Iohannis, in vizita oficiala in judetele Harghita si Covasna. Cu cine are programate intalniri
Presedintele Klaus Iohannis va merge marti in judetele Harghita si Covasna, unde va participa la dezbateri cu reprezentanti ai administratiei publice locale si ai asociatiilor profesionale si va vizita Complexul Monahal Sumuleu-Ciuc, Caminul „Sfantul Stefan” din Miercurea Ciuc si fabrica Perla Harghitei din Sancraieni.
„Au trecut multi ani de cand un sef de stat nu a mai fost in vizita oficiala in cele doua judete din centrul tarii, iar scopul acestei vizite il reprezinta cunoasterea problemelor locale, identificarea realitatilor zonei, dar si a elementelor care tin de viitoarea dezvoltare regionala”, a spus saptamana trecuta purtatorul de cuvant al presedintelui, Madalina Dobrovolschi.
Seful statului va participa, cu aceasta ocazie, la o dezbatere cu autoritatile locale, care va avea loc la Consiliul Judetean Harghita in Miercurea Ciuc, informeaza Agerpres.
La dezbaterea „Coerenta si transparenta — exemple de bune practici la nivelul judetelor Harghita si Covasna” vor participa aproximativ 300 de reprezentanti ai administratiei publice locale din cele doua judete, iar evenimentul se va concentra pe identificarea problemelor cu care se confrunta cei din administratia locala, pe identificarea domeniilor cu potential de dezvoltare in aceasta zona, dar si pe modul in care sunt puse in practica masurile de ordin administrativ in aceasta zona.
Seful statului va merge si la Catedrala Episcopala Ortodoxa „Sfantul Nicolae” si Complexul Monahal Sumuleu-Ciuc. „Presedintele isi doreste sa sublinieze inca o data importanta pe care o acorda incurajarii traditiilor, respectarii drepturilor si libertatilor prevazute de Constitutie cand vorbim despre libertate religioasa, dar si dezvoltarea parteneriatului intre autoritatile locale si culte in domenii precum cel cultural, social si educational”, a afirmat Madalina Dobrovolschi.
Presedintele Iohannis va vizita si caminul „Sfantul Stefan” din Miercurea Ciuc, unde va avea si o intalnire cu mestesugari, intreprinzatori si producatori autohtoni.
De asemenea, seful statului va vizita fabrica Perla Harghitei din Sancraieni, cu traditie in imbutelierea apei minerale.
Tot marti, presedintele Iohannis va merge in municipiul Sfantul Gheorghe din Harghita, unde va avea o intalnire cu reprezentantii clusterelor, asociatiilor profesionale si incubatoarelor din zona pentru a discuta despre masurile care ar putea fi luate pentru incurajarea intreprinderilor mici si mijlocii din zona.
In aceeasi zi, seful statului va participa la ceremonialul militar organizat la Mausoleul de la Marasti, in judetul Vrancea, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la batalia care a avut loc in aceasta localitate.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.