INTERVIU Sebastian Lazaroiu: „Cine pariaza pe Geoana, ar avea sanse mai mari sa fie urmatorul sef al PSD decat cine pariaza pe Ciolacu”

politica

Sebastian Lazaroiu, guvernare, PSD, AUR, Marcel Ciolacu

Intrebarea cetateanului turmentat din Caragiale, „Si eu cu cine votez?” este astazi mai actuala ca oricand in cele aproape trei decenii si jumatate scurse de la Revolutie. Avem deja mai multi candidati – ultimul fiind Cristian Diaconescu, care si-a anuntat candidatura joi seara – dar nu exista, potrivit sondajelor, favoriti clari, cum s-a intamplat pana acum la fiecare tur de scrutin. Ne-am propus sa facem un scurt periplu prin lumea candidatilor la presedintie din 2024, avandu-l drept ghid pe politologul si sociologul Sebastian Lazaroiu, fost consilier prezidential al lui Traian Basescu.

Domnule Lazaroiu, ati fost consilier prezidential si cunoasteti problema din interior, sa spunem asa: are vreunul dintre candidatii anuntati pana acum profil de presedinte al Romaniei?

Din ce avem pana acum, cred ca Geoana si Ciuca au un profil de prezidentiabil. Insa nu inseamna nimic. Din cei patru presedinti pe care i-am avut, doar unul avea un profil prezidentiabil inainte sa castige – Ion Iliescu. O data chiar a si pierdut alegerile. E plin cimitirul politicii de prezidentiabili: Roman, Isarescu, Nastase, Geoana. Toti au pierdut, dar aveau profil de prezidentiabil.

Initial s-a vehiculat ideea ca PSD si PNL sa aiba un candidat comun la presedintie, dupa modelul listelor comune de la europarlamentare. De ce nu au mers cele doua partide pe aceasta  schema, care ar fi fost, probabil, castigatoare?

Asa e. Si cred ca asta ar fi fost, pentru ei, cartea castigatoare. Candidat comun, independent, plus liste comune la parlamentare. Au fost, cred, multe calcule gresite, autoiluzionari, lacomie si jocuri interne. Unii lideri de partid au agende personale si sunt mai avantajati de pierderea alegerilor de catre candidatul partidului pe care il reprezinta, de exemplu. Asa ca ei vor fi cei mai infocati suporteri ai unei candidaturi necastigatoare.

Cine credeti ca este de vina pentru decizia desemnarii de candidati separati in coalitie: orgoliile, interesele baronilor locali, serviciile secrete sau altceva?

Nu stiu cine e de vina, dar inclin sa cred ca rezistenta cea mai mare impotriva unei aliante complete vine de la PSD. Pesedistii s-au imbatat cu apa rece dupa locale. Au castigat multi primari, presedinti de consilii judetene. La fel ca in 2014, cand si-au sporit zestrea locala prin OUG, si au pierdut glorios. Sigur, sunt si orgolii – partidul mare care trebuie sa dea presedintele, dupa 20 de ani. Se vinde multa mitologie in partide in anii electorali. PSD nu mai e de mult un partid mare. Dar sunt si jocuri interne. Ciolacu candideaza impotriva vointei lui, asta se vede. A fost impins pe scari. Locul lui trebuie eliberat.

PNL si PSD se critica, in special in ultima vreme, pana la nivelul de jigniri personale, dar cu toate astea ambele partide promit sa nu rupa coalitia, ci sa guverneze impreuna inca patru ani. Credeti ca votantii liberali se vor mai lasa pacaliti si de data asta si tot cu PNL vor vota, chiar si stiind ca va urma o guvernare de stanga-dreapta si nu una autentic liberala?

E hilar. Suntem ca in 2008, cand, tot prin septembrie, PNL si PSD, care erau intr-o relatie amicala la guvernare, planuiau sa joace aceeasi sceneta. Doar noi contam, suntem adversari de moarte, PDL nu exista. Faceau asta cu acelasi larg sprijin mediatic, ca si acum. Nu le-a iesit. Ar putea fi si iluziile consultantilor de campanie, nu sunt sigur. Democratia incepe sa devina functionala cand liderii de partid incep sa creada despre ei ca sunt mai prosti decat alegatorul mediu, ceea ce e si adevarat. Deocamdata, liderii nostri de partid privesc cu dispret alegatorul mediu si subestimeaza bunul simt colectiv. De asta nu avem democratie. E evident ca o guvernare PSD-PNL este cea mai probabila. Ce nu e clar acum e daca vor avea nevoie de USR sau doar de UDMR. Vedem pe 2 decembrie. Oricum sunt multe necunoscute. Cea mai mare necunoscuta – cine va iesi presedinte.

Potrivit sondajelor, Mircea Geoana pare sa aiba un loc asigurat in finala prezidentiala. Se va intoarce in sanul PSD daca va castiga alegerile sau va infiinta un partid prezidential, dupa modelul Macron?

Daca ar fi istet, si nu cred ca nu e, Geoana ar construi si partidul prezidential (ca sa profite de parlamentarele dintre tururi – o alta miscare „geniala” a PSD si PNL) si ar bate palma deja cu liderii PSD care vor sa scape de Ciolacu, pentru sustinere subterana in campanie. Presupun ca face asta deja. Iar musterii se gasesc la PSD. Uita-te la Firea, de exemplu. In orice caz, cine pariaza pe Geoana, ar avea sanse mai mari sa fie urmatorul sef al PSD decat cine pariaza pe Ciolacu.

Tot sondajele arata ca, spre deosebire de ceilalti candidati, Elena Lasconi e pe un trend crescator si ar putea furniza o surpriza. Ce atuuri are candidata USR si ce ii lipseste pentru a cuceri o parte si mai mare din electorat?

Lasconi are o energie buna si e singura noutate din campanie. Daca intra in turul al doilea, cred ca va castiga. De asemenea, daca intra in turul al doilea, poate maximiza si scorul partidului pe 1 decembrie. Sa intre in turul al doilea, insa, e complicat. Cred ca ii vor fi bagati multi „iepurasi” in campanie, care sa-i roada zestrea electorala. Iepurasi, adica acei candidati cu profil asemanator, ca sa rupa din bazinul traditional USRPLUS. Deja vad urechile lungi ale lui Ciolos, dar poate fi si altcineva. Provocarea pentru ea era sa adune „cioburile” de la europarlamentare. Deocamdata e nesigur ca a reusit.

Daca pe extrema dreapta a spectrului politic ar exista un singur candidat, acesta ar avea mari sanse sa intre in turul doi. Exista riscul ca vreunul dintre cei doi candidati populisti – Diana Sosoaca sau George Simion – sa cedeze in ultima clipa in favoarea rivalului sau, cum a facut Robert F. Kennedy Jr in Statele Unite, in favoarea lui Donald Trump?

Da, daca suveranistii vor avea un singur candidat si acela va fi Simion, atunci pot intra in turul al doilea. In orice caz, AUR si Simion au, de departe, cea mai buna campanie de pana acum. Deocamdata nu se intrevede marea uniune de la Capsa. E aceeasi poveste cu „iepurasii”. Sosoaca e unul din iepurasi. Si vad ca a aparut pe imas si Terhes.

De curand, Marcel Ciolacu s-a laudat din nou ca a luat bacalaureatul si a spus ca are pe undeva si o copie a diplomei de bacalaureat. Este posibil sa asistam la o „nucleara” si sa aflam in ultima clipa ca de fapt el nu si-a finalizat studiile, cum a facut si cu doctoratul?

Eu ma straduiesc sa nu fiu asa de elitist cand vine vorba de politica. Nu cred ca problema lui Ciolacu e o bucata de hartie. Daca stia macar o limba straina si avea un univers mai bogat de idei, putea sa aiba si patru clase. Am cunoscut oameni cu studii modeste, dar enciclopezi si chiar poligloti. Deci, pe scurt, daca Ciolacu nu are bacul luat, se vede. Daca are bacul luat, nu se vede. Dar, altfel, Ciolacu e baiat istet. A zis bine Paul Stanescu – este un tip cu inteligenta peste medie. Insa, la fel ca si Viorica Dancila, se bazeaza in proportie de 80% pe forta partidului care il sustine. Iar la prezidentiale, mai ales in turul al doilea, partidul nu conteaza, iar daca se cheama PSD, poate chiar sa incurce.

Se vehiculeaza in ultima vreme ideea unui „blat” la prezidentiale, prin care Marcel Ciolacu sa fie sprijinit inclusiv de PNL sa ajunga presedinte, cu conditia sa il desemneze premier pe Iohannis. Ciolacu a declarat ca exclude ipoteza, afirmand ca la guvern „e de munca”. Este totusi posibila o intelegere tacita intre PSD si PNL, pentru a nu pierde presedintia in favoarea lui Geoana sau a lui Lasconi?

Eu sper ca liberalii sa nu se mai amageasca. Lucrurile arata destul de simplu. Daca Ciolacu va castiga alegerile, va numi premier de la PSD. Punct. Singura varianta in care ar numi premier de la PNL, ar fi daca liberalii ar lua un scor mai mare ca PSD sau mai putin de 2-3% sub scorul PSD. Se va intampla asta? Sanse foarte mici. Daca Ciuca nu intra in turul al doilea, liberalii vor lua un scor sub 15%. Ar putea fi la guvernare, dar nu mai e sigur. Daca Ciolacu castiga alegerile, PSD nu va avea nicio problema sa guverneze cu AUR. Sa nu ne luam dupa declaratiile de-acum. Atunci va fi alt context. Ciolacu e presedinte si face ce vrea. Cum va justifica la Bruxelles sau Washington? Orice poate fi justificat. De exemplu, mai bine sa ai AUR la guvernare si sa-l dezumfli, decat sa-l lasi in opozitie. Asta va fi justificarea si toata lumea va inchide ochii, asa cum inchid ochii si cu deficitul bugetar. Se mai discuta si scenariul in care PNL si PSD l-ar prefera pe Geoana presedinte, daca tot nu-l pot opri, apoi sa-l izoleze la Cotroceni si sa transfere cat mai multe puteri executive spre guvern. Asta e o alta iluzie. Cine ajunge presedinte face cartile.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: