Iohannis, o noua victorie la CCR impotriva majoritatii PSD-ALDE. Clientela angajata de Dragnea si Tariceanu sufera o lovitura dura
Curtea Constitutionala a admis joi sesizarea presedintelui Klaus Iohannis referitoare la actul normativ pentru modificarea si completarea Legii 7/2006 privind statutul functionarului public parlamentar, au declarat joi pentru Agerpres surse din CCR.
In sesizare, seful statului invoca, printre altele, faptul ca actul normativ a fost adoptat cu incalcarea principiului bicameralismului.
Iohannis a trimis Curtii o sesizare de neconstitutionalitate asupra Legii pentru modificarea si completarea Legii 7/2006 privind statutul functionarului public parlamentar deoarece ar incalca prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) si art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 75 alin. (3) din Constitutie.
„In forma respinsa de Senat legea reglementa numai modificarea dispozitiilor art. 94 alin. (1) din Legea 7/2006 in sensul aplicarii prevederilor art. 44, 73 si 73 indice 1 din Legea 7/2006 si cu privire la personalul de specialitate din cadrul Autoritatii Electorale Permanente care are acelasi statut cu cel al personalului din aparatul Parlamentului. (…) Astfel, fata de forma dezbatuta de Senat, se introduce posibilitatea: exercitarii cu caracter temporar a unei functii publice parlamentare de conducere vacante prin promovarea temporara a unei persoane angajate cu contract individual de munca; eliberarii din functia publica parlamentara de sef departament/ director general de catre secretarul general, cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputatilor sau Senatului; actualizarii pensiilor de serviciu stabilite in temeiul art. 73 indice 1 din Legea 7/2006 si calculate pana la intrarea in vigoare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului 59/2017 cu majorarea salariului de baza de care beneficiaza functionarul public parlamentar aflat in activitate. Totodata se prevede si termenul in care decizia de pensionare trebuie comunicata Camerei Deputatilor si Senatului, dupa caz”, se precizeaza in sesizare.
De asemenea, presedintele arata ca au fost incalcate dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea normei.
Klaus Iohannis spune ca prin art. I pct. 3 al legii supuse controlului – art. 69 din Legea 7/2006 – nu se respecta cerintele de claritate si previzibilitate ale normei, contravenind art. 1 alin. (5) din Constitutie, intrucat nu este indicat fara echivoc destinatarul obligatiei prevazute la art. 69 alin. (2), respectiv destinatarul obligatiei de comunicare a deciziei de pensionare.
„Art. I pct. 4 din legea supusa controlului – art. 94 alin. (1) din Legea 7/2006 – extinde aplicarea prevederilor cu privire la vechimea in munca, indemnizatia in cazul incetarii raportului de serviciu din motive neimputabile, respectiv pensia de serviciu, si asupra personalului Autoritatii Electorale Permanente. Insa, in conditiile in care art. 102 alin. (6) din Legea 208/2015 privind alegerea Senatului si a Camerei Deputatilor, precum si pentru organizarea si functionarea Autoritatii Electorale Permanente stabileste ca personalului din aparatul de specialitate al AEP i se aplica in mod corespunzator prevederile Legii 7/2006, consideram ca norma nou introdusa este neclara si de natura a permite interpretari diferite. Astfel, nu rezulta cu claritate daca personalului AEP i se vor aplica doar dispozitiile art. 44, 73 si 73 indice 1 din Legea 7/2006 sau, in mod corespunzator, si celelalte dispozitii din Legea 7/2006. In cea de a doua interpretare, modificarea operata ar conduce la existenta unui paralelismul legislativ, ceea ce contravine art. 16 din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative si, implicit, art. 1 alin. (5) din Constitutie”, mai arata presedintele.
El invoca si incalcarea dispozitiilor art. 1 alin. (5) si ale art. 16 alin. (1) din Constitutie.
Totodata, seful statului precizeaza ca articolul II din legea supusa controlului, care vizeaza actualizarea pensiilor de serviciu, instituie „un privilegiu nejustificat obiectiv si rational pentru functionarii publici parlamentari si, implicit, pentru personalul asimilat acestora fata de alte categorii de personal mentionate chiar in OUG 59/2017, categorii ce beneficiaza de pensie de serviciu”.
„Privilegiul nejustificat este instituit chiar in cadrul aceleiasi categorii, intre beneficiarii pensiei de serviciu stabilite in temeiul art. 73 indice 1 din Legea 7/2006, calculata pana la intrarea in vigoare a dispozitiilor OUG 59/2017 si beneficiarii pensiei de serviciu stabilite in temeiul art. 73 indice 1 din Legea 7/2006, calculata dupa intrarea in vigoare a dispozitiilor OUG 59/2017. Astfel, se aduce atingere principiului egalitatii in fata legii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, asa cum acesta a fost dezvoltat in jurisprudenta Curtii. (…) Mai mult, sintagma ‘persoane care beneficiaza de pensia de serviciu actualizata in temeiul unei hotarari judecatoresti’ este neclara, contrar cerintelor de claritate si previzibilitate prevazute de art. 1 alin. (5) din Constitutie, intrucat nu se precizeaza daca este vorba doar despre persoanele care au obtinut actualizarea pensiei in urma modificarilor aduse de OUG 59/2017 sau daca vizeaza orice persoana care a obtinut o actualizare a pensiei in temeiul unei hotarari judecatoresti, cea de a doua ipoteza fiind susceptibila, la randul ei, de a genera o discriminare intre aceste persoane si ceilalti beneficiari, contrar art. 16 alin. (1) din Constitutie”, se precizeaza in sesizare.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.