Investitie la Vaslui: container in valoare de 40.000 euro pe post de „parcare de biciclete”. Intra doar 50 de biciclete
Primaria Vasluiului, condusa de PSD, a amplasat un container pe post de parcare de biciclete in Piata Vidin. Investitia a costat 40.000 de euro.
Capabila sa adaposteasca 50 de biciclete, la un cost de aproximativ 40.000 de euro, parcarea smart de biciclete amplasata pe acoperisul Pietii Vidin devine cea mai scumpa investitie de acest gen din judet si poate chiar din regiunea Moldovei, scrie Vremea Noua.
Potrivit viceprimarului Catalin Mindru, spatiul este dotat cu camere de supraveghere, panouri fotovoltaice pentru asigurarea independentei energetice si cartele magnetice pentru acces. Alte doua astfel de investitii, de o parte si de alta a strazii Traian, au fost incluse pe lista obiectivelor de investitii de anul acesta.
Anuntul privind aceasta noua investitie a generat discutii aprinse in mediul online. Mihaela Bohotineanu, consilier local si colega de partid cu viceprimarul Catalin Mindru a afirmat ca abia asteapta „containerul” de pe Traian, pentru a nu mai fi nevoita sa urce bicicleta trei etaje. Aceasta a fost contrata de un alt internaut, care i-a atras atentia ca rolul consilierilor locali este de a face legi in interesul comunitatii, nu al interesului personal. „Viitorul suna bine. Ori facem legi in interesul comunitatii pentru imbunatatirea nivelului de trai si siguranta cetateanului? Ori ne indeplinim capriciile si mofturile personale? Oamenii sufera de saracie, nu de problema bicicletelor. Orasul are nevoie de investitori si locuri de munca pentru oamenii care simt saracia.. Restul… Povesti”, a scris Radu pe pagina de Facebook a viceprimarului Mindru.