INTERVIU Profesorul Valentin Naumescu: „Axa Rusia – Iran – China – Coreea de Nord poate ataca simultan in Europa de Est, Israel, Taiwan si Coreea de Sud. SUA pot tine doar doua fronturi: Israel si Taiwan”

Atacul Iranului asupra Israelului marcheaza un moment de cotitura in razboiul de agresiune pe care cele patru dictaturi orientale – Rusia, Iran, China, Coreea de Nord – il pregatesc impotriva Occidentului, explica profesorul Valentin Naumescu, cel mai bun expert in relatii internationale din spatiul public romanesc, intr-un interviu acordat aktual24.ro.

Practic, s-a facut inca un pas catre scenariul negru al unui atac simultan al celor patru dictaturi in directii diferite – Europa de Est, Israel, Taiwan si Coreea de Sud –, caz in care SUA nu vor mai putea sa-si onoreze garantiile de securitate decat pe doua fronturi. Iar acestea vor fi Israelul si Taiwanul, crede profesorul Naumescu, Europa si Coreea de Sud urmand sa se descurce singure.

Acest scenariu ne priveste direct, pentru ca momentul in care dictaturile orientale vor declansa confruntarea se apropie si „va veni, mai devreme sau mai tarziu“, avertizeaza Valentin Naumescu. Romania trebuie sa se trezeasca urgent si sa-si inceapa echiparea militara, pentru ca in acest moment nu e pregatita sa se apere.

Avem deja doua agresiuni incepute, Rusia impotriva Ucrainei si Iranul impotriva Israelului, iar acestea vin pe fondul problemelor interne ale Occidentului. In Europa, miscarile de stanga ramase fara electoratul muncitoresc din secolul trecut au devenit antisemite in incercarea de a capta voturile migrantilor musulmani, ceea ce complica problema. Pe acest fond, Iranul a trecut o linie rosie si a atacat direct Israelul, iar acum intreaga lume asteapta sa vada cum se va incheia aceasta afacere.

Expertul explica pentru aktual24.ro ca de raspunsul Israelului va depinde si modul in care se va pozitiona restul lumii musulmane si curajul cu care Iranul va trece la noi actiuni agresive, dar si ca Rusia si China urmaresc cu mare atentie aceasta noua criza, pentru a vedea cat de departe pot sa mearga in continuare in planurile lor.

Matei Udrea: Domnule profesor, va rog sa explicati de ce a atacat Iranul tocmai acum Israelul. De ce schimbarea asta? Este primul atac pe care il face direct, fara sa mai foloseasca intermediari, de la Razboiul de Independenta al Israelului.

Valentin Naumescu: Da, din 1948. Incepand de la fondarea Israelului nu s-a intamplat niciodata ca Iranul sa atace direct. Cred ca sunt elemente de context, pe de o parte, si elemente de strategie pe termen lung. Motivele contextuale sunt legate, asa cum s-a invocat de catre regimul de la Teheran, de lovitura presupus a fi fost aplicata de catre fortele israeliene la Damasc asupra cladirii diplomatice iraniene, in care au fost ucisi sapte ofiteri superiori iranieni, intre care doi generali. Si ceea ce s-a intamplat in acest weekend ar fi fost o masura de retaliere, de pedepsire a Israelului pentru atacul de la Damasc. Dar acesta este doar elementul de context, in opinia mea! Pentru ca, dincolo de momentul de context, si – cred – poate chiar mai important decat acesta, sunt considerentele strategice pe termen lung. Iranul a trecut, practic, o linie rosie pe care nu o incalcase pana acum, aceea de a lovi direct de pe teritoriul sau Israelul. Pana acum, asa cum ati spus, s-a folosit doar de intermediari pe care ii sponsorizeaza, fie ca este vorba de Hezbollah, de Hamas sau de rebelii Houthi. Insa, prin marcarea acestei borne simbolice, Iranul si-a redefinit, practic, profilul strategic in regiune! A devenit un agresor care se vrea temut, a transmis statelor musulmane, statelor arabe din regiune si lumii intregi ideea ca este capabil sa loveasca in mod direct Israelul si ca nu se teme de repercusiuni. Practic, aceasta redefinire a profilului strategic si mesajul transmis este mult mai important decat faptul ca nu s-au obtinut victime. Atacul in sine nu a fost menit sa fie distrugator. Asa cum stim, ei l-au anuntat in prealabil, toata lumea stia, s-au luat masuri de protectie, nu au provocat pagube, ceea ce dovedeste faptul ca Iranul a dorit sa se profileze, practic, a mai urcat o treapta pe scara agresivitatii si beligerantei si, repet, a dorit sa se profileze ca putere regionala temuta, neinduplecata, ferma, care pedepseste Israelul, care nu se teme sa aplice lovituri directe statului Israel. Si cred, in opinia mea, ca nu poate ramane asa! Fie si prin prisma acestui mesaj, care este un mesaj politic si, daca vreti, si strategic si simbolic. Nu poate ramane asa si nu cred ca va ramane asa. Israelul nu poate sa nu riposteze acestui atac direct al Iranului, fiindca asta ar avea implicatii pe termen lung in intreaga regiune, s-ar schimba anumite raporturi de putere, anumite perceptii. Sigur ca raspunsul Israelului, ca sa inchei si aceasta tema, nu trebuie sa fie amplu. Nu trebuie sa fie distrugator, bineinteles, nu trebuie sa vizeze orase, civili, dar trebuie sa fie! Trebuie sa existe un raspuns bine calculat, o lovitura tintita. Nu sunt eu in masura sa dau exemple, nu sunt specialist in studii militare, dar probabil ca lovirea unei baze militare, de exemplu, de unde s-au tras rachete spre Israel, ar fi o idee. Si, in orice caz, trebuie mentinuta foarte clar, categoric, ideea superioritatii militare a fortelor de aparare israeliene asupra Iranului si asupra intregii regiuni, pentru a nu incuraja si alte agresiuni la adresa Israelului! Pentru ca acesta ar putea fi doar inceputul. Stim foarte bine cum au functionat lucrurile, de exemplu, in cazul tolerantei prelungite a Occidentului la adresa regimului Putin. Si a razboiului lui Putin impotriva Occidentului. Care a inceput de multa vreme, in 2008, cu o agresiune care a aparut nu foarte mare asupra micutei Georgia. Nimeni nu a acordat foarte multa importanta. Apoi a urmat 2014, cu anexarea Crimeei. Iarasi nu s-au luat masuri impotriva regimului Putin. Nu vrem sa repetam aceasta greseala! Regimul de la Teheran a testat, practic, pe de o parte, capacitatea Israelului de a reactiona, pe de alta parte, capacitatea si vigilenta Statelor Unite. Sigur, se stie ca Statele Unite sunt intr-un moment electoral, intr-un context electoral in care presedintele Biden nu vrea sa piarda alegatorii de religie musulmana ai Partidului Democrat pentru alegerile din 5 noiembrie. Se stie lucrul acesta. Fortand, practic, in acest context electoral american si mizand pe presiunea internationala la adresa Israelului, iata ca Iranul a traversat, sa spun,em aceasta linie rosie si a agresat pentru prima data in mod direct Israelul. De aceea spuneam ca trebuie sa existe un raspuns, o lovitura tintita, bine calculata, care sa demonstreze ca Israelul are ultimul cuvant in regiune si in acest conflict. Pentru ca, altminteri, lucrurile vor evolua din rau in mai rau.

Domnule profesor, vedem ca este a doua oara in ultimii 2 ani cand avem de-a face cu un act de razboi clar, fatis, pe scena internationala. Iranul a folosit peste 300 de drone si de rachete. Ca nu au fost pagube umane si materiale s-a datorat faptului ca Israelul are o aparare foarte bine pusa la punct, dar in caz contrar, daca ar fi fost o tara ca Ucraina, de exemplu, ar fi fost facuta praf cu 300 de rachete. Rusia a atacat la fel Ucraina, fara declaratie de razboi. Tot asa, s-au trezit intr-o dimineata ca sunt bombardati peste tot, in toate orasele. Asta este noul mod de a se purta razboiul in mileniul al treilea?

E foarte bine ca faceti legatura intre cele doua razboaie, pentru ca vedem tot mai clar ce se intampla in planul relatiilor internationale la nivel global. Apare o axa a dictaturilor orientale antioccidentale. Este vorba de Rusia, Iran, China si Coreea de Nord. Patru dictaturi din Orient cu vehement caracter antioccidental. Doua dintre acestea deja au atacat doua democratii afiliate spatiului si valorilor occidentale. Este vorba de Ucraina si de Israel. Celelalte doua au o asertivitate din ce in ce mai crescuta in regiunile lor, fie ca ne referim la Taiwan, fie ca ne referim la peninsula coreeana. Si asistam, practic, la un revizionism agresiv pe plan mondial. Un revizionism care este deopotriva antioccidental si antiliberal, pentru ca lucrurile sunt sunt legate in plan strategic si in planul valorilor. Sigur, e un moment foarte dificil in sistemul relatiilor internationale, pentru ca Statele Unite, care erau si sunt in continuare garantul lumii libere si democratice, traverseaza un moment electoral dificil. Sunt profund divizate intre democrati si republicani. Exista riscul ca un nou – si vechi, in acelasi timp – presedinte republican, Donald Trump, sa revina la Casa Alba si sa incerce sa opreasca ajutorul militar pentru Ucraina…

Pai, l-a oprit deja! L-a oprit inca de asta-toamna!

L-a blocat. Poate ca nu este definitiv inca. Ma rog, se poarta inca negocieri, mai sunt sperante la Camera Reprezentantilor. Dar daca va ajunge presedinte, nu vor mai exista nici macar propunerile care sa vina dinspre administratie. Iata acum al doilea razboi. Chiar daca, speram, lucrurile nu vor fi impinse foarte departe in acest moment, n-avem nicio garantie ca in viitor, pe termen mediu sau lung, agresiunea Iranului asupra Israelului nu se va repeta si nu se va produce la o scara si mai mare, asa cum am facut comparatia cu razboiul lui Putin impotriva Occidentului. Care a inceput cu o „mica“ agresiune asupra Georgiei, iar astazi realizam cu totii, la nivel NATO, la nivelul Europei, al Occidentului, cat de mare este pericolul unui razboi cu Rusia. Deci, in opinia mea, trebuie sa fim foarte fermi. Israelul nu va gresi, are strategi foarte buni si va sti sa sa reactioneze cu sau fara participarea Statelor Unite. Intelegem ca s-a dat mesajul ca Statele Unite nu vor participa alaturi de Israel, daca va exista o masura de contraatac, dar Israelul poate sa faca lucrul acesta si singur.

S-a profilat Iranul, in momentul acesta, ca un lider al lumii musulmane? Cum ne putem astepta sa se pozitioneze celelalte tari din musulmane? Stim ca este si o schisma intre siiti si sunniti care este chiar mai puternica decat cea din lumea crestina, dintre ortodocsi si catolici.

Cum am spus la inceput, in prima parte a discutiei, Iranul a incercat sa castige profil in regiune si la nivelul lumii islamice ca fiind o tara care are curajul sa loveasca direct Israelul. Pentru ca multa lume, pana acum, chiar in interiorul lumii islamice, le reprosa: „Da, dar nu vedeti ca, de atata vreme n-ati indraznit niciodata sa-i loviti? Incercati ba prin Hezbollah, ba sponsorizati Hamas, ba rebelii Houthi din Yemen, dar direct, niciodata! Acum, Teheranul poate sa spuna: „Iata, am lovit, a fost un tir masiv de peste 300 de drone si de rachete!“. Asta ar fi partea si mai interesanta, la care nu multi sunt atenti in acest moment: daca nu ar exista o masura de raspuns a Israelului, se va ramane cu aceasta impresie, cu concluzia ca Iranul a lovit si-a permis sa loveasca in mod direct Israelul si nici macar nu a existat o reactie de raspuns. Deci, Israelul a fost anihilat si datorita contextului, a slabiciunilor interne, poate a presiunii internationale, nu a putut sa riposteze. Atunci de ce nu s-ar mai intampla inca o data, si mai puternic? Si altii vor avea, poate, curaj sa o faca! „Iata, a facut-o Iranul, putem face si noi!“ Deci, s-ar crea practic o tendinta in intreaga regiune care trebuie stopata, curmata din fasa, de la inceput.

„Rusia si China, care privesc cu foarte mult interes ce se intampla in acest conflict, vor dori sa vada daca Israelul va raspunde, cu ce forta va raspunde si cine va avea ultimul cuvant in acest conflict“

Cum anticipati ca vor raspunde celelalte state musulmane? Sunt unii care sunt tentati sa incheie tratate cu Israelul, dar sunt altii care…

Eu sunt convins ca toata lumea urmareste acum cu foarte mare atentie ce se intampla si care sunt urmatoarele etape ale conflictului. Fie ca e vorba de state din Orientul Mijlociu, state arabe, fie ca e vorba la nivel global de alte puteri mijlocii sau chiar de marile puteri. Pentru ca Rusia si China, care privesc cu foarte mult interes ce se intampla in acest conflict, vor dori sa vada daca Israelul va raspunde, cu ce forta va raspunde si cine va avea ultimul cuvant in acest conflict. Pentru ca eu nu cred ca, in aceasta faza in care ne aflam, se va ajunge la un mare razboi direct. Pentru ca Iranul nu-si doreste un razboi direct cu Israelul si se teme, inca se teme de superioritatea militara categorica a Israelului. Si mai e ceva: nu au finalizat inca arma nucleara! Dar este destul de posibil ca in cativa ani Iranul sa aiba si arma nucleara, iar lucrurile atunci vor deveni extrem de dificile si de complicate in Orientul Mijlociu. Deci, concluziile vor fi trase dupa incheierea acestui episod. In opinia mea, episodul nu s-a stins inca, nu s-a incheiat. Chiar daca avem parte de o zi mai linistita. Eu sunt convins ca in acest moment strategii politici si militari isrelieni calculeaza ce tip de raspuns trebuie sa aiba Israelul, cand, in ce moment. Mai devreme sau mai tarziu, Israelul va raspunde si am incredere ca va fi o masura bine calculata. Prin asta, vreau sa spun foarte direct, nu trebuie sa fie o lovitura devastatoare asupra oraselor iraniene, nu trebuie sa fie multe victime, nu trebuie sa fie lovite locuri cu multi civili. Nu asta este ideea, sa omori oameni. Sigur, se poate tinti, cum spuneam, o baza militara de unde s-au tras rachete asupra Israelului. Dar lovitura trebuie sa dovedeasca in mod clar superioritatea militara evidenta a fortelor israeliene. Sa nu lase loc de interpretari, pentru ca altmiteri lucrurile vor evolua, iar Iranul va deveni din ce in ce mai agresiv si mai plin de incredere.

Asistam in momentul acesta la un declin sau un inceput de declin al puterii americane si al influentei sale? Pentru ca semne sunt. Vedem ca de peste sase luni s-a incetat orice sprijin fata de Ucraina, contrar chiar propriilor angajamente luate de America in 2022. Vedem o retinere in momentul asta si faptul ca Iranul a sfidat Statele Unite, care l-au avertizat sa nu atace Israelul. Chinezii pari nerabdatori si fac tot felul de exercitii militare foarte agresive, cat mai aproape de Taiwan. Coreea de Nord tot testeaza arme nucleare. Au scapat Statele Unite din mana situatia la nivel mondial?

E greu de spus daca aceasta este o tendinta definitiva, care se va permanentiza si stabiliza, sau daca este doar o tendinta temporara. Nu uitam ca suntem in context electoral in Statele Unite ale Americii. Tinem cont ca exista transformari profunde, sociale si culturale, in societatea americana. Inclusiv – sau in primul rand – la nivelul electoratului Partidului Democrat, care incepe sa aiba un segment de populatie musulmana din ce in ce mai substantial de care trebuie sa se tina cont, daca se doreste votul lor. Aceasta, pe de o parte. Pe de alta parte, dupa alegerile prezidentiale din noiembrie va trebui sa vedem ce tip de administratie vom avea la Washington. Pentru ca, pana acum, administratia Biden mie mi s-a parut foarte corecta pe linie de politica externa, au avut pozitionari impecabile pana acum. Sigur, in acest an electoral, sprijinul militar atat pentru Ucraina, cat si pentru Israel trebuie sa fie un pic temperat, va spuneam, din cauza optiunilor schimbatoare la nivelul societatii americane, care nu pare sa mai fie foarte interesata in acest moment de interventii externe, cat mai ales de probleme legate de inflatie, cresterea preturilor, scaderea puterii de cumparare, nivel de viata s.a.m.d. Dar intotdeauna trebuie sa privim inapoi in istorie. Statele Unite ale Americii au avut extraordinara capacitate de a reveni. Avand resurse uriase, avand un potential practic nelimitat, Statele Unite pot renaste ca mare putere si ca hegemon in momente care pot fi considerate critice pentru multi, momente in care par la pamant, par in declin. Ori, trezirea puterii americane se poate produce in mai multe moduri posibile. Ne uitam in urma, la cele doua razboaie mondiale, atunci cand Statele Unite au considerat ca au fost agresate, s-au aflat in pericol, au revenit pe scena internationala, s-au implicat. Deci, nu cred ca suntem in acest moment in masura sa punem un diagnostic definitiv asupra declinului Statelor Unite ale Americii. Repet, sunt e o natiune mare, o tara extraordinara, cu potential creator, cu resurse si oricand pot reveni si isi pot clarifica directiile strategice de actiune.

„Unul dintre cele mai negre scenarii ar fi scenariul unei lumi cu patru razboaie, in care toate cele patru dictaturi orientale ale axei Rusia – China – Iran – Coreea de Nord ar ataca pe patru directii diferite. In mod evident, Statele Unite ale Americii nu pot duce mai mult de doua fronturi grele in acelasi timp“

In contextul in care faptele arata ca America a intrat intr-un fel de izolationism de vreo cateva luni bune, Romania mai poate conta in momentul asta pe sprijinul SUA? Situatia pe frontul din Ucraina e foarte proasta. A inceput sa se discute din nou despre faptul ca rusii ar putea sa ajunga pe Prut. Daca rusii ajung pe Prut si ne ameninta, mai contam pe America sau ne putem trezi cu surprise? Vedem ca aliati fata de care s-au luat angajamente nu sunt sustinuti din motive de lupta politica interna americana, de calcule electorale.

Am inteles intrebarea. Vreau sa fac o precizare importanta: ati folosit termenul „izolationism“. Ca „America intrat in isolationism“. Nu, in acest moment, Statele Unite nu sunt izolate, dimpotriva, sunt foarte implicate in toate dosarele de securitate la nivel global. Termenul corect ar fi non-interventionism. Asta este altceva. Este, intr-adevar, dorinta Statelor Unite de a evita confruntarile militare si de a cauta, pe cat posibil, solutii diplomatice intr-un context, repet, electoral si intr-un context in care societatea americana este nelinistita sau, ma rog, framantata de alte tipuri de chestiuni, cum ar fi cele economice, sociale. Dar nu este izolata. Dimpotriva, diplomatia americana stim ca face mari efortul sa evite un razboi regional in Orientul Mijlociu, probabil vor fi implicate si intr-o solutie de pace in Ucraina, atunci cand va veni momentul. Acum, intrebarea: putem conta pe Statele Unite ale Americii? Da, categoric! Trebuie si putem sa contam pe sprijinul Statelor Unite ale Americii, pe garantiile de securitate americane si cele ale NATO, conferite in baza articolului 5 din tratat. Sigur ca pot fi imaginate aici tot felul de scenarii. Unul dintre cele mai negre scenarii ar fi scenariul unei lumi cu patru razboaie, in care toate cele patru dictaturi orientale ale Axei de care vorbeam, Rusia, China, Iran, Coreea de Nord, ar ataca pe patru directii diferite. Rusia ar extinde razboiul in Europa de Est. Iranul, asa cum am vazut, a lovit deja Israelul, China ar viza Taiwanul si Coreea de Nord, bineinteles, ar viza invadarea Coreei de Sud, asa cum a mai facut-o. Sigur ca un astfel de scenariu maximal, dramatic as putea spune, poate sa puna probleme militare majore Occidentului, pentru ca in mod evident Statele Unite ale Americii nu pot duce mai mult de doua fronturi grele in acelasi timp. Nu suntem acolo, in acea situatie. Deocamdata! Si sper sa nu ajungem niciodata! Statele Unite ale Americii dau garantii de securitate in baza unor tratate. Din fericire, Romania are un astfel de tratat si este vorba de tratatul NATO. Din pacate, Ucraina nu are un tratat cu garantii de securitate. Nu este parte a NATO. Nici Republica Moldova nu este. Israelul, de exemplu, are un tratat de securitate cu State Unite, la fel si Coreea de Sud. In cazul Taiwanului exista o lege. Nu exista, practic, o recunoastere diplomatica americana a Taiwanului, dar exista o lege in care, practic, Statele Unite se angajeaza sa asigure suport militar Taiwanului in cazul in care este agresat. Deci luam in considerare, bineinteles, si avem incredere in garantia de securitate americana, dar, in acelasi timp, este clar ca la nivelul lumii occidentale trebuie asumat acest semnal de alarma. Toate aceste state pe care le-am mentionat, fie din Europa, fie din Orientul Mijlociu, daca ne referim la Israel, sau din Asia, daca ne referim la Taiwan, la Coreea de Sud, trebuie sa fie capabile sa se apere si singure! De aceea trebuie investit urgent in cresterea capacitatii militare de aparare. Ne referim aici la armament, trupe, munitii si logistica. Sunt patru componente unde, din pacate, Occidentul, in anii acestia de relaxare, de optimism, de incredere, a slabit mult efortul, a lasat garda jos. Si vedem, cel putin pe doua fronturi au existat agresiuni, fie in Ucraina, fie in Israel, care au surprins nepregatita lumea occidentala. Israelul, din fericire, stie si poate sa se apere in acest moment singur. Dar pe termen lung sigur ca va avea nevoie in continuare de sprijinul Statelor Unite.

Ati spus ca exista acest scenariu care se poate intampla, cu atacuri pe patru fronturi, in patru locuri din lume total diferite…

Da, eu am numit scenariul acesta „lumea celor patru razboaie“.

Statele Unite, in momentul acesta, ar avea capacitatea sa raspunda doar pe doua fronturi. Dumneavoastra cunoasteti bine de tot politica internationala si ce se intampla in Statele Unite: care dintre cele patru fronturi ar fi prioritare daca ar s-ar ajunge la scenariul unui atac simultan al Rusiei, Iranului, Chinei si Coreei de Nord? Care ar fi cele doua zone pe care Statele Unite nu si-ar permite cu niciun pret sa le cedeze?

Era exact tipul de intrebare pe care nu mi-as fi dorit sa o puneti. Este atat de grea, atat de dificila… Practic, ma puneti acum sa ierarhizez din perspectiva americana valoarea si relevanta aliantelor Statelor Unite la nivel global. Nimeni, nici macar la nivelul Statelor Unite, nu v-ar putea da un raspuns public onest. Chiar daca exista opinii si…

Ma intereseaza opinia dumneavoastra personala!

Este dificil! Sigur, toate acestea au in spate niste tratate, niste angajamente ale Statelor Unite. Ne place sa credem, bineinteles, fiind europeni, ca tratatul NATO si promisiunile ca fiecare centimetru de teritoriu va fi aparat vor prevala. Dar haideti sa fim lucizi: este clar ca atata timp cat va exista America, Statele Unite si Israelul vor fi aliate! Este un legamant de incredere foarte profund intre cele doua societati. Pe de alta parte, daca ne uitam la ce se intampla in stramtoarea Taiwan, o cadere a Taiwanului ar insemna, practic, prin valoarea ei simbolica, mai mult, pierderea suprematiei Statelor Unite ale Americii in fata Chinei! Care reprezinta in acest moment principala temere a strategiilor americani. Sa ne intelegem, nu Rusia este principalul pericol pentru suprematia mondiala americana, ci China! Deci, din punctul acesta de vedere, Taiwanul pare sa reprezinte o cheie de bolta a sistemului, a lumii bazate pe sistemul garantiilor de securitate americane. Si, in fine, Coreea de Sud. Sa nu uitam ca a existat un razboi intre 1950 si 1953, in care armata americana chiar a participat si s-a implicat in mod direct si a aparat practic Coreea de Sud, care exista astazi datorita acelui razboi in care s-au implicat State Unite si in care au blocat invazia nordului comunist asupra Seulului. Deci, ma rog, nu stiu daca am sugerat neaparat niste prioritati, dar…

„Sistemul international a intrat intr-o epoca pre-razboi, care oricand se poate intampla. Ca se intampla in cativa ani sau pana la sfarsitul acestui deceniu, dar stim ca mai devreme sau mai tarziu aceasta axa a dictaturilor orientale antioccidentale va incerca sa supuna Occidentul. Si cea mai buna metoda prin care o pot face este sa loveasca simultan“

Inteleg ca Israelul si Taiwanul in primul rand trebuie aparate, pentru ca sunt, cum ati spus dumneavoastra, cheile de bolta ale politicii externe americane. Bine, si din ce in ce mai multi lideri, inclusiv europeni, recunosc faptul ca Europa este, totusi, o lume bogata, dezvoltata, care trebuie sa inceapa sa investeasca mai mult in aparare. Are resurse, are de unde. Are capacitate creativa are oameni de stiinta, are o industrie. Asadar, Europa trebuie sa-si asume din ce in ce mai multe responsabilitati privind propria aparare. Chiar daca NATO va ramane in picioare ca alianta. Nu uitati, inclusiv in tratatul NATO scrie foarte clar ca prima responsabilitate de aparare revine statului atacat! Deci, prima data noi trebuie sa ne aparam, sa fim capabili sa raspundem unei agresiuni militare pana cand, sigur, vor veni fortele aliate sa ne apere.

Si suntem capabili sa facem chestia asta?

Noi, in Romania, in acest moment, nu! Mai avem multe lucruri de facut. Eu cred ca a fost foarte clar si interviul domnului general, seful Statului Major General integrat al Armatei Romane (generalul Gheorghita Vlad – n. red.), care a spus ca trebuie sa luam lucrurile serios, sa ne pregatim asa cum se cuvine. Si nu-i vorba aici numai de armament. E vorba si de trupe, de legislatie, de munitie. Sunt tot mai multe analize care arata ca sistemul international a intrat intr-o epoca pre-razboi, care oricand se poate intampla. Ca se intampla in cativa ani sau pana la sfarsitul acestui deceniu, dar stim ca mai devreme sau mai tarziu aceasta axa a dictaturilor orientale antioccidentale va incerca sa supuna Occidentul. Si cea mai buna metoda prin care o pot face este sa loveasca simultan, mai mult sau mai putin acelasi timp, dar pe patru directii diferite care sa slabeasca, sa fragmenteze capacitatea Occidentului de a riposta. In plus, sa nu uitam ca avem probleme si in interiorul lumii noastre democratice, unde incep sa apara pozitii divergente. Fie ca este vorba de razboiul Israel-Hamas – am vazut democratiile occidentale divizare, am vazut o stanga occidentala care incepe sa devina chiar antisemita! De-a dreptul antisemita. Intelegem si de ce, exista ratiuni foarte clare acolo. Pentru ca aceasta stanga occidentala este in cautare disperata de voturi, a disparut proletariatul industrial care reprezenta baza electorala traditionala a stangii in secolul trecut. Si atunci, stanga occidentala cauta suport electoral fie din partea minoritatilor, fie din partea imigrantilor, a musulmanilor. De ce spun ca este o curiozitate: pentru ca, de obicei, stanga era foarte sensibila, daca ne amintim dupa Al Doilea Razboi Mondial. Si stim si de ce am ajuns in aceasta situatie: datorita cresterii semnificative a populatiei musulmane cu drept de vot in democratiile occidentale. S-a ajuns ca stanga occidentala sa fie de multe ori impotriva Israelului, deci sa aiba aceste tendinte antisemite. Am dat doar doar un exemplu, dar la fel de divizata pare sa fie, de exemplu, societatea americana si in privinta razboiului din Ucraina. Si, posibil, si a altor razboaie. Deci avem un anumit tip de revizionism care apare chiar si in interiorul Occidentului. Vom vedea alegerile pentru Parlamentul European. Stim ca avem deja partide populiste, suveraniste, antiliberale, care vin cu un alt tip de discurs, fie rusofil, fie asa-zis pacifist, in orice caz, care slabesc forta de actiune a Occidentului.

„Daca Ucraina nu cedeaza anul acesta, perspectivele de a castiga pe termen lung razboiul sunt relativ bune. Nici capacitatea Rusiei de a rezista nu este infinita. Probabil ar mai trebui unul, doi, maximum trei ani de rezistat pana la prabusirea acestui monstru rusesc“

Ultima intrebare, domnule profesor: multe analize publicate de experti straini vorbesc destul de serios despre o posibila infrangere a Ucrainei. Am vazut ca sunt destui care afirma ca urmatoarea tinta a lui Putin s-ar putea sa nu fie catre Polonia si tarile baltice ori Finlanda, unde sunt niste state puternic inarmate, ci sa se indrepte mai degraba catre zona asta, unde este o situatie mai favorabila. Erdogan este oarecum neutru, Viktor Orban joaca la doua capete… V-as intreba: in scenariul negativ in care Ucraina cedeaza, care credeti ca ar fi directia de agresiune a Rusiei? Catre nord sau catre sudul continentului?

Da, intrebarea e foarte grea, dar in acelasi timp si oportuna. E clar ca daca Ucraina cedeaza in acest an, 2024, e foarte rau. Trebuie facut tot posibilul pentru ca Ucraina sa impinga razboiul in prelungiri, ca sa spunem asa, in 2025-2026, si sa existe posibilitatea de a se intrema, de a-si intrema din nou fortele militare, de a incepe industria europeana de armament sa produca munitie si armament. Deci, daca Ucraina nu cedeaza anul acesta, eu zic ca perspectivele sunt relativ bune de a castiga pe termen lung razboiul, in sensul ca economia Rusiei si rezistenta acestei masinarii de razboi a Rusiei vor ceda in anii urmatori. Deci, nici capacitatea Rusiei de a rezista nu este infinita. Probabil ar mai trebui, stiu eu, unul, doi, maximum trei ani de rezistat pana la prabusirea acestui monstru rusesc. Daca se intampla insa ca Ucraina sa cedeze anul acesta ar fi foarte rau. Pentru ca e clar ca prima tinta va fi Republica Moldova. Nu avem nicio indoiala.

Deci, Moldova ar fi prima tinta!

Da, eu cred ca ar fi o chestiune de zile sau de ore pana cand ar ajunge din sudul Ucrainei, cel putin in Transnistria, daca nu in intreaga Republica Moldova. Deci, aici structura de rezistenta, elementul-cheie pentru noi este Odessa, rezistenta Odessei. Daca Odessa rezista, Republica Moldova este in siguranta. Daca Odessa ar cadea, Republica Moldova ar fi intr-un mare pericol. Acum, daca priviti mai departe, si va referiti, desigur, la state NATO… Pentru ca, daca vedem dincolo de Republica Moldova, este Belarusul, care e deja o anexa a Rusiei, e ocupat fara a fi oficial ocupat, este o anexa, o dependinta a Rusiei. Si-au trimis acolo si armele nucleare deja. Deci, practic, Belarus a fost anexat de Rusia. Bun, incepe flancul estic al al NATO. Aici, eu as zice asa: deja vor fi, la sfarsitul lui 2024, trei ani de razboi destul de grei pentru Rusia. Eu ma indoiesc ca in acest moment Rusia mai are capacitatea de a duce un razboi cu NATO! Dupa trei ani de razboi grei, distrugatori, in Ucraina. Si Rusia ar avea nevoie de o pauza pentru a-si reface fortele militare. De aceea, de exemplu, o solutie cat se poate de proasta, in opinia mea, este o inghetare a conflictului in Ucraina. Inghetarea conflictului in Ucraina ar fi o solutie proasta si pentru Ucraina, si pentru noi. Pentru ca ar da posibilitatea Rusiei sa se refaca in 5-8 ani si apoi sa atace din nou. Dar pe termen scurt nu cred ca suntem intr-un pericol iminent!

Am inteles! Va multumesc mult pentru amabilitate, domnule profesor!

Cu toata placerea! Numai bine!