Presedintele Iohannis a avut, marti, o reactie taioasa fata de afirmatiile recente ale lui Liviu Dragnea in legatura cu procurorii DIICOT.
„Cum se trezeste un politician, care mai este si infractor, sa mearga la televizor si sa ameninte magistratii? Dupa ce a si convocat un miting mediocru, anti-justitie? Este inadmisibil. De dragul unuia care vrea sa fie mai puternic decat e sanatos renuntam la valorile democratice. Constat o coincidenta care ridica foarte multe intrebari. (…) In Romania nu exista niciun stat paralel, este o inventie a pesedistilor. In Romania exista un singur stat si pe acesta il reprezint eu. Restul sunt povesti prin care PSD incearca sa-si valideze inventiile”, a declarat Iohannis intr-o conferinta de presa.
Asociatia „Forumul Judecatorilor din Romania” a transmis, luni, un avertisment cu privire la declaratiile dure facute de politicienii PSD si ALDE la adresa sistemului judiciar, acuzand apelativele „inacceptabile” si „derapajul extrem de grav de la principiile democratiei” in contextul mitingului PSD. De asemenea, asociatia cere CSM sa apere independenta magistratilor si sa sesizeze CNA, CNCD dar si alte institutiie abilitate in acest sens.
Asociatia „Forumul Judecatorilor din Romania” a trimis luni catre Consiliului Superior al Magistraturii „o cerere de aparare a independentei sistemului judiciar fata de atacurile recente ale reprezentantilor de seama ai puterii legislative si ai puterii executive, materializate in discursurile unor lideri politici din data de 9 iunie 2018, respectiv data de 10 iunie 2018, in privinta carora este necesara interventia neintarziata a Consiliului Superior al Magistraturii, in calitate de garant al independentei justitiei, pentru a stopa atacurile fara precedent la adresa judecatorilor si procurorilor”.
„In conditiile in care organizatorii mitingului desfasurat la 9 iunie 2018 sunt persoane aflate in diverse proceduri judiciare penale, iar mesajele au vizat in mod expres justitia, cu motivarea devoalata ca puterea politica sa primeze asupra independentei institutiilor „nereformate”, apelul la incetarea asa-ziselor „abuzuri” reprezinta o forma de presiune asupra magistratilor care au in lucru dosare penale, chiar in etapa deliberarii, ceea ce constituie un precedent extrem de periculos, ce nu poate ramane nesanctionat in conditiile legii. Duritatea discursului politic, pornind de la catalogarea magistratilor, in cadrul unor afirmatii generalizatoare, drept „corupti”, „stalinisti”, „securisti”, „tortionari”, culminand cu denumirea absolut inacceptabila de „sobolani”, reprezinta un derapaj extrem de grav de la principiile democratiei, iar intregul „scenariu” al mitingului politic, „recuzita” utilizata si asa-zisa „vointa a poporului” de a fi ocoliti „cei alesi” de mijloacele legale de atragere a raspunderii penale, asociate cu declaratia de „lupta in strada”, „pana la capat” contureaza imaginea unei amenintari grave la independenta justitiei”, se mai arata in comunicatul asociatiei.
In plus, Forumul Judecatorilor mai arata ca este nepermisa amenintarea lui Liviu Dragnea la adresa procurorilor DIICOT care ancheteaza plangerea la adresa Vioricai Dancila.
„Intr-o emisiune de televiziune subsecventa acestui eveniment, presedintele Camerei Deputatilor a amenintat nepermis procurorii DIICOT care ancheteaza o plangere aflata pe rol, in exercitarea atributiilor de serviciu, acuzandu-i ca „risca sa plateasca la greu” pentru solutia luata. Independenta magistratilor nu constituie doar o garantie a statului pentru infaptuirea justitiei, ci in egala masura, un drept si o obligatie a magistratilor. Independenta este privita ca „atribut al functiei, care ii permite judecatorului sa actioneze in realizarea actului juridic si, mai ales, sa decida doar in baza legii si a propriei constiinte, fara nici o subordonare sau influenta””, mai arata sursa citata.
Potrivit Forumului Judecatorilor, liderii politici si ceilalti oameni care au vorbit la mitingul PSD au acreditat acuzatii „printr-o nepermisa generalizare”:
– Lipsa de integritate, de profesionalism si de independenta a unei parti importante a magistratilor ce compun sistemul judiciar, prin sustinerea existentei unui asa-zis „stat paralel”, din care fac parte magistrati „corupti”, „stalinisti”, „securisti”, „tortionari”.
– Functionarea anormala si incorecta a sistemului judiciar, in sensul ca procurorii ar instrumenta dosarele penale in mod preferential, doar pe baza unor denunturi obtinute prin santaj sau presiuni, si nu in baza unor probe administrate legal.
– De asemenea, referirile simbolice la grupari teroriste si amenintarile voalate ori care direct reprezinta o forma de presiune si o tentativa de intimidare a corpului magistratilor, nepermisa intr-o societate democratica.
„Afirmatiile din cadrul mitingului „Stop abuzurilor din Justitie”, prin raportare la calitatea persoanelor care le-au facut, la faptul ca mitingul a fost difuzat pe majoritatea posturilor de televiziune si la legislatia incidenta, au avut ca urmare discreditarea modului de functionare a sistemului judiciar in ansamblul sau si compromiterea, din punct de vedere profesional si moral, a corpului magistratilor. Modalitatea de exprimare creeaza un dubiu greu de inlaturat cu privire la independenta magistratilor, cu consecinta afectarii imaginii sistemului de justitie. O asemenea abordare, care nu poate fi circumscrisa libertatii de opinie, ca forma de manifestare a libertatii de exprimare, afecteaza atat independenta sistemului judiciar, cat si increderea pe care, intr-o societate democratica, organele judiciare si institutiile din sistemul judiciar trebuie sa o inspire opiniei publice (in competenta, corectitudinea si probitatea pe care, in mod legitim, orice persoana care incredinteaza magistratilor apararea drepturilor sale le asteapta). Intr-un stat de drept, nimeni – si cu atat mai putin un reprezentant al uneia din celelalte doua puteri, chiar daca are calitatea de inculpat ori de condamnat penal – nu are dreptul sa extrapoleze nemultumirile referitoare la instrumentarea unei anumite cauze, asupra intregului sistem judiciar. In masura in care se procedeaza astfel, persoana care face aceste afirmatii generalizatoare aduce, inevitabil, atingere principiului constitutional al separatiei puterilor in stat, cu consecinta afectarii prestigiului justitiei si, implicit, a independentei si reputatiei magistratilor”, puncteaza Asociatia Formul Judecatorilor din Romania.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…
Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…