INTERVIU Erwan Joliff, francezul din Ardeal: „No, uite ca nu toti romanii sunt la fel”. A facut dispensar pe banii lui, repara benevol drumurile, a infiintat un serviciu de pompieri voluntari: „Primaria n-o sa faca nimic niciodata! Si atunci, facem noi!”

„Francezul din Cobor“ e celebru in judetul Brasov, iar de cand cu Facebook-ul, reputatia i-a devenit nationala. Breton din orasul-port Lorient, de pe malul Atlanticului, Erwan Joliff s-a stabilit acum 20 de ani in Cobor, un sat uitat de lume din podisul Transilvaniei, capat de drum comunal plecat din Comana de Jos, undeva, intre cetatile medievale ale Fagarasului si Rupei. A aparut intr-o buna zi calare pe motoreta cu care strabatea tara, a reusit sa dea de popa reformat din sat, a cumparat cu 2.000 de euro o casa pe placul lui, unde se termina satul, si asta a fost! Asa s-au procopsit ungurii si romanii din sat cu un consatean care azi vorbeste bine romaneste, dar cu un bizar accent francezo-ardelean, pigmentat cand si cand cu inconfundabilul, neaosul transilvanean „no!“, plasat in punctele strategice ale discutiei.

Erwan are un umor sec, subtil, aproape englezesc. „Am zis de ce sa ma complic, sa merg in Africa, pentru ca pana la urma avem un fel de Africa in Europa!“, izbucneste in ras cand povesteste cum s-a decis definitiv sa se stabileasca in Romania, dupa ce a strabatut-o de la Satu Mare la Bucuresti. A ramas de nenumarate ori impotmolit, alteori s-a trezit pe drumuri care existau doar pe harta, nu si in realitate. A intalnit si o gramada de indivizi dubiosi, asa a invatat ca in Romania e important sa „simti“ omul cand vorbesti cu el.

Povestea e fascinanta. „Am venit in Romania tocmai pentru ca era greu. E greu de inteles, dar unul ca mine, care a trait o copilarie si o tinerete fara lipsuri, poate asta e ce cauta“, explica bretonul. A facut 3 ani de filosofie, apoi 3 ani de teologie. Voia sa se faca preot, dar drumul s-a rupt, cumva, tot din cauza Romaniei. 
Chiar asa, cum a ajuns in Romania? La 21 de ani, dupa facultate, trebuia sa aleaga daca face armata sau un serviciu civil in Franta. A ales varianta a doua si statul francez a decis sa-l trimita in Rwanda, dar chiar atunci, in 1993, a izbucnit razboiul civil acolo, asa ca a ajuns, in schimb, in Romania. Cam tot pe-acolo, pentru francezi blocul estic era ceva indepartat, impresia era ca toti europenii din fostul lagar sovietic erau la gramada.

Intrarea in Romania a fost socanta. La Otopeni l-au intampinat militarii cu Kalasnikovuri si rechinii de pe taximetre. „Nici nu-ti vine sa crezi azi ca au existat acele timpuri“, rade el. Drumul l-a marcat. Pana in Dristor, unde primise cazare, a vazut drumurile pline de gropi, strazile fara lumini. Era o alta lume.

Stop-cadrul pus de Erwan este, cumva, imaginea pe care ar trebui s-o vedem cu totii azi. Cum arata Romania abia iesita din comunism? Pai, asa arata, cum o descrie „francezul din Cobor“.

In 1995 si-a terminat serviciul civil in Romania, unde predase franceza la Scoala Centrala din Bucuresti, si s-a intors in Franta. A nimerit in plina greva nationala, erau iar proteste de strada. Erwan, venit din Romania, era socat: le-a spus francezilor lui ca ar trebui sa faca niste chartere pana la Bucuresti, sa vada cum o duc altii, in alte colturi ale lumii, inainte sa se planga.

O perioada si-a cautat drumul, a ajuns si prin Cambodgia, dupa ce a renuntat la ideea de a se face preot a facut cursuri de mecanic si a lucrat pe santier in Belgia. Se pregatea de marele salt in necunoscut, stabilirea in Romania.

In Cobor, oamenii il privesc si azi cu suspiciune. Sigur-sigur francezul asta vrea ceva, prea le face el pe toate. Erwan a infiintat serviciul de pompieri voluntari, a construit si utilat dispensarul comunal pe banii lui, de vreo cativa ani repara drumurile din sat cu echipe de voluntari francezi care vin in vacanta. Localnicii trec, se uita, unii multumesc, dar nimeni nu pune mana sa ajute, desi sunt drumurile lor, nu ale tinerilor veniti de la 2.000 de kilometri departare.

Este o diferenta de mentalitate intre romani si francezi?, intreaba jurnalistul. „Eu cred ca primul lucru fundamental este legat de raspundere! In Franta este normal sa iti asumi raspunderi. De mic copil esti invatat sa iti asumi raspunderea si nimeni nu te va critica pentru ca iti asumi raspunderea. Din contra, vei fi apreciat si pus in fata. Aici e contrariul! Toata lumea fuge de raspundere!“, spune Erwan.

Si mai e lipsa de valori si principii morale. Fiecare isi vede propriul interes si n-are nicio remuscare sa tradeze inclusiv membrii familiei, daca asta il ajuta pe el. Localnicilor le place ca francezul din Cobor le stinge casele cand iau foc, ca atunci cand vine el lucrurile se aseaza si se organizeaza, dar atat, nu mai mult. Nu exista constiinta binelui comun si a interesului public, mai observa Erwan.

Dar anul 2016, cand si-a deschis cont de Facebook, a fost o revelatie. Francezul din Cobor descoperea si restul Romaniei, dupa 12 ani petrecuti acolo, in comunitatea locala. Atunci a avut revelatia ca exista si un altfel de popor roman, ceea ce pentru el a fost o usurare. Oamenii din Brasov l-au ales consilier judetean, ceea ce, spune Erwan, pentru el e o responsabilitate si o obligatie. Pentru oamenii aia are datoria sa lupte si, poate, intr-o zi, sa schimbe un fel de a gandi.

„In 2000 m-am decis sa traversez tara cu masina mea de la Satu Mare pana la Bucuresti. Atunci am traversat prin tot felul de… Si am zis: «Bai, tara asta e, totusi, deosebita!» Adica de ce sa ma complic, sa merg in Africa, pentru ca pana la urma avem un fel de Africa in Europa!“

Matei Udrea: Erwan, cum ai ajuns in Romania? De ce aici si nu in alta parte? In Bulgaria, de exemplu…

Erwan Joliff: Totul este legat de perioada stagiului militar in Franta. No! Aveam o perioada de pauza intre studiile mele de filozofie si teologie si atunci a fost perioada in care am ales sa fac stagiu militar. In Franta era o alternativa, puteai sa nu mergi la in armata, de asta se zicea, de fapt, „serviciu national“. Si atunci, mie mi s-a parut mai interesant sa aleg o varianta de serviciu civil si am luat atunci legatura cu asociatie care m-a trimis in Romania, unde chiar se deschidea un post si era in legatura cu serviciul cultural la Ambasada Frantei. Am fost trimis in Romania din septembrie 1993 pana in august 1995. Trebuia sa faci doi ani scolari. Am fost profesor de franceza si de istoria Frantei. Am predat la Scoala Centrala, in Bucuresti, si la Liceul Catolic.

Matei Udrea: Cati ani ai acum?

Erwan Joliff: Am 52.

Matei Udrea: Multi inainte.

Erwan Joliff: Cand am fost prima data in Romania aveam 21 de ani. Atunci am creat legaturile cu Romania. In ’95, cand m-am intors din Romania, a fost un soc revenirea in Franta. Tin minte, era o perioada de conflicte sociale, era un guvern care voia iar sa faca reforma legata de sistemul de pensii in Franta. Si toata lumea a iesit in strada, cum stiu sa faca foarte bine, si tot se plangeau. Si eu, dupa 2 ani de Romania, ii vedeam iar pe francezii astia afara (in strada – n. red.), eram foarte nervos si le spuneam: „Bai, organizati niste chartere, niste avioane din astea ieftine, sa va duca sa vedeti ce se intampla in restul lumii!“. Adica totul mi se parea atat de fain in Franta, dupa 2 ani de Romania, incat nu-ti venea sa te plangi! Dar restul francezilor tot se plangeau! Si asa a inceput. Asta a fost inceputul rupturii, sa zic, cu tara mea si cu francezii, pentru ca ei n-aveau cum sa ma inteleaga. Atunci m-am convins ca viitorul meu nu este Franta si am decis sa plec, dar nu stiam exact unde. Decizia de a ma intoarce in Romania am luat-o insa abia in 2000, dupa mai multe pregatiri. Am fost si in Cambodgia un timp… Si fiecare experienta in strainatate, intotdeauna, o comparam cu cea din Romania! Si am ajuns la concluza ca, pana la urma, de ce nu in Romania? Dar am fost convins ca nu in oras, pentru ca orasele merg pe trendul asta occidental si atunci mi s-a parut clar ca mediul rural este mediul in care voi putea trai mai conform, sa zic, valorilor mele.

„La Bucuresti am fost foarte activ si am dezvoltat foarte multe activitati in randul tinerilor. Dar, in acelasi timp, am declansat un fel de gelozie a preotilor locali, nu erau obisnuiti cu stilul asta, mai modern. Si atunci, faptul ca eu aveam un oarecare succes fata de tineri a declansat o oarecare razbunare locala“

Matei Udrea: Inteleg. Tu esti din Bretania, nu?

Erwan Joliff: Da. Sunt din Lorient, care este un port pe coasta atlantica.

Matei Udrea: Da, da, da, stiu. Pai, deci, tot dintr-un oras! Si inca destul de important.

Erwan Joliff: Da. Am trait in mediul urban, intr-un bloc. Vizavi de unde locuiam eu, peste drum, erau tot blocuri. Deci, nu era prea stralucit. Peste drum era alt bloc, nu era prea stralucit…

Matei Udrea: Asadar, ai facut facultatea in Franta…

Erwan Joliff: In Belgia! Dupa Bacalaureat am plecat, am luat legatura cu o congregatie, voiam sa fiu preot catolic. Respectiva comunitate avea un parcurs de studii in Belgia. Am avut 3 ani de filozofie, dupa care am mai facut 3 ani de teologie. Dar, pana la urma, n-am finalizat preotia si am parasit comunitatea respectiva.

Matei Udrea: Din ce motiv?

Erwan Joliff: E un pic complicat sa explic pe scurt. Sa zicem ca e legat tot de Romania, de alegerile pe care le-am facut atunci. Eu eram in legatura cu Biserica Catolica din Romania. In penultimul an de Teologie am decis sa plec din comunitatea respectiva pentru ca aveam o problema reciproca de incredere. No… Lucru care a pornit tot din Romania. Practic, cand faceai acest serviciu national aveai Serviciul Cultural al Ambasadei Frantei, care supraveghea serviciul tau, dar aveai si un angajator local. Si angajatorul asta local al meu era Biserica Catolica din Bucuresti. Atunci era Robu ahiepiscop. Eu am fost foarte activ si am dezvoltat foarte multe activitati in randul tinerilor. Dar, in acelasi timp, am declansat… daca pot sa spun asta… un fel de gelozie a preotilor locali, pentru ca ei nu erau obisnuiti cu stilul asta mai modern. Si atunci, faptul ca eu aveam un oarecare succes fata de tineri a declansat o oarecare razbunare locala si am avut ceva probleme cu biserica locala. Lucru care m-a urmarit dupa aia. Pentru ca, dupa ce m-am intors in Franta, comunitatea mea nu a mai vrut sa ma primeasca. Adica, practic, un an am fost in aer, am facut alte lucruri, dar nu m-au luat inapoi, la studii. Si a fost chiar o experienta foarte dureroasa, pentru ca asta era visul meu, totul in mine tindea spre acest scop. Si mi-au spus: „Nu, nu mai mergi mai departe!“. Dar in anul asta s-a rezolvat oarecum conflictul, doar ca am fost in continuare pus la incercare in perioada asta de Teologie. Voiau sa-mi puna la incercare ascultarea, eram considerat un tip care spunea ce gandea si nu era usor. Si cred ca in orice organizatie de genul asta, cum e Armata, Biserica, sunt superiori si nu e bine sa deschizi uneori gura prea tare. Si eu nu am fost omul asta care a tacut si asta m-a urmarit. Cand devii preot sunt niste etape, nu ajungi deodata. E o serie de etape si eu n-am facut nicio etapa! Si, practic, ajungeam la sfarsitul studiilor si n-aveam nicio perspectiva! Ca n-aveam un episcop care sa ma hirotoneasca. Si atunci am zis: „Bun, daca asa este situatia, eu plec si caut o alta varianta!“. Am cautat un pic, dar toate variantele erau sa continuu studiile. Aveam 25 de ani si am zis: „Iar sa continuu studiile si sa-mi spuneti peste un an, doi ca eu sunt baiat dificil, ca nu sunt ascultator?“. Atunci am zis ca fac altceva. Voiam sa fac o pregatire tehnica, pentru ca aveam doar o pregatire intelectuala, studii de teologie si de filozofie. Dupa aceasta experienta din Romania m-am lovit de foarte multe probleme practice, asa ca am dorit o pregatire tehnica. Am gasit o solutie tot in Belgia, in Bruxelles, sa faca curs de mecanici seara, iar in timpul zilei sa lucrez pe santier. Sa am o pregatire in domeniul constructiilor si in domeniul mecanic, tehnic. Si asta am facut-o ca pregatire, cumva, la viata care urma in Romania.

Matei Udrea: Deci, tu iti pregateai deja in momentul ala plecarea in Romania.

Erwan Joliff: Da! In 1995 m-am intors din Romania, in ’96 a fost un an in care am facut alte lucruri, dar n-am fost la facultate, iar in ’96-‘99 am facut aceste studii de Teologie. Este ce se numeste un Bacalaureat de studii de teologie, dupa aceea vin licenta si doctoratul. Sunt 3 grade si sunt studii recunoscute doar in interiorul Bisericii.

„Initial, ei voiau sa ma trimita in Rwanda. Asta era prima optiune! Si era foarte fain! Doar ca, la momentul acela, incepuse genocidul din ’93. Asa ca mi-au zis: «Acum te trimitem in Romania!». Si, sincer, cand am auzit ca ma duc in Romania, nici nu prea stiam unde este!“

Matei Udrea: Am inteles. Ce ma surprinde pe mine este ca tu ai venit in ’93 din Franta, cand decalajul de nivel de trai dintre Franta si Romania era mult mai mare decat acum, ai stat 2 ani aici, iar dupa aceea ai vrut sa te intorci! Stiind deja, dupa 2 ani petrecuti in Romania care sunt problemele de aici si cat de prost traiesc oamenii. De ce ai plecat de la un nivel de trai bun, pentru ca in Franta se poate trai bine chiar daca nu esti un om bogat, si ai venit in Romania, unde se traia foarte greu la momentul respectiv? Ai ales sa vii de la bine la rau, practic.

Erwan Joliff: Mie mi se pare ciudata aceasta intrebare. Ar insemna ca singurul lucru important in viata ar fi sa traim bine din punct de vedere material. Tocmai ca un om ca mine, care a trait foarte bine material in copilarie si stie ce inseamna sa traiesti bine material, poate fi atras de alte provocari in viata! Cu siguranta, venind in Romania, descoperind ce e aici… Am vorbit deja despre acest soc, care pot sa zic ca e unul foarte puternic. Sunt greu de spus si de povestit toate astea, dar mie mi-au trebuit 2 ani de zile, dupa intoarcerea in Franta, sa-mi revin cumva. Pot sa zic ca am avut o usoara perioada de depresie, accentuata de faptul ca a fost si exclus temporara de pe aceasta cale a preotiei. Depresia era un lucru care mie imi era total strain. Eram un tip dinamic, nu-mi venea sa cred starea mea psihologica din perioada respectiva. Si, in acelasi timp, era provocarea asta. Adica asta mi-am dorit: greu! No… Poate e greu de inteles, dar eu mereu fac comparatia asta cu mersul la munte. Cand te duci in sus, pe varf, nici asta nu e usor! Nu oricine alege lucrul asta. Dar numai oamenii care au facut acest efort ajung sa cunoasca acea stare de spirit, odata ce ai ajuns pe varf!

Matei Udrea: Corect! Iti mai aduci aminte care a fost primul lucru care te-a marcat cand ai venit prima oara in Romania, in 1993? Banuiesc ca la momentul respectiv nu stiai limba romana.

Erwan Joliff: Am facut 30 de lectii, o lectie pe zi printr-o metoda numita in Franta „Assimil“. Si cu aceste 30 de lectii puteam avea o convorbire personala simpla cu cineva. Dar nu intelegeam daca se vorbea public. Nu intelegem nimic.

Matei Udrea: Iti amintesti cum ai gasit Romania in 1993? Lucrurile care te-au impresionat intr-un fel sau altul in momentul in care ai ajuns?

Erwan Joliff: (incepe sa rada) As zice ca si aici am avut un pic de necaz. Initial, ei voiau sa ma trimita in Rwanda. Asta era prima optiune! Adica ma duceam in Africa prima data. Si era foarte fain! Doar ca, la momentul acela, incepuse genocidul din ’93. Asa ca optiunea asta a fost exclusa. Si mi-au zis: „Acum te trimitem in Romania!“. Si, sincer, cand am auzit ca ma duc in Romania, nici nu prea stiam unde este neaparat Romania! Adica stiam de tara, dar sa-mi spui ca are coasta cu Marea Neagra… Niciodata nu m-am uitat pe o harta dupa acest loc si sa am o viziune clara. Pentru noi, in 1989, tot ce era in Est era cumva un all inclusive, nu prea vedeai diferente intre tarile comuniste. Si am facut atunci o vizita inainte, am zis „hai sa vad ce este acolo!“. Mai ales ca era un post care se deschidea si nu se stia prea mult. Si m-am decis eu sa merg in august ’93, adica o luna-doua inainte sa vin efectiv la post, ca sa discut cu cei care se ocupa de noi in serviciul cultural, sa vad toate persoanele cu care, teoretic, aveam sa lucrez. Si atunci am venit in august. Si m-a marcat drumul asta – era noapte – intre Otopeni si locul unde eram cazati. Eram cazati in cartierul Dristor, la Parohia Cioplea. E o parohie catolica de bulgari ascunsa in spatele unor blocuri, in cartierul Dristor. Cum arata orasul, traficul… Inca tin minte cum am trecut prin niste tuneluri care erau pline de grop in asfalt si cu foarte putin lumina. No! Drumul asta pot sa zic ca m-a marcat, tin minte.

„In ’93, la Otopeni m-au impresionat acesti baieti care faceau si ei stagiul militar, cu Kalasnikov. Si erau peste tot! Treceai din avion, era foarte putin spatiul asta de primire, imediat ajungeai si era plin de soldati! Si te asteptau taximetristii afara, era o ambianta absolut… E de nerecunoscut, intr-un fel, Romania acum!“

Matei Udrea: Te-ai gandit atunci: „Unde-am ajuns?“.

Erwan Joliff: Da, unde-am ajuns… Si la Otopeni m-au impresionat acesti baieti care faceau si ei stagiul militar cu Kalasnikov si erau peste tot! Adica treceai din avion, era foarte putin spatiul asta de primire, imediat ajungeai si era plin de soldati! Si te asteptau taximetristii afara, era o ambianta absolut… (izbucneste in ras) No! Cine n-a cunoscut perioada asta, poate nici nu crede ca a fost asa ceva in Romania! Copiii astia care s-au nascut intre timp… E de nerecunoscut, intr-un fel, Romania acum!

Matei Udrea: Asadar, ai revenit in 2000!

Erwan Joliff: Nu, nu, nu! In 2000 am luat decizia sa ma intorc. Practic, am zis „hai sa vad daca, pana la urma, as putea sa ma intorc in Romania!“. Asta a fost intrebarea. Si m-am decis sa traversez cu masina mea de la Satu Mare pana la Bucuresti toata tara, dar sa folosesc drumul cel mai scurt! Drumul care nu este cel mai simplu (izbucneste in ras). Si atunci am traversat prin tot felul de… La Universitate se vindeau tot felul de carti (la anticarii de pe trotuar – n. red.) si era un Atlas Rutier al Romaniei. Era cea mai buna harta din perioada aceea, care m-a ajutat foarte mult in toate demersurile mele. Am folosit-o ca sa gasesc drumul. Si iti dai seama, eram pe niste coclauri… Adica era o masina simpla, un Peugeot 205, bine ca nu era prea grea! Mai aveam un coleg cu mine… O mai trageam, o mai… Adica a fost un fel de raliu! Asa am vazut tara. Si am zis: „Bai, tara asta e, totusi, deosebita! Adica de ce sa ma complic, sa merg in Africa, pentru ca pana la urma avem un fel de Africa in Europa! Si de Paste, in 2000, am zis: „Gata, asta este!“. Am vazut asta ca un fel de destin. Avand si aceasta latura credincioasa la mine, e clar ca deciziile mari din viata mea sunt cumva au si o dimensiune spiritual. Asadar, in 2000 am luat decizia si restul, pana in 2004, cand m-am mutat in Cobor, au fost pregatiri.

Matei Udrea: Dar de ce intr-o localitate asa mica si izolata precum Cobor?

Erwan Joliff: Pregatirile au fost ca sa gasesc locatia. Din 2002 am inceput sa caut o locatie. Veneam in perioada verii. In 2002 am fost in jurul Sighisoarei. Practic, am cunoscut in 1993 zona asta, a sasilor, partea asta din Ardeal care are o arhitectura mai specifica, pentru ca am organizat cu un grup de studenti de-ai mei o excursie, am mers pe jos timp de 7 zile intre Sighisoara si Fagaras, dormit sub cerul liber.. A fost absolut o experienta de desert, as putea sa spun, in mijlocul Transilvaniei si inconjurat de stejari si de sate cu pietre, cu ciobani cu oi… No! Atunci am prins gustul acestei zone si in 2002 am explorat in jurul Sighisoarei. Am vazut cat de greu este cu o masina si in 2003 m-am intors cu o motocicleta. Motocicleta era destul de mica, aveam o duba cu care mergeam pe santier si atunci am transfomat-o, am imbunatatit un pic dubita mea ca sa pot sa si dorm in ea, sa pot sa am cateva luni de independenta cu motocicleta inauntru. Timp de o luna jumate, in septembrie-octombrie 2003, am explorat tot cu acelasi Atlas rutier – ca nu exista atunci Google Map, din pacate, m-ar fi ajutat mult –, am identificat zona asta, patrulaterul Sighisoara – Medias – Sibiu – Fagaras. Am inceput la Medias, ca Sighisoara o facusem deja in 2002. Eu, la inceput, voiam chiar o chestie total retrasa, departe de sat. Si lumea mi-a zis: „Ba, du-te in Apuseni, ca poate acolo gasesti!“. Si dupa Medias am mers in Apuseni. Mi-am dat destul de repede seama ca eu, marinar de pe coasta atlantica, sa urc si sa cobor toata ziua, sa am 4-5 luni de activitate in jurul lemnului, dupa aia sa fiu total izolat cu climatul de acolo, am zis: „Nu, nu nu! N-o sa rezist acolo!“. Si am mers mai in jos, am ajuns in Banat, acolo am facut cateva explorari tot pe baza acestui Atlas, vedeam paduri, zone un pic mai nelocuite si dupa aceea am ajuns in Jina Sibiului. Am traversat Carpatii pe la Petrosani si am ajuns dincolo, pe versantul nordic. La sfarsit am ajuns in Fagaras. Si la Fagaras stateam, practic, undeva cu dubita mea si de acolo, cu motocicleta, faceam cam 100 de kilometri pe zi. M-am stabilit in Soars si de acolo am inceput explorarea din zona. Intr-o zi am ca e un sat, Cobor. Dupa criteriile mele si conform cu harta respectiva, nu parea sa fie un sat interesant. Dar am zis hai sa merg, sa vad, pentru ca era un sat unde veneau mai multe drumuri. Doar ca drumurile astea existau pe harta, dar nu existau in realitate! Am ajuns in Cobor si n-am gasit aproape pe nimeni. Era un sat pierdut in padure, cu foarte multe ruine, si doar la sfarsit, cand am plecat, m-am intalnit cu cineva si am intrebat. Mi-a zis: „Mergeti sa vorbiti cu preotul, ca e tanar si a venit acum, recent!“. Auzisem ca e o comunitate de maghiari, nu stiam ca sunt in zona asta unguri. Am ajuns la preot, care era ungur reformat, si am simtit imediat ca e cineva de incredere si ca pot sa fiu deschis. Ca asta era problema: unde te duceai, te intalneai cu fel si fel de indivizi si destul de repede trebuia sa-ti dai seama, daca ei te inspira sau nu! Si de multe ori nu ma inspirau deloc oamenii aia! Gasesti fel de fel de indivizi ciudati. Dar aici am simtit incredere, lucru care probabil a fost determinant. Dupa care totul s-a asezat, erau case disponibile de vanzare, mi-a placut locul…

„Casa din Cobor am luat-o cu 2.000 de euro. Atunci atat era. Practic, am cumparat mai multe case, gradini. Sunt ultimul pe strada, dupa ce treci de casa mea te duci la pasunat“

Matei Udrea: Mai tii minte cat ai dat pe casa pe care ai luat-o?

Erwan Joliff: Sigur! 2.000 euro!

Matei Udrea: 2.000 euro?


Erwan Joliff: Da. Atunci atat era. Era foarte ieftina! Practic, eu am cumparat mai multe case, gradini si sunt ultimul pe strada. Dupa aia te duci pe pasunat! Eu sunt ultimul de pe strada respectiva si am putut cumpara chiar aproape toate gradinile din zona. Mi-am constituit un mic domeniu. Nefiind proprietar pana atunci, a fost pentru mine o bucurie sa pot accesa la proprietate de usor si ieftin. Atunci nu puteai sa fii proprietar pe teren. Erau niste restrictii pentru straini.

Matei Udrea: Intre timp, ti-ai luat cetatenia romana?

Erwan Joliff: Nu, inca nu! E un proces lung.

Matei Udrea: De ce?


Erwan Joliff: Noua, cetatenilor europeni, ni se da un certificat de inregistrare. No, dupa 10 ani cu certificatul asta am facut cerere pentru cartea de rezidenta permanenta. Si doamna de la ghiseu mi-a spus: „Da, dar trebuie sa dovediti cu 5 ani in urma ca n-ati parasit teritoriul Romaniei!“. Adica o dovada de prezenta din trei in trei luni! E cam greu a posteriori sa furnizez, mai ales ca eu n-aveam serviciu, adica nu eram angajat undeva. Si n-aveam nicio dovada. Asa ca, in urmatorii 5 ani, am adunat aceste dovezi. Si acum, dupa ce am adunat, am cerut aceasta carte de rezident permanent pe care i-am obtinut-o. Si numai dupa acesti cinci ani pot sa fac cerere. Adica am pierdut timp din lipsa de informatie. Mie mi se pare evident ca, odata ce ai certificatul asta de rezident permanent, ajunge! Nu trebuie sa faci dovada cuiva ca esti… Si ca se adun aceste dovezi n-a fost chiar simplu.

„Am mostenit niste bani acum cativa ani si am investit in mai multe directii legate de comunitate. Am facut putut sa dezvolt cu banii respectivi dispensarul. Mai fac santierele vara, cu voluntari, si reparam drumurile. Adica facem exact ce mi-am dorit, sa nu stam ca prostii, sa asteptam sa se faca ceva, ca primaria n-o sa faca nimic niciodata!“

Matei Udrea: Ce lucrezi? Am vazut ca esti pompier voluntar, ca te implici in problemele comunitatii, dar din ce traiesti? Ai o afacere?

Erwan Joliff: Acum mi-am facut un PFA pe sa zic gospodarie comunala, adica printre multiplele proiecte la care am lucrat, mi-am dorit aceasta gospodarie comunala, adica un serviciu tehnic care sa poate lucra in folosul comunitatii. Eu am mostenit niste bani acum cativa ani si am investit in mai multe directii legat de comunitate. De exemplu, am putut cu banii respectivi sa dezvolt dispensarul, proiectele astea legate de sanatate.

Matei Udrea: Deci, din banii tai ai facut dispensarul!

Erwan Joliff: Din banii mei, da! Ce mi-a ramas am investit in utilaje. Si am o camioneta, un escavator si un bobcat. Cu astea pot sa prestez servicii pentru firme si altele. Cu astea mai fac santierele vara, cu voluntari, si reparam drumurile din zona. Adica facem exact ce mi-am dorit, sa nu stam ca prostii, sa asteptam sa se faca ceva, ca primaria n-o sa faca nimic niciodata! Si atunci, facem noi! Si acum avem cu ce!

Matei Udrea: Cum ai receptat aceasta venire a ta din Franta, din Belgia, intr-o comuna din Romania? Cum i-ai perceput pe oameni, pe noi tai vecini din Cobor si din imprejurimi?

Erwan Joliff: Cred ca sunt foarte cunoscut, chiar daca lumea nu s-a intalnit personal cu mine. Toata lumea stie de francezul din Cobor. Mai ales ca am fost, pot sa zic, foarte bine mediatizat de cand am facut pasul asta spre Facebook. Recunosc ca multi ani am fost foarte atent tocmai in urma primei mele experiente, cand am declansat destul de repede aversiune si reactie negativa din partea romanilor.

Matei Udrea: De ce?

Erwan Joliff: Pai, cum am zis, cu preotii catolici, faptul ca am avut succes…

Matei Udrea: Bun, lasandu-i la o parte pe preoti!

Erwan Joliff: Da, dar am simtit destul de repede cat pot sa declansez sentimente negative. S-a scris despre complexul de inferioritate al romanului.
S-au scris carti despre subiectul asta, carti scrise de romani! Adica e o atractie. Lumea e in acelasi timp atrasa de straini, dar si in aceeasi timp o reactiune adversa legata de istorie. No! Asta e o chestie mai complexa, dar pe care orice roman care e un pic educat o stie. Si atunci am fost foarte atent sa nu deranjez pe nimeni, sa nu cumva sa fiu o concurenta pentru cineva din comunitate, sa am, cum se zice in franceza, profil bas…

Matei Udrea: Low profile, sa fii discret.

Erwan Joliff: Da. Pana am facut chestia asta cu pompierii. Eu n-am crezut ca cu pompierii pot sa am probleme! Dar, de fapt, asta m-a dus si am fost iar ambitios, ca am si eu orgoliul meu si ambitiile mele si normal ca asta deranjeaza! Si cu pompierii a fost aceasta balamala care m-a facut sa trec din viata in comunitate, dar foarte discret, la o chestie publica, asumata, pana acolo incat sa fac si politica, pana la urma, si sa fiu clar astazi un personaj care poate fi controversat. Dar asta e! Pana la urma, per total, mie mi se pare ca am iesit in castig din toata povestea asta si m-am mirat ca asta e o dovada chiar de evolutie a societatii romanesti. E o parte din societatea romaneasca care s-a dezvoltat foarte mult si care nu mai are atat de multe probleme cum avea. Si sunt foarte bine privit de aceasta parte a romanilor. Unde am probleme este dinspre oamenii cu putina educatie, care raman cu complexul asta puternic.

„Oamenii nu inteleg de ce fac eu asta! Ei cred ca e un motiv material! Sunt convinsi ca sigur francezul asta are de castigat ceva din toata povestea! Nu m-am imbogatit, din contra, am saracit! Adica am luat din banii mei ca sa pot dezvolta asta. Ei nu inteleg si nu ma ajuta. Dar in aceeasi timp le place ca eu le rezolv treaba“

Matei Udrea: Cum reactioneaza oamenii la initiativele tale? Am vazut pe Facebook ca repari drumurile, ca esti pompier voluntar, ca ai facut acest dispensar. Cum reactioneaza oamenii din comunitate la lucrurile astea pe care le faci?

Erwan Joliff: Eu cred ca ei, fundamental, nu inteleg de ce fac asta! Exact cum ai intrebat la inceput, de ce ai venit de la bine la rau. Ei nu pot intelege ca fac asta din alt motiv decat motivul material! Ei sunt convinsi ca sigur francezul asta are de castigat ceva din toata povestea asta! In afara de a castiga, sa zic, faima, nu castig altceva! Adica nu m-am imbogatit din toate chestiile astea, din contra, am saracit! Adica am luat din banii mei ca sa pot dezvolta asta. Ei nu inteleg…

Matei Udrea: Deci, una peste alta, nu te prea ajuta.

Erwan Joliff: Nu ma ajuta. Dar in aceeasi timp le place ca eu le rezolv treaba. Dar nu trebuie sa ma astept sa-mi fie prieteni, parteneri. Partea asta e mai delicata, pentru ca e ceva care iese din tiparele lor. Un tip care vine si face asta nu…

Matei Udrea: N-ai incercat sa le explici ca vrei sa faci pentru comunitate?

Erwan Joliff: Nu stiu daca… Dar comunic destul de mult pe Facebook si se uita si ei si citesc. Dar ce cred cu adevarat s-a vazut la alegeri! Am fost de doua ori candidat acolo si de doua ori am adunat relativ putin voturi.

Matei Udrea: Ai candidat la primarie.

Erwan Joliff: Da! Fata de tot ce am facut pentru comunitate… Tin minte un tip caruia i-am salvat casa dintr-un incendiu. Si lucrul asta a insemnat sa ma bag singur in foc, in beci, unde erau butelii de gaz, ca sa le opresc. Crezi ca asta l-a facut sa ma aprecieze si sa ma voteze? Nu! Mi-am riscat viata mea pentru a-i salva casa, ceea ce e o stupizenie, pana la urma. Asa sunt eu uneori, mai nebun. Si tipul… No! Cand putea sa-mi intoarca binele facut, nu a facut nimic. Adica a avut alte interese materiale, legate de el. Nu cred ca conteaza chestiile astea la care eu reactionez, de onoare, de fidelitate. Astea sunt valori care nu prea exista. Sunt valori in care eu am crescut, dar care nu exista in societatea de genul asta in Romania, in care domina nevoile materiale si, practic, daca tu poti sa obtii acest lucru material si sa tradezi jumatate din familie, nu e o problema!

Matei Udrea: Autoritatile te sprijina? Cum se implica in initiativele astea pe care tu le faci, practic, pentru comunitate?

Erwan Joliff: Pai, asta e tot ce inseamna zona politica. In 2016 am fost prima data a candidat. N-am fost candidat la primarie, am fost pentru postul de consilier, dar am sprijinit un tip din Ticus. Noi suntem comuna cu doua sate, Ticus si Cobor. Si l-am sprijinit pentru ca nu ma intelegeam cu primarul. Si am sperat ca in 2016 putem sa schimbam primarul si pot sa duc mai departe proiectele mele cu pompierii. Asta era grija mea, cum sa sa duc mai departe proiectele. Si ma loveam de primar, care nu voia nimic, adica voia sa fie pompieri in acte, pentru ca atunci cand vine controlul de la ISU, el sa nu aiba probleme. Dar nu voia sa facem concret munca asta de pompieri, pentru ca ii era frica, se gandea ca daca e un accident sau ceva, atunci va pati si el probleme. Si nu voia probleme. Era genul asta de primar care nu face nimic, ia leafa si atat. Si-n 2016 am zis: „Ba, hai sa-l schimbam!“. Si nu l-am schimbat. Atunci s-a razbunat pe mine si m-a dat afara. Eram sef SVSU (Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta) la momentul respectiv, chiar daca nu eram platit. Eram benevol, dar aveam postul asta, m-au trimis si la Ciolpani, sa fac un curs special de o luna, adica eram pregatit si aveam aceasta grija. Si m-a dat afara. Am inceput sa ma gandesc ce sa fac. Atunci era inceputul USR-ului, eu o stiam pe Clotilde Armand si am vazut ca e anticoruptie, parea sa fie un partid din ala altfel. Si m-am alaturat lor cu scopul de a avea oameni, echipa, ca sa nu fiu singur. In acelasi timp am inceput sa scriu pe Facebook si am inceput sa fiu cunoscut. Asta a fost inceputul vietii mele publice in primul rand, care dupa aia m-a ajutat la nivel politic. Pentru ca am candidat in 2020 si n-am fost ales la nivel local, adica e clar ca la nivel local profilul meu e controversat, dar am ajuns sa fiu votat la Consiliul Judetean! Pentru ca acolo, la nivel de Brasov… No! Sunt bine vazut! Dar la nivel local, lumea stie, de exemplu, sa spuna lucrul asta: „Ba, daca vine francezul, o sa se faca ordine! N-o sa mai putem sa facem tot ce facem noi… Asta o sa ne…“. No! E ideea asta, ca daca vine francezul nu putem sa le facem pe-ale noastre, romanesti. Si atunci ne place de el cand vine sa ne stinga casele noua, asta e OK! Dar nu accepta, nu-si doresc sa fac mai mult si sa am un rol mai important in comunitate. Asta n-o sa am niciodata in mod direct! In mod indirect, poate. Dar direct, sa devin eu liderul comunitatii, mie mi se pare acum imposibil. Acum am candidat intr-o comuna vecina si am patit la fel. Adica e fain francezul, dar sa nu se bage aici. In Consiliul Judetean e altceva, dar in treburile noastre casnice, nu!

„Eu cred ca primul lucru, fundamental, este legat de raspundere! In Franta este normal sa iti asumi raspunderi. De mic copil esti invatat sa iti asumi raspunderea si nimeni nu te va critica. Din contra, vei fi apreciat si pus in fata. Aici e contrariul! Toata lumea fuge de raspundere! Asta e mentalitatea care ne doboara in tara asta! Ne e frica sa luam raspunderi“

Matei Udrea: Anul acesta ai castigat un nou mandat de consilier judetean. Participi la sedintele de la Brasov?

Erwan Joliff: Da!

Matei Udrea: Si cum decurg?

Erwan Joliff: Sunt destul de dezamagit… Adica faptul ca mi-am castigat inca un mandat nu ma bucura in mod excesiv. Pentru ca in ultimii 4 ani de zile am tot incercat sa fiu util si sa ma implic in stanga si in dreapta, sa vad cum poate sa fie de folos mandatul meu. In lucruri extrem de minore am avut impresia ca am putut ajuta. In lucruri mai mari, esentiale, care ar fi putut sa schimbe lucrurile, n-am avut absolut niciun sens.

Matei Udrea: Da-mi un exemplu, ca sa inteleg la ce te referi. Ce lucru major ai vrut sa schimbi si nu s-a putut?

Erwan Joliff: Uite un lucru. Sunt in Comisia 7, care se ocupa de spitalele din Brasov. Toate spitalele din municipiul Brasov nu apartin Primariei, ci de Consiliul Judetean. Si am descoperit un mic dispozitiv care se cheama Consiliul de Etica. Practic, cand faci o reclamatie la spital, reclamatia asta se duce in sus la Ministerul Sanatatii, se intoarce si trece prin aceasta comisie in care este un reprezentant al unei asociatii de pacienti. Adica nu sunt doar oameni din sistem, este si cineva care cumva apara drepturile pacientilor. In spitalele noastre era un singur spital, cel de Pneumoftiziologie, care are o comisie complete. Restul nu au. Mie mi s-a parut anormal lucrul asta. M-am implicat ca sa putem avea, conform legii, un reprezentant al asociatiilor de pacienti in comisiile din fiecare spital. Si am luat legatura cu asociatia, am vazut daca exista, am luat legatura cu agentia asta care se ocupa de managementul spitalelor, ca sa incerc sa misc lucrurile. Si dupa un an de discutii cu managerii, sa fac presiune, am obtinut comisie completa la un singur spital! Restul nu au. Asta incepe sa te descurajeze, pentru ca vezi ca investesti timp, care e pretios pana la urma, si nu obtii niciun rezultat!

Matei Udrea: E o rezistenta mare la schimbare.

Erwan Joliff: Nu stiu de ce nu vor! Sa gasesti fel si fel de… Dar, pana la urma, tu te saturi inaintea lor, asta e realitatea! De asta mi-e greu acum! Bai, timpul fiecaruia este pretios! Pai si atunci, daca investesti atata ore degeaba, te gandesti a doua oara: mai merita? Intotdeauna, in urmatorul mandat va fi asta: mai merita sa fac chestia asta sau nu merita? Iar e o pierdere de timp sau nu? No! Acum, eu am reusit sa obtin o chestie legata de pompieri. Adica in Harghita, Covasna, pompierii lor voluntari sunt foarte bine dezvoltati si sunt sprijiniti financiari de Consiliul Judetean. Pe modelul lor, am obtinut aceeasi idee de a finanta asociatiile de pompieri. Doar ca pe judetul Brasov sunt doar doua asociatii: a mea si inca una. In ultimul an am umblat prin UAT-uri (Unitati Administrativ Teritoriale – n. red.), adica din 52 am ajuns la 20, sa iau legatura cu colegii mei si sa explic: „Bai, oameni buni, faceti o asociatie pe langa serviciul de pompieri, cum este normal, cum este peste tot in Europa asta, ca sa nu zic de lumea asta!“. Dar nu vor! Deci, aici am obtinut pe partea de Consiliu Judetean sprijin, dar nu gasesc la nivel local!

Matei Udrea: De ce nu vor? Ce ti-au raspuns?

Erwan Joliff: Nu vor sa se complice! Asta e realitatea. Adica asta este Romania noastra! Daca nu te lovesti administrativ, nu gasesti partener! Daca gasesti partener, te lovesti la nivel administrativ!

Matei Udrea: E o diferenta de mentalitate, din punctul asta de vedere, fata de Franta?

Erwan Joliff: Evident! Evident! Eu cred ca primul lucru fundamental este legat de raspundere! In Franta este normal sa iti asumi raspunderi. De mic copil esti invatat sa iti asumi raspunderea si nimeni nu te va critica pentru ca iti asumi raspunderea. Din contra, vei fi apreciat si pus in fata. Aici e contrariul! Toata lumea fuge de raspundere! Incepand de la primarul meu, care voia pompieri, dar nu voia, tot asa, ca „sa nu am eu responsabilitate in cazul unui accident“. No! Eu n-am nicio problema sa ma urc pe camion, sa merg la incendii. Pe raspunderea mea! Si lumea mi-a spus asta: „Bai, daca maine ai un accident, sa vezi ce o sa patesti cu un procuror din Romania! Te termina omul!“. OK! Dar asta este mentalitatea mea de francez! In Franta nu trebuie sa-ti fie frica de justitie daca ti-ai asumat raspunderea! Nimeni nu te va cauta la liniuta, ca uite, n-ai respectat aia si atunci vei lua puscarie. Sa ma bage in puscarie, fir-ar sa fie! Dar nu sa renunt la aceasta mentalitate! Pentru ca asta e mentalitatea care ne doboara in tara asta! Ne e frica sa luam raspunderi si ne ascundem fiecare in spatele copacului si asteptam sa vedem. Nu se procedeaza asa! In Franta oamenii nu se comporta asa si atat in mediul asociativ, cat si in mediul administrativ, toata lumea face lucrul asta, isi asuma raspunderea fara frica!

„Cand vin voluntarii din Franta si repara drumurile, localnicii se uita! Unii mai opresc, ne multumesc… Dar nu vin sa ajute. Probabil pentru ca ei considera ca suntem platiti! Ei nu pot gandi altfel. «Si atunci, daca pe mine francezul nu ma plateste, de ce sa ma duc? Eu sunt prost?»“

Matei Udrea: Inteleg! Foarte interesant. Anul acesta ai mai reparat drumurile din localitate?

Erwan Joliff: De obicei, le fac in perioada asta, cand vin voluntarii. Anul asta imi vine duminica viitoare o singura echipa si, sincer, avem un alt santier care mie mi se pare mai important. De aceea nu stiu daca anul asta vom mai repara drumul, desi ar trebui.

Matei Udrea: Santier la ce?

Erwan Joliff: Am nevoie de o infrastructura pentru gospodaria comunala. Adica sa pot avea garaje in care pot mentine toate sculele mele intr-o stare buna.

Matei Udrea: Cum i-ai gasit si adus pe voluntarii acestia din Franta sa lucreze?

Erwan Joliff: Eu n-am facut publicitate niciodata. Ei vin pentru ca altii le-au spus de mine si tot asa.

Matei Udrea: Deci te-au contactat ei si au spus ca vor sa vina.

Erwan Joliff: Da.

Matei Udrea: Si ce sa zic copiii astia care vin, cercetasii? De ce vin in Romania? De ce vin la tine? De ce nu se duc in Polonia sau in Bulgaria sau in Serbia?

Erwan Joliff: Asta nu pot sa raspund! Spun ca ei s-au intalnit cu unul care le-a povestit de experienta lui din Cobor si ca acolo locuieste un francez. Cred ca asta i-a determinat, prezenta mea.

Matei Udrea: Ei ce zic de faptul ca vin din Franta sa faca drumurile unei comunitati aici si localnicii, care beneficiaza de drumurile astea stau si… Ce fac? Chiar, ce fac localnicii astia cand voi reparati drumurile? Se uita la voi?

Erwan Joliff: Se uita! Unii mai opresc, ne multumesc… S-au obisnuit!

Matei Udrea: Dar nu vine nimeni sa puna mana!

Erwan Joliff: Nu! Probabil pentru ei considera ca suntem platiti! (incepe sa rada) Ei nu pot gandi altfel. „Si atunci, daca pe mine francezul nu ma plateste, de ce sa ma duc? Eu sunt prost?“

„Voluntarii vin cu ideea asta, de santier. Exact ce s-ar gandi un roman, ei nu gandesc! Ei vin ca sa ajute. Daca le spui sa faca chestia asta, o fac fara idei in spate, ca «uite, noi suntem de genul asta, ba, noi suntem prosti, ca lucram degeaba pentru puturosii astia!». Nu! Pentru ei, voluntariatul e o chestie normala“

Matei Udrea: Si cercetasii astia ce spun cand vin si vad ca din comunitatea locala nu se implica nimeni, desi sunt drumurile romanilor de aici, nu ale francezilor de la mii de kilometri departare?

Erwan Joliff: Ei vin cu ideea asta, de santier. Nu cred ca se gandesc. Exact ce s-ar gandi un roman, ei nu gandesc! Ei vin ca se ajute. Daca le spui sa faca chestia asta, o fac fara idei in spate, ca „uite, noi suntem de genul asta, ba, noi suntem prosti, ca lucram degeaba pentru puturosii astia!“. Nu!

Matei Udrea: Dar sa-si suna niste intrebari, „oamenii astia de ce nu ne-ar ajuta?“.

Erwan Joliff: Nu cred ca… Ei sunt intre ei, e in timpul vacantelor, voluntariatul e o chestie normala, fireasca la ei, sunt crescuti cu chestia asta. Probabil se gandesc ca ceilalti, locuitorii, n-au timp! Ca sunt ocupati cu altceva.

Matei Udrea: Am inteles… Ai 20 de ani acum de cand te-ai mutat definitiv in Romania. Te-as ruga sa-mi caracterizezi romanii, asa cum i-ai vazut tu in aceste doua decenii.

Erwan Joliff: (ofteaza greu) E o chestiune grea asta! Foarte grea! Care ar merita…

„Pana in 2016, in perioada in care am stat exclusiv in mediul asta rural, am inceput, intr-adevar, sa ma gandesc: «Ba! Ma, ma, tara asta e de groaza!». Dupa 2016, cand am inceput sa mediatizez ce fac si sa ma intalnesc cu alti romani din toata tara, cu minte limpede, mi-am dat seama ca, no!, uite, nu sunt toti la fel!“

Matei Udrea: Sigur ca nu putem generaliza, pentru ca intotdeauna sunt oameni si oameni peste tot in lumea asta. Dar asa, niste lucruri pe care le-ai remarcat tu, ca un francez venit dintr-o cultura total diferita. Tu esti catolic, cei de aici sunt ortodocsi si, in zona aceea, mai sunt si protestanti. Tu vii dintr-un anumit tip de organizare, aici ai gasit alt tip de organizare. Cum ai face o caracterizare?

Erwan Joliff: Pana in 2016, in perioada in care am stat exclusiv in mediul asta rural, am inceput, intr-adevar, sa ma gandesc: „Ba! Ma, ma, tara asta e de groaza!“. (Francezul se ia cu mainile de cap – n. red.) Dupa 2016, cand am inceput sa mediatizez ce fac si sa ma intalnesc cu alti romani din toata tara, cu minte limpede, mi-am dat seama ca, no!, uite, nu sunt toti la fel! Atunci m-am intalnit cu alti oameni virtual sau care chiar au venit aici, cu alti romani care au o totala alta viziune si asta mi-a aratat ca in mod clar ca nu sunt toti la fel! Sunt si romani cu care ma pot simti foarte apropiat. Eu recunosc ca USR si oamenii cu care ma intalnesc in USR… Nu ma simt strain printre ei, asta este un lucru important de spus. Mai departe, ce pot sa zic? As putea sa zic multe lucruri negative despre acesti oameni, despre o parte din romani, si foarte multe lucruri laudative despre cealalta parte.

Matei Udrea: E ceva care iti place la Romania, comparativ cu Franta? Si invers: este ceva ceva care iti place la Franta comparativ cu Romania?

Erwan Joliff: Eu nu mai am contact cu Franta de foarte multi ani! Nu m-am mai dus pe acolo. Ce au devenit francezii? Eu nu stiu daca as mai putea trai in Franta! Acum, daca m-as duce, cred ca as fugi repede inapoi, in Romania. Pana la urma, eu suport defectele romanilor si imi place de calitatile lor. Adica e OK in Romania! Eu nu suport defectele francezilor!

Matei Udrea: La ce te referi, concret?

Erwan Joliff: Pai, la faptul asta, de exemplu, ca sunt mereu nemultumiti, mereu fac greva, mereu se cred centrul lumii sau, daca nu centrul, se considera singuri. Adica nu vad mai departe de tara lor, ca exista o lume mult mai mare. Si adopta in continuare o viziune foarte… No! Poate ca toate popoarele fac chestia asta, dar…

Matei Udrea: O viziune egocentrista?

Erwan Joliff: Da! Eu… (ezita) Nu stiu… Romanul… Imi place de el, ca vecin! E clar ca eu niciodata nu voi fi roman in sensul asta, probabil ma voi simti singur si diferit in continuare. Dar tin cu Romania, asta fara nicio indoiala! Adica tin la tara, aici intelegand aceasta diversitate! Pentru ca… No! In zona noastra mai sunt si alte minoritati. Tin aceasta tara 100 la 100 si, no, ma fac trup si suflet! Adica cred ca as putea sa fiu roman cu acte! Dar sa impartasesc psihologia romanului e o chestie imposibila!

Matei Udrea: Ce parere ai despre Iohannis?

Erwan Joliff: Proasta!

Matei Udrea: De ce?

Erwan Joliff: Pai, ca restul romanilor, probabil! Am sentimentul ca, uite, lumea l-a votat pentru ca ar fi fost diferit si, de fapt, nu e diferit deloc! Si asta ne costa, ne costa pe noi! „A, uite, e neamt, sigur o sa fie diferit!“ Si-a batut joc de noi! Si chiar bine de tot!

„Putin dovedeste ca impartaseste o viziune despre o Rusie imperiala care pune existenta noastra, autonomia noastra intr-un oarecare pericol. Daca ne ataca rusii eu, sincer, sper sa am suficiente c…ie sa stau aici pana la capat si sa apar sau sa fiu solidar cu tot! Gandul meu nu este sa plec de aici!“

Matei Udrea: Cum vezi vecinatatea Romaniei cu Rusia? Din punctul asta de vedere, Franta are un avantaj, n-are niciun vecin care sa o ameninte in vreun fel.

Erwan Joliff: Eu vad asta ca un pericol! E clar ca istoria ne-a aratat lucrul asta! Si Putin dovedeste ca impartaseste o viziune despre o Rusie imperiala care pune existenta noastra, autonomia noastra intr-un oarecare pericol.

Matei Udrea: Te-ai gandit vreodata ce ai face in cazul in care Rusia ar ajunge la granita si, eventual, ar ataca Romania? Multi romani se gandesc deja la lucrurile astea, s-au gandit in 2022, in februarie, cand parea ca Ucraina o sa cada in cateva zile. Toata lumea se astepta sa-i vada pe rusi la la Prut.

Erwan Joliff: Eu, sincer, sper sa am suficiente c…ie sa stau aici pana la capat si sa apar sau sa fiu solidar cu tot! Adica, asta e gandul meu. Gandul meu nu este sa plec de aici! Adica imi asum!

Matei Udrea: Desi, fiind cetatean francez, ai putea imediat sa urci intr-un avion si sa te intorci acasa.

Erwan Joliff: Nu vad asta! Eu mi-am luat un angajament, daca putem vorbi despre un angajament, fata de aceasta tara! Eu zic de cativa ani, mai ales de cand sunt ales local, ca nu trebuie sa-mi fie frica. Daca sunt ales, inseamna ca sunt romani care au considerat ca sunt unul de-al lor si lucrul asta mi-l asum pana la capat zicand ca tara asta e tara mea! Si fiind tara mea, imi asum si binele, si raul! Dar repet, nu sunt singur! Am o familie, am o sotie, am patru copii! Si lucrul asta trebuie luat in considerare! Dar daca vorbesc despre mine singur, eu sunt genul asta de om care ar alege, fara indoiala, acest fel de angajament. Pentru ca, daca era pentru viata usoara, nu veneam aici!

Matei Udrea: Sotia e romanca?

Erwan Joliff: Nu! E nemtoaica!

Matei Udrea: Tu francez, sotia nemtoaica si stati aici, in Romania…

Erwan Joliff: Da! Si ne-am cunoscut tot aici! A venit sa faca o perioada de voluntariat aici, la mine.

„In administratie putem zice de o diferenta fata de Franta! In Franta administreaza echipe de oameni de la nivelul local pana sus. In afara de presedinte, care este votat in sufragiu direct, la restul se voteaza echipe. Si, mai departe, echipele astea conduc! La noi conduce unul! Asta as schimba in Romania. As pune mai mult pret pe o munca de echipa in tot ce tine de administratie“

Matei Udrea: Care e parerea ta despre felul in care administrata Romania si ce ai imbunatati, daca ai avea aceasta posibilitate?

Erwan Joliff: Aici putem zice de o diferenta fata de Franta! In Franta administreaza echipe de oameni de la nivelul local pana sus. In afara de presedinte, care este votat in sufragiu direct, la restul se voteaza echipe. Si, mai departe, echipele astea conduc! La noi conduce unul! Asta as schimba. As pune mai mult pret pe o munca de echipa in tot ce tine de administratie, de la nivel local pana la nivelul cel mai sus. La nivel de guvern nu stiu, dar stiu cum se intampla la nivelul Primariei, stiu cum se intampla la nivelul Consiliului Judetean. Adica noi, consilierii, suntem niste ridicatori de maini, practic! Nu suntem oameni care iau parte la deciziile adoptate. Asta mi se pare o chestie foarte proasta, pe care as schimba-o.

Matei Udrea: Voiam sa te intreb si care e parerea ta despre felul in care e administrata Romania.

Erwan Joliff: Pai, de multe ori am impresia ca este administrata in numele unor interese personale si mai putin in numele intereselor commune. Asta, iar e o diferenta fata de Franta. Pentru mine, binele comun e o chestie reala! Daca vorbesti cu foarte multi oameni despre binele comun, ei se uita la tine si zic „ce vrea sa spuna omul asta?“. Adica nu avem viziunea asta – si ne dauneaza foarte mult – de comunitate! Nu exista interesul comunitatii! Exista interesul baronasilor, interesul unor familii puternice. Suntem o democratie foarte slabuta in modul ei de a functiona. De multe ori am impresia ca suntem mai mai aproape de un sistem feudal!

Matei Udrea: Inteleg. In Franta nu e la fel? Nu sunt interesele personale prioritare?

Erwan Joliff: Nu, nu! Nu am crescut in asta! Nu simt deloc asta! Poate acum, da, dar in Franta in care am crescut, valorile care mi-au fost transmise, as spune ca nu e asa!

Matei Udrea: Ultima intrebare. Care e locul care iti place cel mai mult? Din Romania sau din Franta.

Erwan Joliff: Locul care imi place cel mai mult in Romania e Cobor!

Matei Udrea: Poate ai fost in vacanta, te-ai plimbat, ai vazut orase, ai fost la munte, ai fost la mare…

Erwan Joliff: In mod sigur, la mare n-as merge!

Matei Udrea: Un loc unde te-ai muta.

Erwan Joliff: Eu sunt bine unde sunt, adica in zona mea. Nu vad de ce as pleca. Daca am venit aici, sa plec n-ar avea nicio relevanta.

Matei Udrea: Vacantele unde ti le faci?

Erwan Joliff: Nu prea plec in vacanta.

Matei Udrea: Esti sedentar.

Erwan Joliff: Da. Sunt ca si ceilalti oameni din sat. Adica am aceeasi viata, cu multa munca fizica. Si asta imi place, ca am viata lor. Nu poti sa zici ca am o viata diferita. Nu sunt un expat clasic. Nu sunt model si sunt mandru de viata asta! E multa munca. Uite, ieri, seara, cand m-am intors, era 10 si jumatate! No! Si am muncit toata ziua de ieri. Asta e placerea mea, ce pot sa zic? Si la noi incep oamenii mai instariti sa arate pe Facebook vacantele lor in Bulgaria, cu spa, la piscina… Ma lasa absolut rece lucrul asta! Adica nu este ce-mi doresc eu. Ce-mi doresc este sa pot sa fac ceva pentru comunitate.

Matei Udrea: Nu-ti doresti sa petreci o saptamana de vacanta cu familia in Grecia, de exemplu?


Erwan Joliff: Nu! Sincer, nu. Mi-as dori, de exemplu, sa pot dezvolta proiectele mele mai departe. Acum am un proiect legat de ingrijirea la domiciliu. Pe langa pompieri, am tot luptat anii trecuti, in Consiliul Judetean, sa putem dezvolta ideea. Si iar nu reusim deloc! Iar functioneaza asta foarte bine la unguri, la vecinii nostri din Harghita si Covasna, iar la noi nimic!

Matei Udrea: Pai, cine se opune? De ce nu ar functiona?

Erwan Joliff: Nu e partener!

Matei Udrea: Cum adica, nu sunt parteneri? In ce sens?


Erwan Joliff: Adica fara sprijinul autoritatilor locale, primariile… E o chestie unde, pentru a fi finantabila si accesibila tuturor, trebuie sa fie un multipartenariat cu ONG-uri, Consiliul Judetean, Consiliul Local, Casa de Asigurari. Adica… No! Toata lumea trebuie sa cotizeze.

Matei Udrea: Si nu sunt interesati.

Erwan Joliff: Nu! Probabil nu inteleg nici conceptul! Dar acum am primit niste bani si proiectul, cel putin pe partea asta de ONG-uri, ar putea sa mearga inainte. Si avand aceste intrari, sa zic, fiind in Consiliul Judetean, asta ma va ajuta in urmatorii 4 ani. Daca eu, in urmatorii 4 ani, reusesc lucrul asta, asta mi-ar da fericire! Nu vacantele in Grecia sau unde vrei tu! (incepe sa rada) Asta imi doresc, sa schimb societatea in bine! Asta este ce-mi da satisfactie! Nu banul, nu altceva! Realizarile concrete in viata! Am reusit ceva cu pompierii, asta pot sa zic. Nimeni nu poate nega lucrul asta. Sper sa mai reusesc alte cateva proiecte legate de servicii care imbunatatesc viata oamenilor din zona mea.

Matei Udrea: In regula. Merci pentru interviu!

Erwan Joliff: Multumesc si eu.