Iohannis, mesaj contra Moscovei in Chile: „Comunitatea internationala are datoria sa sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea rusa si pentru a-si redobandi suveranitatea si libertatea”

politica

Comunitatea internationala are datoria sa sprijine Ucraina, a declarat, sambata, presedintele Klaus Iohannis, in cadrul intalnirii cu presedintele din Chile.

„In cadrul discutiilor de astazi, am prezentat presedintelui Boric evaluarile si pozitia Romaniei ca stat vecin al Ucrainei in privinta razboiului de agresiune declansat de Rusia. Acesta are consecinte serioase asupra securitatii Romaniei si in plan european, dar are efecte si la nivel global, inclusiv asupra Chile.

Am convenit ca vom continua sa lucram impreuna in forurile multilaterale pentru condamnarea razboiului si pentru promovarea ordinii internationale bazate pe norme. Trebuie sa fie clar pentru toata lumea: Rusia a incalcat prin forta suveranitatea teritoriala a Ucrainei, inclusiv Carta ONU. Comunitatea internationala are datoria sa sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea rusa si pentru a-si redobandi suveranitatea si libertatea”, a spus seful statului, la Palatul La Moneda, dupa intrevederea cu omologul sau chilian, Gabriel Boric, citat de Agerpres.

El a aratat ca Romania si Chile sunt interesate de solutionarea situatiilor de criza din lume prin dialog, prin instrumente multilaterale si prin respectarea dreptului international.

„Avem o misiune comuna in ceea ce priveste apararea democratiei in fata amenintarilor, inclusiv a riscurilor hibride”, a spus seful statului.

Un alt subiect de discutie dintre cei doi oficiali a vizat relatia Chile – Uniunea Europeana.

„Chile poate conta pe Romania in ceea ce priveste promovarea si dezvoltarea relatiilor de cooperare cu Uniunea Europeana”, a subliniat Iohannis.

Presedintele a afirmat ca Summitul UE – Comunitatea Statelor Latino-Americane si Caraibiene, prevazut sa aiba loc in aceasta vara, va fi un moment istoric.

„Instrumentele europene, precum Global Gateway, ofera oportunitati concrete si voi incuraja autoritatile si companiile romanesti sa se implice suplimentar in implementarea lor, in favoarea Chile”, a subliniat Iohannis.

Seful statului efectueaza, sambata, o vizita oficiala in Chile, prima de acest nivel in ultimii zece ani. Vizita in Chile este a doua etapa a turneului pe care presedintele Romaniei il efectueaza in America de Sud, pana pe 26 aprilie.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: