si sa te ajute sa fii mai bun, dupa care te urci in masina, te duci la azil si incepi si bati batranii.

In mintea oricarui persecutor se afla o bruma de remuscare. Si drama oricarui persecutor, in general, este convietuirea cu consecintele faptelor pe care le-a facut cu discernamant. Si atunci, ce cauta orice persecutor pe lumea asta este ceea ce noi numim in psihiatrie expiatia. Sau albirea pacatelor. Acum vorbim de pacate in denominatia lor psihiatrica. Prin cautarea iertarii, psihologic vorbind, oamenii isi aleg tot felul de mecanisme ritualice. Vorbim chiar de ritualisme. Sunt oameni care se duc si marturisesc pacatele popii ca sa plece usurati de acolo, ca sa continue sa faca ce faceau si pana atunci. Sunt oameni care se duc si fac donatii pentru ca ei sunt niste mari ticalosi care au facut evaziune fiscala de milioane, dar daca dau niste mii de lei inapoi comunitatii isi spun ca sunt oameni buni, nu sunt oameni rai. Sunt oameni care sunt criminali in serie si care salveaza sau trec bunicute strada. Si asta, psihologic, pleaca din nevoia lor convulsiva de a-si pastra un cazier curat. Pentru ca reparatia constiintei, fie ea si astfel de situatii, este foarte importanta pentru un faptas. El trebuie sa traiasca cu el! Si ne intoarcem la narcisism. Este o nevoie narcisistica patologica, maligna, a oricarui criminal de a se putea uita in oglinda si sa vada de fapt un print sarmant. Asta se intampla si cu oameni ca Putin, si cu oameni ca Pol Pot… Ia tu orice dictator. Asta se intampla inclusiv cu Nicolae Ceausescu! El nu putea sa conceapa ca nu e un fiu iubit al poporului. Si era proiectia lui narcisica, in cele din urma, ca indiferent cate rele administreaza poporului lui, el continua sa fie iubit! Acelasi lucru il vezi, la scala, si aici. Cum indraznim noi sa criticam, pentru ca ei, vezi-Doamne, de fapt le faceau bine acelor batrani, ca le dadeau ceea ce, de fapt, nu le dadea nimeni. Hai sa ne intelegem: regulile si legile si aplicarea lor exista acolo tocmai pentru a strapunge valul asta de minciuni! Eu nu am nicio indoiala ca acel Dumnezeu despre care este scris in Biblie si care a lasat oamenilor cele 10 porunci si care l-a adus in fapt pe Iisus Hristos ca sa se sacrifice pentru pacatele omenirii, eu n-am nicio indoiala ca Dumnezeu ar sti foarte bine cum sa judece astfel de oameni! Doar ca, daca de maine abrogam Codul Penal si abrogam Codul Civil si luam toate semafoarele, din toate intersectiile, si nu mai folosim nici macar o regula societala si lasam tot in seama lui Dumnezeu, s-ar putea ca pana la el sa ne manance sfintii!

Va multumesc, domnule doctor, pentru timpul acordat.

O zi buna!

Urmareste-ne si pe: