Presedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Madrid, intrebat despre discutiile pe care le-a avut, la inceputul saptamanii, cu vicepresedintele Comisiei Europene pentru valori si transparenta, Vera Jourova, ca este posibil ca pana la sfarsitul anului sa se ridice mecanismul MCV pentru Romania si sa se treaca in mecanismul de verificare a nivelului statului de drept, valabil pentru toate statele UE, daca legile justitiei vor fi reparate. Seful statului a avut un repros pentru prima coalitie PNL-PSD, de dupa alegerile parlamentare, cand, spune Iohannis, a fost vreme pierduta si nu s-a facut nici un progres in adoptarea legilor justititiei.
”Si eu am discutat cu doamna vicepresedinte ( vicepresedintele Comisiei Europene pentru valori si transparenta, Vera Jourova, nr) aceste chestiuni. Eu discut aceste chestiuni de ridicare a MCV-ului de cand am devenit presedinte, cu toti presedintii Comisiei, cu toti vicepresedintii responsabili de domeniul respectiv”, a spus presedintele.
Klaus Iohannis a aratat ca ”la noi progresele au fost variabile”.
”Am avut perioade in care am progresat bine si toti am crezut ca mai este putin si se ridica MCV. Pe urma am avut o etapa de trista amintire, in care ni s-a parut ca nu se mai ridica niciodata MCV, fiindca Parlamentul, la vremea respectiva, a aprobat un set de legi care ne duceau in trecut si nu in viitor. Dupa care, lucrurile iarasi au inceput sa mearga pe o directie mai buna, dupa ultimele alegeri parlamentare. Insa noi am pierdut un an de zile, anul de dupa alegerile parlamentare, primul an, in prima coalitie, a fost vreme pierduta fiindca lucrurile nu s-au realizat in practica. Acum s-au reluat toate si exista intr-adevar premisele rezolvarii acestei chestiuni”, a spus seful statului.
Despre ridicarea MCV, presedintele a spus ca aceasta chesiune nu este ca si rezolvata.
”Exista posibilitatea sa o rezolvam, daca legile justitiei vor fi reparate, corectate, cel putin cum eu am promis inca de cand au fost stricate, din 2018 incoace. Daca Codurile vor fi puse la punct, daca intreaga procedura pe care ne-am asumat sa o facem va fi parcursa, este un calendar foarte strans, care ar fi in discutie, daca facem tot ce poate fi facut si ce vrem noi, aici e o diferenta sensibila, nu facem fiindca vine cineva si ne forteaza sa le face, noi vrem sa le facem, noi vrem sa avem o justitie independenta, functionala, care are nevoie de legi imbunatatite, noi vrem sa avem proceduri mai clare, mai transparente.
Daca asa se intampla, este posibil ca pana la sfarsitul anului sa se ridice mecanismul MCV si sa se treaca in mecanismul de verificare a nivelului statului de drept, care a fost instituit pentru toate statele membre ale UE”, a mai afirmat presedintele Klaus Iohannis.
Alianta Nationala Crestina (ANC) trimite in cursa doi candidati pentru Senat si sase pentru Camera…
Colosseumul din Roma a fost martorul unor batalii istorice, cu multimi imbracate in togi care…
Numirea de catre presedintele ales Donald Trump a lui Robert F. Kennedy Jr la conducerea…
Jandarmeria a anuntat, sambata dimineata, ce masuri au fost dispuse dupa meciul Romania - Kosovo.…
Petruta Le Roy, o femeie care a trecut prin suferinte inimaginabile, este astazi o campioana…
Si in Brasov sunt in desfasurare pregatirile pentru sarbatorile de iarna, acolo unde si in…