Abia incheiatele alegeri europarlamentare au prilejuit numeroase surprize, unele placute, altele mai putin placute. Daca „suveranistii” se bucura ca ii vor vedea perorand la tribuna Parlamentului European pe Sosoaca si Luis Lazarus, electoratul progresist are satisfactia ca unul dintre cei mai activi eurodeputati din legislatura trecuta a recastigat mandatul, dar nu evoluand sub stindardul unui partid, ci impunandu-se ca independent: Nicu Stefanuta. L-am rugat pe „realesul” fost membru al USR sa ne dezvaluie care a fost secretul reusitei sale si cel al nereusitei altora…
Domnule Stefanuta, sunteti singurul candidat independent care a reusit sa castige cursa pentru Bruxelles. Ce le-a lipsit celorlalti candidati independenti pentru a se impune in aceasta cursa?
Organizarea. Eu am inceput organizarea pe teren de multa vreme. Foarte multi oameni din politica s-au obisnuit sa apara doar la televizor spre a-i transmite mesajele si sa nu mai faca deloc munca de teren. Noi am facut munca de teren cel putin trei anotimpuri: am pornit in frig, iarna trecuta, am fost in primavara pe teren si am terminat acum, la temperaturi de 37 de grade Celsius, duminica, 9 iunie.
In 2019, USR, partidul din care ati facut parte, castiga singur 8 mandate in Parlamentul European. In 2024, aliat cu alte doua partide, abia a castigat 3 mandate. Din ce cauza credeti ca a decazut atat de mult USR?
Din cauza ca au pierdut multi oameni. Fie i-au lasat sa plece, fie pur si simplu i-au dat afara. In al doilea rand, au pierdut spiritul initial, nu prea mai intelege lumea despre ce e vorba acolo. S-au aliat cu aproape oricine, ori in politica unu plus unu plus unu nu fac neaparat trei, ci pot sa faca doi sau chiar unu.
A contat, in acest context, faptul ca in ultimii ani „Team Barna” a supus partidul unor epurari, eliminand vocile critice, dupa cum acuza cei care au plecat?
Foarte mult a contat, dar acum se deconteaza…
Credeti ca e cazul ca Barna, Drula si ceilalti din conducerea partidului sa plece acum?
Asta nu este treaba mea. Eu am plecat acum doi ani din USR, nu mai este partidul meu. Fiecare trebuie sa decida pentru el.
Sunteti un sustinator declarat al drepturilor minoritatilor sexuale. A fost acesta, in mod paradoxal, unul dintre atuurile pentru care v-au sustinut alegatorii – pentru ca intr-o tara ca Romania o asemenea atitudine te face sa pierzi voturi si nu sa le castigi?
Este falsa aceasta presupunere. Exista diversitate in Romania, exista de toate. Romania anului 2024 nu mai este Romania anului 2006 si nici macar cea a anului 2016. Lumea se schimba, tinerii care vin din urma sunt mai moderni, mai progresisti si merita sa fie reprezentati. Eu cred ca politicienii au gresit spunand ca toate temele acestea sunt pierzatoare. Noi uitam ca, in calitate de politicieni, trebuie sa avem si rol de informare, educare si nu trebuie sa luam doar decizii populare. Trebuie sa facem ce este corect pentru tara, pentru oameni, pentru egalitate si drepturi.
Ati activat in grupul politic al Verzilor din Parlamentul European, va veti mentine aceasta afiliere? De ce credeti ca in Romania nu au avut si nu au succes partidele ecologiste?
Evident ca mi-o voi mentine. Dar eu nu sunt doar ecologist, ci vorbesc mult despre chestiuni sociale, chestiuni de drepturi, chestiuni progresiste, iar partidele verzi din Romania nu au avut pana acum succes pentru ca au fugit de teme importante, pentru ca nu sunt asumate, pentru ca sunt de fapt doar niste anexe ale altor partide, de aceea nu au succes.
Sunteti independent si ati castigat un loc la Bruxelles. Nicusor Dan e independent si a castigat un loc la Bucuresti. S-a saturat electoratul de partidele politice si a inceput sa voteze, cum se zice „omul, nu partidul”?
Da, romanii sunt satui de partide. Uitati-va doar la listele partidelor de la europarlamentare, care au cam lipsit. Eu nu le-am vazut pe afise, am vazut doar mesajul partidului, fara sa stim macar care sunt candidatii de pe liste. Iar partidele au pus pe liste cirese cu corcoduse impreuna, au ascuns pe listele lor tot felul de personaje dubioase, iar electoratul a taxat aceasta practica.
Diaspora, care a votat masiv USR acum cinci ani, acum a trimis in Parlamentul European pe doi circari, Sosoaca si Lazarus. Ce i-a apucat pe oamenii astia, i-a prostit TikTok-ul?
E posibil ca o parte din votanti sa fi fost influentati si de atmosfera politica din tarile unde traiesc. Si poate ca unii se simt neglijati, se simt discriminati, iar aceste voci extremiste au reusit mai bine sa le capteze frustrarea. In orice caz, este un semn de alarma despre care trebuie sa se discute. Pentru ca am spus si repet: de vina nu e niciodata votantul, ci candidatul, partidul… politica, in general, daca indeparteaza oamenii si nu-i educa.
Premierul PSD Marcel Ciolacu si delegatia de ministri PSD care se afla in vizita la…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, a remarcat ironic ca PSD accepta, ”de la o vreme incoace”,…
Veen Bosch & Keuning (VBK), cea mai mare editura din Tarile de Jos, achizitionata de…
Tatal unei eleve din Franta, a carui relatare despre utilizarea caricaturii profetului Mahomed la o…
Ministrul Constructiilor din Serbia, Goran Vesic, si-a anuntat luni demisia, la trei zile dupa prabusirea…
Inca 2.500 de soldati au sosit luni in estul Spaniei, greu lovit de inundatii, pentru…