INTERVIU Tudor Chirila: „Sesizeaza cineva elefantul din camera, fratilor? Am innebunit? Eu n-am ajuns la varsta asta sa asist tacut si sa accept un compromis cu raul”
Uitandu-te la Tudor Chirila, cum urca scarile de la statia de metrou „Aviatorilor“ cu mainile infundate in buzunarele gecii groase si cu fesul pe ochi, n-ai ghici vedeta nationala a carei priza la public transcede generatiile. Are 740.000 de urmaritori pe Facebook-ul „decreteilor“, 236.000 pe Instagramul „Millennialilor“, 45.200 pe TikTok-ul Generatiei Z si un public de cate 2.000.000 de oameni pe editie la Vocea Romaniei, pe Pro TV.
Dar Tudor actorul, muzicianul, compozitorul, showman-ul de la „Vocea Romaniei“ – unde tocmai a castigat a 6-a din cele 11 editii – inseamna, de fapt, doar varful aisbergului. In afara scenei si a reflectoarelor, Tudor Chirila este una dintre cele mai puternice si constante voci ale societatii civile. Neobosit, e aproape singur pe contrasensul industriei de spectacol romanesti. Se duce de unde vedetele autohtone fug cu spaima: zona civica, zona de atitudine, zona de implicare in viata cetatii. In show-biz da nasol sa ai pareri si personalitate. Dar Chirila e altfel.
De ce, Tudor?, vine intrebarea logica. Esti un om implinit material, familial, esti celebru. De ce nu taci si tu, cum tac ceilalti? „Bai, nu stiu, dar mie nu mi se pare ca asta e Romania pe care noi ne-o dorim. Pentru ca eu n-am ajuns pana la varsta asta ca sa asist tacut si sa fac compromisul cu raul“, raspunde dupa cateva clipe de gandire.
Doar in ultimele zile, artistul a fost prezent la flashmob-ul organizat in sprijinul jurnalistei Emilia Sercan si a „stricat“ momentul de glorie al Ralucai Turcan, invitata sa vorbeasca la dezvelirea grupului statuar al disidentilor Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. „N-a fost ceva premeditat“, explica Tudor iesirea de saptamana trecuta, de la ceremonie. Dar „sesizeaza cineva elefantul din camera, fratilor? Am innebunit?“.
Tipic romanesc, Tudor a fost lasat singur atunci. Ceilalti au tacut si au plecat capul in timp ce el ii striga ca e o impostoare politicienei care acum doar cateva luni il aplauda frenetic pe turnatorul securist Constantin Balaceanu Stolnici, in aula Academiei. Dupa ce a parasit furios festivitatea din Cotroceni, Tudor povesteste ca a primit SMS-uri: cei care tacusera il felicitau pe ascuns acum. „Asta m-a infuriat si mai tare. De ce n-am fost 200 care sa spunem?“
De fapt, Tudor poarta pecetea generatiei lui, generatia Revolutiei. Copiii si adolescentii care au trait caderea comunismului din 1989 si infrangerea miscarii democratice din 1990 au castigat extraordinara capacitate de a se indigna in fata raului, a nedreptatii.
Daca stai sa te gandesti, Tudor Chirila nici nu putea fi altfel azi, din moment ce pe 21 decembrie 1989 a fost in Piata Universitatii, iar in primavara lui 1990 mergea la mitingurile impotriva lui Iliescu. Asa ceva nu se uita niciodata. Dupa ce ai vazut tancurile pe strazi si ai auzit rafalele mitralierelor in oras, ai alta unitate de masura a lucrurilor. Iar generatia lui va ramane pana la capat un nod in gatul securistilor reciclati dupa 1989, dupa cum plastic spune el, in miliardari de carton si politicieni, pentru a se mentine la putere pana azi.
Tudor Chirila: „Pe 21 decembrie 1989 am fost la Universitate cu vecinul nostru, sotia si catelul lui, inainte sa inceapa represiunea“
Matei Udrea: Tudor, multumesc pentru ca ti-ai facut timp sa realizam interviul acesta. Te-as intreba ce faceai acum exact 34 de ani, pe 20 decembrie 1989?
Tudor Chirila: Pai, cred ca pe 20 decembrie asistam la discutiile din casa noastra vizavi de ce se intamplase la Timisoara…
Se discuta lucrul asta?
Da, bineinteles! Dupa care, pe 21 decembrie, am fost la Piata Universitatii cu vecinul nostru si cu catelusa lui, Jessie…
Ati fost acolo?
Da, am fost noaptea, in 21 decembrie, inainte sa inceapa represiunea in piata. Si pe 22 decembrie am luat-o pe strazile din spate, sa duc tigari soldatilor, impreuna cu niste copii din bloc, tot asa. Si soldatii fumau Kent, mi-am adus aminte ca n-au avut nevoie de Carpatii nostri, pe care-i cumparasem de la tutungerie.
Le mai dadusera si alti oameni, inaintea voastra.
Ori le dadusera si altii, ori… Cineva avea grija de ei. Era un moment din asta, toata lumea era intr-o fibrilatie continua, era o infiorare permanenta vizavi de toate stirile care veneau si care erau contradictorii. Tin minte ca ura fata de regim si speranta ca lucrurile se vor schimba pentru totdeauna erau sentimentele care dominau toate zilele alea. Mai imi aduc aminte ca era o zi asemanatoare cu asta, dar cu un pic mai mult soare…
„Imi aduc aminte ca era un tanc fix in dreptul Strazii Uruguay, care da in gura de metrou de la Aviatorilor“
Si cald!
Era cald! In 22 decembrie n-am mai ajuns in Piata Universitatii pentru ca nu m-au mai lasat ai mei. Ai mei nu prea m-au lasat nici atunci cand am fost pe stradutele noastre pana la… Imi aduc aminte ca era un tanc fix in dreptul Strazii Uruguay care da in gura de metrou de la Aviatorilor, cea de pe partea cu strada asta.
Pe 21?
Pe 22!
Pe 21 te-a prins in piata cand a inceput sa se traga?
Pe 21 am fost noaptea si imi aduc aminte ca am plecat inainte sa se traga si am fost in fata Teatrului National. Am fost sa vedem ce se intampla. Si am fost cu vecinul nostru. M-au lasat ai mei sa ma duc. Eu si cu sotia lui. Si cam asta a fost… Iar tot pe 21 decembrie am vazut multimile de oameni care treceau pe actualul Bulevard Mihalache, se scurgeau, veneau…
Cei care plecau de la mitingul care se sparsese.
Da, da, da.
„Ne gandeam ca n-o sa mai fie cozile interminabile la benzina, plecarile noaptea, pe la ora 3, cu «du-te dupa lapte, aseaza-te la coada», frigul din case, dormitul cu sticla calda in pat. Am avut si 16 grade in casa, si 17 grade… Nu era nimeni scutit de chestia asta“
In 1989 deja nu mai erai un copil, aveai vreo 15 ani si intelegeai ce se intampla in jurul tau. Personal, ce gandeai in momentele alea?
Generatia noastra de copii a fost o generatie foarte conectata. Trebuie sa vorbesc si despre ce a fost dupa 1990. Dupa ’90 sunt extrem de multi copii din liceul meu care au fost in Piata Universitatii, care fugeau de la scoala ca sa mearga la proteste. Poate si pentru faptul ca in momentul ala noi traiam un incredibil reality-show de schimbare, ca un fel de reality-show politic la care toata lumea participa. Adica faptul ca se schimba un regim care a durat 25 de ani… Cat durase?
Comunismul, 45 de ani.
Nu, Ceausescu…
Din 1965. 24 de ani.
24 de ani. Faptul ca vedeam ca asta se schimba cand, practic, toata lumea isi pierduse speranta, faptul ca ne gandeam ca n-o sa mai fie cozile interminabile la benzina, plecarile noaptea, pe la ora 3, cu „du-te dupa lapte, aseaza-te la coada“, frigul din case, dormitul cu sticla calda in pat… Si exemplele pot continua.
Deci, era si la voi in casa frig.
Da, aveam. Am avut si 16 grade in casa, si 17 grade… Nu era nimeni scutit de chestia asta.
E bine sa povestesti lucrurile astea pentru ca astazi sunt foarte multi cei care neaga ca s-a intamplat asa si ca asa erau conditiile de trai in Romania.
Da, neaga si nici generatia tanara nu e conectata la povestile astea, nu pare sa mai fie sensibila. Nu s-a condamnat comunismul prin educarea copiilor vizavi de ceea ce s-a intamplat. Daca le spui copiilor acum ca a fost o perioada in Romania in care erai obligat, in puscaria anilor ’50, sa-ti mananci propriile fecale, nu te crede nimeni! Pentru ca chestia asta a ramas undeva, in Memorialul Durerii, a ramas in niste filmulete pe YouTube cu putine vizualizari. Dar atunci, noi stiam cumva toate lucrurile astea. Stiam de la parintii nostri, de la discutii, ca trebuie sa mergem la scoala blindati cu tacere, adica era acea duplicitate pe care trebuia neaparat s-o ai. Ce se vorbea seara in casa, in soapta, nu se putea spune la scoala, bancurile cu nea Nicu (Ceausescu – n. red.) nici nu era de conceput sa… Adica se pleca cu instructajul asta zi de zi. Cel putin, cat eram mic, de clasa a IV-a, clasa a V-a, imi aduc aminte foarte clar: „Nu discuti nimic din ce auzi aici!“. Am fost o casa (Tudor este fiul cel mic al celebrului jurnalist Ioan Chirila, cel mai bun scriitor de sport din Romania, si al actritei Iarina Demian – n. red.) in care noi, copiii, asistam la discutiile parintilor nostri cu musafirii si alea din bucatarie, cu radioul aproape pe „Mute“ (Radio Europa Libera se asculta in surdina si pe ascuns, pentru ca era strict interzis de catre regim si existasera cazuri de oameni care-si turnasera vecinii la Securitate ca urmaresc posturi de radio straine – n. red.) si eram tot timpul in aceasta situatie. Trebuia sa fim tacuti si sa nu aducem Securitatea in casa, de fapt, ca asta era problema.
Da.
Frica tuturor: daca trimiti copiii la scoala si… Pentru ca, de fapt, copiii pot sa fie cei mai buni devoalatori de…
Da. Exact cum era in cartea „1984“, a lui Orwell, prin copii se afla ce faceau parintii.
Exact! Si in momentul in care a venit revolutia, am fost constienti imediat de lucrurile care se intampla, am fost constienti imediat de manipularea vizavi de partidele istorice, am fost constienti de mizeria cu „Frontul Salvarii Nationale va conduce pana la alegerile democratice si nu va candida in alegeri“ (in realitate, FSN-ul lui Iliescu s-a transformat in partid si a participat la alegerile din 1990, incalcandu-si propriile angajamente – n. red.), am fost constienti de Punctul 8 de la Timisoara (care cerea lustratia fostilor activisti comunisti si interzicerea lor in politica – n. red.). Noi aveam mapele de la scoala cu „Jos Iliescu!“. Adica noi scriam asta pe…
„Am facut liceul la «Neculce», unde in 1990 intre copii era o miscare foarte mare. In clasa eram 5-6 baieti care mergeam cu semicursierele la miting. M-a scuipat o doamna in varsta ca aveam atarnata eticheta cu «Golan 100%». Si mi-am luat o flegma intre ochi. Vedeam ca s-a confiscat o miscare onesta a unor tineri care au stat in fata unor tancuri“
Unde ai invatat?
La Neculce! Am invatat la Liceul Ion Neculce, unde a invatat si „doctorul“ Ponta… Na, deci nu toti copiii din liceu eram, totusi, cu „Jos Iliescu!“. Dar atunci nu te condamna nimeni daca erai… Adica intre copii era o miscare foarte mare. La mine in clasa eram cinci-sase baieti care mergeam cu semicursierele la miting, m-a scuipat o doamna in varsta ca aveam atarnata eticheta cu „Golan 100%“… Si mi-am luat o flegma intre ochi. Am mers mai departe… Adica manipularea functiona si era deja aceasta sintagma, „Moarte intelectualilor!“ si „Noi muncim, nu gandim!“. Invrajbirea diverselor categorii de populatie incepuse sa functioneze. A functionat si manipularea cu Ratiu si Campeanu, cu fabrica de tiparit dolari. Eram constienti! Nu puteam sa exprimam asta, nu puteam s-o exprimam cum am putea s-o exprimam acum: faptul ca s-a confiscat o miscare onesta a unor tineri care au stat in fata unor tancuri si au murit pentru valorile democratiei si care sunt acum vazuti asa, poate ca niste fraieri care au fost pacaliti… Deci, faptul ca s-a confiscat si ca Securitatea a reusit sa se rebranduiasca in capitalismul salbatic de dupa ’89, care a facilitat aparitia unor personaje odioase ca Vantu, Caritasul de la Cluj, cu Stoica si asa mai departe… Au urmat anii aia dementi, anii ’90, in care pe de o parte toata lumea parea ca alearga pe un teren in care se poate intampla orice, dar pe de alta parte nu stiam, de fapt, ca pas cu pas fosta Securitate se rebranduieste in miliardarii de carton, in noii oameni de afaceri…
Si politicieni.
Si politicieni… Si ca se incheaga, de fapt, toate astea. A fost inclus mai putin aparatul de partid din linia intai si a doua si au fost activate esaloanele care erau in umbra. Nu puteam sa formulam si sa definim in cateva propozitii aceasta capturare a unor idealuri si transformarea lor, de fapt, intr-o oligarhie care urma sa conduca Romania pana in ziua de astazi. Nu puteam sa formulam asta, dar simteam! De-asta s-a iesit in Piata Universitatii! Simteam si a simtit-o, din pacate, tot acelasi procent care o simte si azi.
Crezi chestia asta? Ca sunt tot atat de putini romani constienti de situatie?
Da, cred ca si daca alegerile din ’90 au fost furate si n-au fost alegerile libere pe care le-a trambitat Iliescu, nu cred ca au putut sa fure mai mult de 20%. Tot ieseau castigatori! Manipularea functiona mai bine decat sacii cu voturi masluite.
Despre asta e vorba! Chiar daca lasi alegerile libere, dar manipulezi prin singurul post de televiziune si singurul postul de radio care exista, tot fraudarea alegerilor se cheama.
Uita-te cum a fost prezentat Iliescu cand a intrat in studioul de la TVR! Sunt filmarile pe internet… Pai, n-ai accepta asa ceva acum! Stiind ca el este, de fapt, tot un exponent al comunismului, acum ai gandi cu mintea ta: „Stai, asta n-a condus 24 de ani, dar tot a fost un comunist!“. Ca, la un moment dat, a avut ceva de zis si a fost pus pe linie moarta, asta nu inseamna ca n-a fost un beneficiar al acelui sistem pana la un anumit moment! Nu e indreptatit sa conduca! Asta, ca sa nu mai vorbim de haituirea Regelui! Care a fost evidenta pentru toata lumea! Si ca Regele nu a putut sa vina in tara decat in momentul in care ei au considerat ca si-au consolidat pozitia. Sunt lucruri stiute, eu nu spun nimic nou aici, nici nu stiu daca asta este interesant pentru cititori…
Vom vedea! Vreau sa te intreb cum vezi Romania astazi?
(Ezita) Buna intrebare… Tu ma intrebi cum vad Romania astazi in conditiile in care, acum doua zile, o scoala s-a prabusit pe un copil! Fara un cutremur…
Da, fara cutremur…
Deci o scoala s-a prabusit pe un copil fara un cutremur… Tu ma intrebi asta in momentul in care suntem pe penultimul loc la niste teste cunoscute ca fiind un standard de evaluare a valorii educationale, Testele PISA. Si suntem varza acolo. Ma intrebi cum vad Romania astazi? Sunt fortat sa o vad destul de sumbru, destul de fara viitor… Ma intrebi cum vad Romania, in conditiile in care peste 5 milioane de romani muncesc in strainatate, unii cu gandul sa se intoarca, altii abandonand ideea ca s-ar mai putea intoarce, deci dezradacinati. Ma intrebi cum e Romania astazi in momentul in care un jurnalist a fost santajat si supus unei tentative de kompromat, cum este cazul Emiliei Sercan. Care nu reuseste sa aiba parte de o ancheta penala care sa clarifice cine a fost in spatele acestei tentative de compromitere cu asalt la libertati individuale, la intimitate si asa mai departe. Protesteaza de doua saptamani si nu se intampla nimic cu ea. Pe de alta parte, exista si o Romanie frumoasa. Romania antreprenorilor, Romania celor care iau in maini lucrurile, Romania fetelor de la „Daruieste viata“, care au construit un spital si pe care sunt sigur ca de abia asteapta cineva sa le linseze mediatic intr-un fel la sau altul sau sa gaseasca o forma de a murdari aceasta initiativa – si ma mir ca n-au inceput pana acum! O initiativa care spune, de fapt, ca „uita-te, exista 350.000 de romani care s-au unit!“. Eu spuneam ca ala a fost 1 Decembrie al meu, momentul in care s-a lansat acest spital (pe 1 decembrie s-a deschis spitalul de oncologie pediatrica facut de Oana Gheorghiu si Carmen Uscatu din donatii – n. red.), nu defilarea patriotarda a tehnicii militare de lupta care mi se pare atat de invechita si atat de inadecvata momentului in care traim, de fapt. Nu cred ca mai intereseaza pe nimeni. Cred ca e o generatie tanara care e expusa la alt tip de invatare, sunt copii care, daca vor sa invete, invata acum diferit, invata cu ajutorul social media, invata din YouTube, invata intr-o gramada de feluri si care reusesc sa fac un fel de self-education. Si cred ca e speranta! Sunt genul asta de antreprenori si de ONG-uri care sunt minunati. Ma uit la World Vision (o fundatie care se ocupa de copiii defavorizati – n. red.), ma uit la Casa Buna a lui Valeriu Nicolae, ma uit la initiativa lui Eugen Vaida, cu Ambulanta Monumentelor. Sunt o gramada de chestii interesante, sunt o gramada de antreprenori…
Dar observi ca toate vin…
Toate vin din zona privata. Care este intr-o lupta cu statul roman. Problema este faptul ca noi, cetatenii, suntem practic intr-o adversitate cu statul roman!
Pare, totusi, un paradox, pentru ca statul roman, teoretic, ar trebui sa…
Ar trebui sa onoreze contractul social.
„Rusia n-a renuntat niciodata la ambitiile imperiale. Duce in continuare retorica asta a unei Maici Rusia Mare, care este, de fapt, si o retorica tarista. Si noi, in momentul asta, suntem acolo, langa acest ochi al lui Sauron care se invarte, asa, peste toata Europa si incearca sa s-o atraga in vortexul lui“
Da. Si este, pana la urma, compus tot din cetateni romani, care provin din interiorul acestei natiuni. N-a adus cineva aici un detasament de martieni si i-a pus in functii.
Da, statul roman e compus din cetatenii romani, asa e. Pe de alta parte, statul roman si partidele politice care au confiscat acesti 34 de ani au inteles ca printr-un aparat bugetar mare, care nu functioneaza pe criterii de performanta, ci pe criterii de clientela si pe criteriul de a inchide ochii cand vrea statul roman sa se inchida ochii, ei vor putea, bine-mersi, sa-si asigure continuitatea la putere. Dar nu a fost niciodata altfel! Citesc o carte, „Tradarea lui Polichinelle. Coruptie si candoare in Romania precomunista“, cred ca de Alina Iancu, in care vorbim despre discursul coruptiei chiar in anii din perioada Carol I si in anii votului cenzitar, in care 1% din populatie vota. In care partidele functionau ca niste companii comerciale si in care discursul anticoruptie nu era folosit decat ca instrument pentru rivalitatea dintre partide. Si se succedau la putere partidele in virtutea unui discurs anticoruptie de care uitau de fiecare data. Iar reprezentativitatea a fost cvasinula si se baza pe un vot acordat de latifundiari, de industriasi si asa mai departe. Deci, am avut foarte greu drumul asta spre democratie si niciunul din instrumentele europene de democratizare si de profesionalizare a politicii nu functionau in Romania. Sau erau deturnate ori trimise in derizoriu.
Pare cunoscut ce spui. Seamana cu ce se intampla acum.
Noi avem tendinta sa idealizam perioada antebelica si interbelica deoarece in comunism a fost ingrozitor, odata cu exterminarea unor elite care se construisera de bine, de rau si care au fost macelarite in puscariile comuniste. Am avut rata cea mai mare de morti. Exterminarea sovietica a elitelor romanesti a fost exemplul cel mai naspa si mai sangeros din tot blocul estic. Si, probabil, post-1990, am idealizat un pic acea perioada interbelica. Dar daca e sa ne uitam cu adevarat la unde suntem si unde am fost intotdeauna, trebuie sa intelegem. Si cartea asta face lumina, din punctul meu de vedere, in zona asta. Acolo suntem! Romania se pare ca n-a fost niciodata mai mult din punctul de vedere al unei democratii solide, care sa duca la un contract social respectat. Adica „eu iti platesc taxe, statule, iar tu dai ceva inapoi de banii aia“. Si suntem in situatia in care eu cred ca singurele lucruri bune care s-au mai intamplat au fost fortate de aderarea la Uniunea Europeana. Ar trebui sa facem, asa, un exercitiu de imaginatie, cum ar fi fost fara Uniunea Europeana…
Pai, sunt multi care vor sa iesim acum din UE.
Da, stiu! Dar asta este narativul rusesc pe care il tot auzim. Rusia n-a renuntat niciodata la ambitiile imperiale si hraneste din nou iluzia ca Occidentul n-a fost recunoscator niciodata ca, vezi-bine, l-au salvat de Hitler. Duce in continuare retorica asta a unei Maici Rusia Mare, care este, de fapt, si o retorica tarista.
Uite cum se amesteca lucrurile! Si noi, in momentul asta, suntem acolo, langa acest ochi al lui Sauron care se invarte, asa, peste toata Europa si incearca sa s-o atraga in vortexul lui.
O comparatie interesanta.
Da… Nu sunt timpuri fericite!
„Am fost si eu subiect al manipularilor de la televiziunile astea de papusi. Si intrebarea, chiar, e «de ce o faci, cand ai putea sa-ti vezi linistit de treaba ta?». Bai, nu stiu, dar mie nu mi se pare ca asta e Romania pe care noi ne-o dorim“
Tu esti un personaj aparte in industria culturala si de spectacol din Romania. Esti un un tip despre care multa lume ar putea spune ca nu mai are nevoie de implicare in tot felul de lucruri. Ai celebritate, ai succes in meseria ta de actor, in concerte de muzica, in show-uri… Esti un showman – apropo, felicitari pentru ultima victorie obtinuta de concurentul tau la Vocea Romaniei, a cata este? Cred ca jumatate dintre editii le-ai castigat tu…
Da, a 6-a. La anul e sezonul 12. Deci, dupa sezonul de la anul, si daca-l pierd, am castigat jumatate.
Asa. Si, cu toate astea, te implici in lucruri despre care multi ar spune: „Ce mai cauti? Ce mai vrei? De ce te bagi?“. Este si aceasta latura puternic sociala a ta. Ai fost alaltaieri la un flashmob pentru sprijinirea Emiliei Sercan, cu inca o zi inainte ai fost la o dezvelire a unui grup statuar cu Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, unde ti-ai exprimat nemultumirea ca a venit un politician din actuala clasa politica…
Politician care a facut parte dintre cei care l-au elogiat pe turnatorul dovedit la Securitate…
Asa este!
…Constantin Balaceanu Stolnici, ca sa…
Corect. Raluca Turcan a fost acolo, in sala, in primul rand, cand Academia Romana l-a omagiat pe turnatorul Constantin Balaceanu Stolnici, in urma cu cateva luni.
Inadecvarea prezentei acelei doamne Turcan acolo era flagranta! Si de asta reactia mea a venit nepregatita, nu a fost premeditata, nu-mi doream sa fac circ…
Probabil ca nici nu stiai ca o sa vina Raluca Turcan acolo…
Nici nu stiam ca se va intampla asta! Am fost invitat acolo de sculptorul Virgil Scripcariu si eram interesat de latura semantica si artistica a grupului, voiam sa vad efectiv ce a facut… Ma rog… De fapt, nu asta e intrebarea, nu?
Intrebarea era ce te anima in aceasta implicare in viata cetatii, a comunitatii. Multi oameni te-ar putea intreba: „De ce, Tudor Chirila? De ce mai faci lucrurile astea, de ce te mai bagi unde nu-ti fierbe oala?“.
In conditiile in care oricum sunt tarat in tot felul de… In balti din astea de invective.
Probabil, tot din cauza asta.
Tot din cauza asta! Exista si o tabara impotriva a ceea ce propovaduiesc eu, ca sa zic asa. Propovaduiesc e mult spus, mai degraba impotriva opiniilor mele. Si de multe ori tabara este superagresiva, cu extrem de multe invective. Am fost si eu subiect al manipularilor de la televiziunile astea de papusi. Si intrebarea… Da, chiar, e „de ce o faci, cand ai putea sa-ti vezi linistit de treaba ta?“. Bai, nu stiu, dar mie nu mi se pare ca asta e Romania pe care noi ne-o dorim. Si nu cred ca ai niste atitudini normale, de cetatean, ca sa-ti aduci notorietate. Adica, ce? Daca n-aveam notorietate, o faceam ca sa am notorietate? Ca asa spui ca spun oamenii: „Bai, are de toate, ce-i mai trebuie asta?“.
Cred ca esti constient ca multi gandesc asa.
Posibil! Eu nu am nevoie de notorietatea asta, intr-adevar! Si n-am nevoie nici macar de… Adica, se uita 2 milioane de oameni la Pro TV intr-o seara! Eu acolo am avut niste discursuri chiar legate de zona asta civica.
„Eu n-am ajuns la varsta asta sa asist tacut si sa accept un compromis cu raul. Nu poti sa mai fii OK in momentul in care un beneficiar al slehtei asteia comuniste ne vorbeste despre valorile morale pe care le-au conservat Monica Lovinescu si Virgil Ierunca! Sesizeaza cineva elefantul din camera, fratilor? Ceilalti au tacut si eu am ales pana la urma sa plec. Nu eram OK acolo“.
Si atunci, ce te mana-n lupta?
Nu ma mana nimic in lupta! Ma mana-l lupta o chestie de bun-simt! Adica nu putem sa… Noi, usor-usor, o sa ajungem sa traim ca in cartea lui Saramago, „Eseu despre orbire“. Adica, unde sa ajungem? O sa parcam masinile unii peste altii la nesfarsit? O sa ne uitam cum cad spitalele peste bolnavi si scolile peste copii? Pana unde? S-a banalizat si s-a normalizat raul de asa maniera, incat… Mie mi se pare ca m-as simti mai rau sa nu spun nimic!
Sa taci…
Eu sunt un om care am grija de sanatatea mea mentala si de sanatatea mea sufleteasca. Mi se pare ca sa dam afara din noi e mai important decat sa tinem in noi! Si eu nu mai vreau sa accept! Asta a stat si la baza reactiei mele (de la inaugurarea statuii Monicai Lovinescu, cand a protestat impotriva prezentei Ralucai Turcan acolo – n. red.). Eu n-am ajuns la varsta asta sa asist tacut si sa accept un compromis cu raul de genul celui cand omagiem voci ale exilului romanesc care nu s-au oprit o clipa din a condamna mizeriile…
Iar Lovinescu si Ierunca au fost urmariti de represiunea regimului comunist roman chiar acolo, in Franta!
Exact, care au suferit represiunea si in Franta. Nu poti sa mai fii OK cand taci, in momentul in care un beneficiar si mostenitor al slehtei asteia comuniste vine si ne vorbeste despre valorile morale pe care le-au conservat si le-au transmis Monica Lovinescu si Virgil Ierunca! Sesizeaza cineva elefantul din camera, fratilor? Am innebunit? Dupa care lumea sa-mi dea mesaj pe SMS: „Bravo, bine ai facut!“. Si asta te enerveaza si mai tare! Dar de ce n-am facut asta 200 de oameni odata?
Ceilalti au tacut.
Da! Ceilalti au tacut si eu am ales pana la urma sa plec, in senzatia mea de rau fizic! Asta e, o sa ma mai duc la monumentul lui Scripcariu in tacere, sa-l vad, si le recomand tuturor sa se duca, sa-l vada.
„Revolutia din decembrie a ajuns sa fie predata in limbajul ala de lemn. Totusi, am aflat ce a fost acolo! Am aflat ca n-a fost o revolutie, ca a fost confiscata de aparatul represiv care prelua puterea! De ce nu predam asta? De ce nu spunem asta? Pentru ca tot aia conduc! Ei sunt, de fapt, mostenitorii acelei diversiuni! Sa predai acum istoria asa cum a fost ar insemna, de fapt, sa accepti ca Romania n-a plecat pe drumul corect atunci“
Scria redactorul sef de la Humanitas pe contul lui de Facebook, dupa dezvelirea grupului statuar, ca sunt destul de multi locuitori ai zonei de acolo, din Primaverii, nemultumiti de amplasarea monumentului. Altora nu le convine ca ar urma sa se schimbe numele strazii. Si protesteaza, ca de ce sa-i puna numele „Monica Lovinescu“.
Aceiasi oameni care, probabil, daca ar citi cartea pe care am invocat-o mai devreme, ar vedea ca Lascar Catargiu n-a fost tocmai o valoare morala incontestabila, ci a fost si el un profitor al vremurilor. Si ca, iata, poate ar trebui sa revizitam mai multe nume de strazi si din istorie. Pentru ca una din problemele noastre este ca istoria dupa ’90 s-a facut cam cu aceleasi manuale ca inainte de ’90. Si acum ne uitam cum noi suntem niste papagali care vorbim de cat de naspa a fost comunismul in timp ce generatia asta tanara zice: „Hai, bai, ne mai lasati, ma, in pace cu revolutia voastra?“.
50% dintre romani spun ca era mai bine inainte de 1989 decat acum.
Da! Si ma lua lumea la misto pe o retea sociala, ca „ai intrebat tu 100 de romani?“. Si e o retea sociala foarte tanara. Pentru ca aici nu e vorba de un razboi intre generatii. Aici este vorba ca, de fapt, copiii astia n-au avut niciodata accesul la istorie adevarata! Revolutia din decembrie a ajuns sa fie predata in limbajul ala de lemn in care…
De care fug toti.
Totusi, am aflat ce a fost acolo! Am aflat ca n-a fost o revolutie, am aflat ca, de fapt, a fost o miscare spontana, dar la uncie confiscata si diversionata de catre aparatul represiv care prelua puterea! Si acum stim asta! De ce nu predam asta? De ce nu spunem asta? Pentru ca tot aia conduc. N-ar putea sa accepte ca ei sunt, de fapt, mostenitorii acelei diversiuni! Sa predai acum istoria asa cum a fost si tot ce am aflat de la dosarul Revolutiei ar insemna, de fapt, sa accepti ca Romania n-a plecat pe drumul corect atunci! Si, cu toate astea, Romania s-a schimbat!
Ti s-a intamplat vreodata, in anii astia, sa fii tras de maneca de diversi parteneri? De vreun producator, de oameni din conducerea unor televiziuni ori a vreunui teatru unde ai jucat? Sa ti se spuna: „Tudor, las-o mai usor, mai moale, tu nu vezi ca toti ceilalti nu zic nimic?“. Pentru ca tu esti, cumva, o voce aparte. Probabil ca mai sunt 2-3 ca tine, mai vocali, restul incearca sa se delimiteze foarte tare de zona sociala, civica, politica.
Nu, niciodata! Uite, putem sa o luam cu unul din lucrurile pentru care pot sa spun „Merci!“ Pro TV-ului: niciodata un discurs de-al meu nu a fost cenzurat.
Nici nu ti s-a sugerat?
Nu, nu, niciodata! Absolut niciodata!
Dar din alte parti? Cand mergi sa joci in spectacole sau sa tii concerte?
Nu, nici la teatru! Niciodata nu ni s-a spus ca „Tudor ar putea sa nu aiba un discurs despre nu stiu ce“ sau… Nu! Niciodata! Iarasi, se face o confuzie: eu nu fac politica! Politica fac membrii de partid sau, daca eu fac politica, atunci toti facem politica. Politica inseamna si dimineata, cand te imbraci! Tu faci politica atunci cand te imbraci intr-un fel deoarece mergi intr-un loc, pentru ca vrei sa creezi o anumita impresie, pentru ca vrei sa ai o strategie. De aia cand te duci intr-un loc, cand te duci la o intalnire de afaceri unde speri sa obtii un contract, probabil pui un costum pe tine, nu un hanorac cu caciula. Vrei sa mergi relaxat la o cafea? Pui un hanorac cu caciula! Politica facem si atunci cand ne organizam viata, si atunci cand incercam sa avem succes, si atunci cand incercam sa facem niste proiecte. Dar eu nu fac politica! Ma exprim intr-o tara in care cred ca, daca ne-am exprima mai multi si daca mai multi oameni i-ar striga Ralucai Turcan, la o dezvelire de statuie, „esti o impostoare!“ si tuturor celor care reprezinta ce reprezinta ea in Romania, ar fi mai bine! Romanii s-au culcat pe urechea ca astia sunt niste nesimtiti pe care nu-i mai deranjeaza nimic. Bai, eu nu cred ca-i chiar asa! Adica eu nu cred ca 100.000 de oameni in fata la Palatul Victoriei in fiecare zi pot sa-ti dea un sentiment reconfortant.
Ca dovada ca, in urma cu cativa ani, chiar i-au speriat.
Da! Si totusi, sa nu uitam! Ca oamenii spun: „Dar ce-am reusit cu protestele alea?“. E adevarat, ei s-au regrupat si au inceput sa macelareasca legile Justitiei din Parlament. Nu o mai faceau prin OUG-uri. Dar, totusi, lumea uita ca s-a obtinut oprirea acelei ordonante! Deci, ceva s-a intamplat! Cand lumea a iesit in strada si a spus „NU!“, acea ordonanta s-a oprit! Deci, ala a fost un castig. Dar nu ne mai uitam asa la asta, pentru ca nu mai vrea nimeni sa se uite asa! Intre timp a inceput manipularea cu “toti cumparati de Soros” si asa mai departe.
Acum, retrospectiv privind, consideri ca iesirile din 2017 si din 2018 pentru Justitie au fost utile? Ai mai iesi maine, daca ti-ar spune cineva: „Uite, trebuie sa aparam sistemul de Justitie!”? Vazand in ce s-a transformat, de fapt, sistemul de Justitie. Ne uitam ce pateste Emilia Sercan cu Justitia si institutiile de forta ale statului, tocmai cele care ar fi trebuit sa o protejeze.
(Ezita) O intrebare buna! Lucrurile nu pot fi albe sau negre. Daca n-as mai iesi in strada acum, n-ar fi trebuit sa ma duc nici la Emilia Sercan (la flashmob-ul de sustinere a jurnalistei organizat in fata Parchetului General – n. red.). S-a demonstrat ca au reusit ingenuncheze sistemul de Justitie… Sistemul de Justitie nu cred ca e perfect nicaieri. Dar gradul de imperfectiune conteaza! Ca, in ultimii ani, au reusit sa faca niste mizerii de tipul celei care i s-a intamplat judecatorului Danilet… Si atunci am vorbit si am strigat ca sunt alaturi de Danilet, la fel cum sunt alaturi si de Emilia Sercan. Eu cred ca trebuie sa incercam sa fim alaturi de ceea ce este partea buna a sistemului. Ma gandesc la cartea asta, trebuie sa ti-o dau. Iarasi, trebuie sa recomand o carte, „On Tirany“, e celebra carte cu cele 20 de exemple de felul in care se ajunge la tiranie. 20 de exemple din istoria moderna. Si unul din punctele de acolo este ca ar trebui sa stai cumva de veghe. Daca noi nu o sa mai veghem nimic ca cetateni, adica daca nu o sa ne mai uitam la nimic, inseamna ca ei au castigat! Tu poti sa iesi acum in strada si sa ceri o justitie independenta si sa ceri reforma. Oamenii s-au saturat dupa refacerea coalitiei USL, da?, deci USL 2!, oamenii au simtit o mare dezamagire. Dupa ce a facut acest presedinte care este o rusine in istoria presedintilor Romaniei… In vreme ce, sa zicem, ar fi trebuit sa avem un presedinte mai bun, avem un presedinte cel putin la fel de ticalos ca cei dinaintea lui! Aici am ajuns! Si care s-a folosit de un discurs anti-PSD ca sa ajunga la putere si dupa aia sa predea cu arme si bagaje partidul (PNL – n. red.). Care, oricum, subteran, cu blaturile transpartinice existente de multa vreme, era predat deja! Dar a facut-o si intr-o sfidare din asta publica: „Luati, ma, de aici!“. Da, sunt foarte multe motive care sa te faca sa nu iesi in strada! Dar nu cred ca asta e solutia.
Mai are Romania resurse, in primul rand umane, ca sa iasa din…
Resurse umane are, dar, din pacate, exemplele nu sunt foarte fericite. Vedem ascensiunea unui partid extremist (AUR – n. red.), vedem un partid USR care pare ca trece la metehne clasice de partid, cu parlamentari activi scosi de pe liste pe criterii oculte, asa, ciudate. Un partid care nu pare sa mai tina la propria democratie…
Te referi la Elena Lasconi?
Nu. Ma refer la Vlad Teohari, la Vlad Alexandrescu cand au fost scosi de pe listele de europarlamentare. Sau chiar de pe listele de la Camera Deputatilor! Vlad Teohari, Florina Presada, Vlad Alexandrescu, Mihai Gotiu. Parlamentari cu foarte multa activitate si initiative legislative care au fost trasi pe linie moarta. Eu, cand am intrebat pe cineva de acolo, spune: „Asta e, ma! Daca n-au fost la filiale…“. Deci, asta e mentalitatea? Mai important e sa te duci la filiala decat sa te duci in Parlament si sa faci proiecte de lege? Interesant! Greseli dupa greseli. Ca Barna nu trebuia sa mai fie presedintele partidului dupa ce obtine sub scorul partidului la prezidentiale!
Pai, l-au pus pe Drula!
Barna nu trebuia sa mai fie demult! De cand a pierdut atunci, cand n-a reusit sa intre in turul II (in 2019 – n. red.)! Un partid care, de fapt, a confiscat onestitatea celor care au iesit in strada. Oamenii nu au iesit in strada pentru USR! Ei au avut aceasta idee buna de marketing, „Fara penali in functii publice“. Care imi pare acum o chestie de marketing, pentru ca n-o mai urmaresc atat de asiduu. Toata lumea m-a perceput pe mine fanul USR. Nu sunt fanul USR! Nu sunt fanul nimanui! Eram membru de partid daca eram fan USR! E atat de simplu! Ma duceam, dadeam bani, semnam o adeziune. N-am nicio problema, dar chiar nu sunt! PSD si PNL au obtinut ce au vrut, probabil, sa decredibilizeze USR. Dar, pe de alta parte, USR a reusit sa faca asta si singur! Adica le-a dat o mana de ajutor. Si acum suntem intr-o situatie fara iesire, din pacate. Si trebuie sa ne gandim din nou la raul cel mai mic, cam asta e!
„Cand nu ma joc FC24, citesc. Cam 20 de carti pe an. Dar trebuie sa citesc mai mult“
E ceva care mi-a atras atentia in convorbirea noastra, ai citat deja trei carti pana acum. Mai ai timp sa citesti? Cat citesti si cam ce citesti?
Cand nu ma joc FIFA!
Ha! Cand nu te joci FIFA de care?
Am trecut pe 24. FC24. Dar joc „Seasons“, nu joc „Ultimate team“.
Cu cine? Cu ce echipa?
Cu Paris Saint Germain joc.
Aha! Si cand ai timp sa le faci pe toate? Teatru, sa tii concerte, sa castigi show-uri de televiziune…
Nu le fac pe toate in acelasi timp.
Clar! Dar cand ai timp?
Pai, faci cate poti, intr-o zi, din fiecare si…
Cate carti citesti pe an?
N-am numarat, nu stiu.
Doua? Cinci?
Nu, nu… Mai mult! 20, cam asa.
E un ritm destul de bun, tinand cont de programul aglomerat pe care-l ai. Mai mult de o carte pe luna.
Problema cu cititul este ca eu citesc foarte mult si intens pe perioade, iar dupa aia nu citesc foarte mult timp. Si dupa aia iar citesc in perioade. Dar trebuie sa citesc mai mult!
„Viata mea intima e total pusa deoparte. Multi influenceri defileaza cu viata lor privata. La mine, asta e ceva nenegociabil. Sunt momente in care ma simt bine si nu vad de ce as posta ca ma simt foarte bine, sa stie toata lumea pe Instagram“
Acum o sa-ti pun o intrebare care poate o sa ti se para ciudata. Cat din personalitatea ta reala corespunde cu identitatea virtuala pe retelele de socializare? Tu esti un influencer. Iti place sau nu cuvantul asta, e clar ca esti un influencer pe retelele de socializare si foarte multi oameni se uita la tine, te urmaresc si poate chiar isi formeaza opiniile si in functie de ceea ce spui acolo.
Bai, nu foarte mult! In primul rand, viata mea intima e total pusa deoparte. Viata mea si a familiei mele. Ceea ce defineste foarte multi influenceri, pentru ca ei defileaza cu viata lor privata. La mine, asta e ceva nenegociabill. Doi la mana: sunt momente in care ma simt bine si nu vad de ce as posta ca ma simt foarte bine, sa stie toata lumea pe Instagram sau… N-as posta acuma, de exemplu, dupa interviul cu tine: „Am avut o discutie aici cu Matei Udrea, vine un interviu!“. Uit sa fac chestia asta! Uit sa ma promovez. Folosesc internetul ca o forma de promovare a activitatii mele profesionale, mainly (in principal – n. red.), si Facebook-ul ca o zona de exprimare in zona socio-civica. Deci, nu foarte mult. Adica, sunt o gramada de lucruri pe care le fac zi de zi si care nu apar pe internet. Nu spun cand ma duc la bazin, nu spun cand plec la kite. Pun o poza-doua de la schi, cu niste peisaje, dar nu fac din vacanta de schi o vacanta de „hai sa va arat ce loc am descoperit si veniti si voi!“. Nu am genul asta de… Nu am foarte multe parteneriate platite de promovare, nu ma asociez pe postari punctuale. Daca fac o asociere comerciala, o fac in virtutea unui parteneriat pe termen mai lung.
Ai niste criterii cand faci asocieri din astea? Stiu persoane care, de exemplu, considera nenegociabil sa se asocieze cu anumite firme, indiferent cati bani le dau.
Daca nu fumez, nu promovez!
Jocuri de noroc? Daca vin si iti propun…
Am participat la proiecte in care am fost asociat indirect si nu am fost fericit.
Si altminteri?
N-as face o campanie cu fata mea, sa fiu pe un billboard sau asa ceva. Si nici altfel de campanie ori spot radio. Si n-as face campanie pentru tigari! Dar, cum alcool beau, n-as avea o problema sa fac pentru alcool! Ca beau! Si imi place sa beau, care e problema?
„In Vama Veche nu mai beau. Beau altii in Vama! Am mai fost acolo doar intr-o toamna tarzie, cu rulota, cu copiii mei. Am parcat spre bulgari, si vreo ora am strans cu copiii toate gunoaiele, ca atunci cand iesim sa avem o imagine, cat de cat…“
Da, da. Mai bei si in Vama Veche, in ziua de azi?
Nu, in Vama Veche nu mai beau. Beau altii in Vama Veche! Eu…
De cand n-ai mai fost in Vama Veche?
Am mai fost in Vama doar profesional, poate, cand am mai cantat.
Nu ca sa tii concerte, ci in timpul liber, sa te relaxezi.
Cred ca am fost intr-o toamna tarzie cu rulota, cu copiii mei.
Ai rulota?
Nu, am inchiriat! Cu autorulota.
Si stii sa conduci cu rulota?
Nu, cu camperul (autorulota – n. red.) am fost. Si atunci imi aduc aminte ca am parcat spre bulgari, intr-acolo, si vreo ora am strans cu copiii mei toate gunoaiele, ca atunci cand iesim din rulota sa avem o imagine cat de cat…
Rezonabila.
Prezervative, peturi, ambalaje… Diverse!
Si acum cati ani a fost asta?
Acum doi sau trei ani. E posibil sa fi fost in pandemie.
„Eu chiar nu zic «Vama nu mai e ce-a fost» decat pentru mine si pentru cercul meu de prieteni. Dar nu le spun oamenilor: «Nu mergeti in Vama, ca era mai misto altadata!». Mergeti, ma, daca vreti! Care-i problema? Cel mai important vamaiot a murit. Traian Balanescu, fostul nostru pianist, el era Omul plajei“
Le povestesti copiilor tai cum era Vama acum 20 de ani, cand ai compus celebrele albume?
Nu!
Mai are vreo legatura Vama de astazi cu cea pe care ai cantat-o tu la un moment dat?
Nu, dar nici nu trebuie! Fiecare generatie gaseste ce vrea ea intr-un loc. Adica nu e obligatoriu ca Gen Z sa aiba sau sa vibreze la ce-am vibrat noi. Cred ca astia care merg in Vama acum gasesc ei ceva acolo care sa-i stimuleze, sa se mai duca o data si sa zica: „Mama, ce misto e in Vama!“. Asa ca nu vin eu sa spun… Eu chiar nu zic „Vama nu mai e ce-a fost“ decat pentru mine si pentru cercul meu de prieteni. Dar nu le spun oamenilor: „Nu mergeti in Vama, ca era mai misto altadata!“. Mergeti, ma, daca vreti! Care-i problema? Dar eu cred ca Vama o ai cu tine oriunde te duci, daca esti pe sufletul ala! Plus ca nu mai sunt oamenii de atunci.
S-au schimbat generatiile.
Cel mai important vamaiot a murit, din punctul meu de vedere! Traian Balanescu, fostul nostru pianist. Pentru care Vama a insemnat in mod de viata. Sa fie acolo toata vara, sa traiasca acel dolce far niente al Universului lui. Traian era „Omul plajei“, ca sa zic asa, piesa pe care am si scris-o impreuna. Ma rog, asa i-am zis noi… Eu am scris versurile alea si dupa ce am scris versurile, am zis: „Bai, de fapt, ele sunt Traian!“. Cam asa…
„E plin de guru care ne spun cum sa traim, de oameni care se vad cu sacii in caruta. Le-a functionat ceva lor si au pretentia ca functioneaza pentru toata lumea. Nu, boss, nu functioneaza pentru toata lumea! Am fost la terapie si o sa mai merg, probabil, si trebuie sa traim fiecare cu ale lui, cu ce venim, cu ce tinichele tragem dupa noi“
OK, ultima intrebare, pentru ca se apropie de sfarsit timpul: te gadila chestia asta, ca esti intr-o postura de influencer si un lucru pe care tu il scrii, sa zicem pe Facebook, sau il spui la televizor, poate sa influenteze o generatie?
Nu, nu ma gadila!
Te gandesti vreodata la lucrul asta?
Nu, chiar nu ma gandesc la lucrul asta! Si de multe ori nu-mi dau seama… Adica vin oameni la mine si imi spun ca i-am mai inspirat, i-am mai… Nu ma vad asa. Mi se pare ca ce spui vine si cu foarte multe responsabilitate! Poti sa spui niste tampenii, sa zicem! Dar incerc sa fiu destul de documentat, asa, cand scriu despre cate ceva. Si incerc sa… Eu sunt mai impulsiv, recunosc! Si in ton. Si de foarte multe ori exista impulsivitate in ceea ce scriu si incerc sa domolesc chestia asta, dar in niciun caz nu ma culc seara cu: „Uau, am mai zis ceva si m-a ascultat o gramada de lume!“. Intr-o vreme in care e plin de guru care ne spun cum sa traim, de oameni care se vad cu sacii in caruta, le-a functionat ceva lor si au pretentia ca functioneaza pentru toata lumea. Nu, boss, nu functioneaza pentru toata lumea! Am fost la terapie si o sa mai merg, probabil, si ajungem, ne intoarcem in acelasi loc. Trebuie sa traim fiecare cu ale lui, cu ce venim, cu ce tinichele tragem dupa noi. Asa ca nu te duce tu, ai facut si tu suta de mii de followeri pe Insta si ne spui noua cum sa traim! Nu mai vreau sa fac asta!
„Sunt un tata bun? E o intrebare care imi tot vine in minte“
Ai facut-o, la un moment dat?
Probabil ca am facut-o cand eram mai tanar! Adica vreau sa am mai multe dileme, ca sa zic asa. Desi pare ca fac asta! Cand vorbesc despre partea de societate si de stat care nu functioneaza, pare ca fac asta, adica le zic oamenilor cum ar trebui sa fie statul. Dar mie mi se pare evident pentru toata lumea cum ar trebui sa fie statul. Eu nu fac decat sa ranforsez niste chestii de bun simt. Asta cred eu! Pe de alta parte, nu le spun oamenilor ca „fasting“-ul este mai important decat alt tip de dieta sau ca „faceti asta“ sau „cresteti-va copiii intr-un fel“. Am si eu dileme vizavi de cum imi cresc copiii! Ma intreb si eu cat de multa libertate, cat de multe reguli, cat de multa constrangere ar trebui sa existe, cum se impun aceste constrangeri, cum formezi un copil, cand il incarci cu mai multe responsabilitate, in ce timp, cum reactionezi fata de schimbarile lui de varsta? Sunt un tata bun? E o intrebare care imi tot vine in minte.
Iti pui des intrebarea asta?
Da, da, da! Iti dai seama! Si cand gresesc, si cand… Imi cer scuze copiilor cand mi se intampla sa mai ridic tonul, dupa momente in care n-am reusit sa ma fac inteles. Mai explodez, recunosc.
N-ai orgoliul asta, sa zici: „Eu sunt tatal tau si nu-mi cer scuze!“
Nu, nu, nu! Asta mi se pare cea mai bolnavicioasa chestie, pentru ca tu atunci cresti copilul intr-un anumit fel. El va face ce i s-a facut. Va face acelasi lucru si pentru ei e important ca imi cer scuze. Adica eu vreau sa ma vada slab! Nu vreau sa ma vada neaparat puternic, vreau sa ma vada si slab. In sensul ca sa nu vada o imagine de asta ideala: „Mama, tata ce tare e! El are dreptate tot timpul si trebuie sa facem ca el!“. Nu, gresesc! Am gresit si eu: „Nu trebuia sa sa tip, stiu ca v-a deranjat!“. Adica, daca cineva, un profesor ar tipa la copilul meu, mi-ar conveni? Nu mi-ar conveni! Deci, trebuie sa fiu primul care imi cer scuze cand fac chestia asta. E tot din zona asta de… Nu am pretentia sa invat pe nimeni nimic si nu vreau sa mai… Adica vreau sa spun ce cred si cam atat!
Si totusi, constientizezi ca tu, chiar daca nu vrei, ai aceasta putere!
Sunt de acord! Ca, na, probabil vine ceva la pachet si cu notorietatea si e felul asta in care ne uitam la oamenii notorii.
Si la oamenii care au succes, pana la urma.
Nu vreau sa spun ca nu-mi asum responsabilitatea, dar nu cred ca sunt eu cel mai in masura… Asta spun: intr-o lume de… Stii cum e? Am scris piesa aia, se numea „Fuli Bon Bon“ si putina lume a inteles ca lansam o piesa, nu o crema (campania de teasing acredita ideea lansarii unei creme de fata – n. red.): „Cum sa fac sa incerc sa inteleg/ Care-s fortele care ma ajuta sa merg,/ In ce directie s-apuc si cum sa fiu fericit,/ Ce dracu’ inseamna sa fiu impinit?/ E plin de profeti care salveaza vieti/ In timp ce eu ma dau cu capul de pereti./ Pe Instagram nimeni nu e nefericit,/ E plin de idioti care au reusit!“. Cam asa e sentimentul! Nimeni nu-i nefericit, toata lumea stie cum se face, toata lumea vinde ceva…
„Cred ca am succes si la generatia 22-24 de ani pentru ca eu nu o ard, asa, cu bullshit si nu le spun altora cum sa traiasca! Si eu n-am crescut intr-o familie in care vorbim despre generatii “
Acum, chiar ultima intrebare! Care crezi ca este secretul succesului pe care-l ai si la generatiile tinere? Foarte multi sunt cei care reclama, poate pe buna dreptate, o ruptura intre generatii. Tu ai priza si la generatia tanara de pe Tik-Tok, si la cei de 30 de ani care sunt pe Insta si esti foarte popular si pe Facebook. Care crezi ca este cheia succesului?
N-am sentimentul ca sunt atat de successful (de succes – n. red.) la generatia tanara. Nu stiu ce inseamna acum generatie tanara…
Sub 25 de ani.
Nu cred ca sunt la sub 25! Nu cred ca generatia sub 25 e atat de constienta de mine. Nu! Cred ca pe undeva, incepand cu 22-24 de ani. Mi-as dori ca muzica mea sa mai fie relevanta pentru pusti de 16 ani. Asta-ti doresti! Acum am facut o poza la metrou cu o gasca de pusti misto, am vorbit un pic de liceul lor, de profesori, de astea…
Iata!
Pai, nu stiu, cred ca e vorba de faptul ca eu nu o ard, asa, cu bullshit si nu le spun altora cum sa traiasca! Si eu n-am crescut intr-o familie in care vorbim despre generatii. Mama intotdeauna mi-a spus ca nu exista generatii, ca exista oameni. Si ca trebuie sa existe o punte! Uite, acum e aplicatia asta, „Threads“, de la Instagram, si acolo este un ageism (discriminare pe criterii de varsta biologica – n. red.), asa, foarte puternic. Adica, daca apar eu acolo, imi zic: „Ce cauti, tataie, aici?“. Cred ca e important sa ne intrebam: fragmentarea asta intre generatii nu vine doar de la noi catre ei, vine si de la ei catre noi. Adica de ce e naspa si de ce nu mai e cool? Ce anume, din ce facem noi, nu e OK? Si ma intreb daca nu cumva ideea ca vorbesti despre niste chestii care pentru un tanar pot sa para mai mult sau mai putin abstracte, cum ar fi „stat“, „datoria statului“ si asa mai departe… Mie imi vine sa rad si sa le zic: „Da, bai, eu sunt tataie, dar eu trebuie sa fiu atent la tine, ca tu o sa-mi platesti pensia!“. Si poate ca este o generatie tanara care nu vrea sa aiba de-a face cu nimic din ceea ce inseamna constientizarea unui fenomen. Despre felul in care suntem condusi, in care tara asta e condusa si asa mai departe. Cred ca nu vor sa mai aiba de-a face cu chestia asta care se numeste „politica“.
Desi ii vizeaza direct, pana la urma.
Adica nu stiu cat de mult isi mai doresc atitudine civica si asa mai departe. Pentru ca e o lume eminamente materiala si in care gratificarea vine foarte usor: scrolezi, ai primit ceva ce-ti convine, esti in niste grupuri care te valideaza, te duci, mai injuri doi-trei influenceri… Pe de alta parte, desi e o lume eminamente materiala, ei sunt deranjati de cei care vand ceva. Trebuie sa intelegem si frustrarile generatiei tinere. Mi se pare important. Dar asta spun: nu stiu, n-am un sondaj pentru cat de multi tineri insemn eu ceva si pentru ce…
Indeajuns de mult incat sa te recunoasca la metrou, de exemplu. Si sa vrea sa-si faca fotografii cu tine si sa discute.
Da. Dar asta i se poate intampla si lui Iures (Marcel Iures – n. red.), nu numai mie.
Poate!
Da! Ramane o intrebare deschisa!
Multumesc frumos!
Si eu!
