Presedintele Klaus Iohannis s-a salutat, luni, cu presedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferintei Natiunilor Unite privind Schimbarile Climatice (COP26) care are loc la Glasgow, in Scotia. Cei doi lideri au fost surprinsi dandu-si mana, fotografia fiind distribuita de Administratia Prezidentiala.
Presedintele participa, in perioada 1-2 noiembrie 2021, la Summitul liderilor mondiali (World Leaders’ Summit) care are loc in cadrul Conferintei Partilor Conventiei Cadru a Natiunilor Unite privind Schimbarile Climatice (COP26), la Glasgow (Scotia, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord).
Potrivit Administratiei Prezidentiale, participarea a peste 120 de sefi de stat si de guvern la aceasta reuniune arata importanta temei schimbarilor climatice pe agenda globala.
In cadrul reuniunii, Presedintele Klaus Iohannis va sustine Declaratia Nationala, in care va transmite pozitia Romaniei, cu accent pe demersurile pe care le face tara noastra pentru a limita efectele schimbarilor climatice.
Declaratia Presedintelui Romaniei va reflecta astfel abordarea integrata pe care tara noastra o propune in procesul de combatere a schimbarilor climatice, cu solutii bazate pe natura in procesul de captare a carbonului, tehnologii verzi care sa reduca emisiile din sectorul energetic si industrial, schimbarea comportamentului cetatenilor prin constientizarea si educarea cu privire la problematica schimbarilor climatice.
Totodata, Presedintele Klaus Iohannis va participa la evenimente in format multilateral si bilateral pe tema solutiilor bazate pe natura la problema schimbarilor climatice si reducerea emisiilor din sistemul energetic.
Reuniunea COP26, care se desfasoara in perioada 31 octombrie–12 noiembrie, are un rol esential in imbunatatirea implementarii Acordului de la Paris si limitarea incalzirii globale la 1,5 grade Celsius.
In acest sens, este de dorit un angajament global pentru zero emisii nete pana in 2050, precum si pentru asumarea unor reduceri mari pana in 2030. In acelasi timp, se asteapta ca statele dezvoltate sa extinda substantial finantarea climatica pentru statele in curs de dezvoltare pentru a le sprijini eforturile de atenuare si adaptare la schimbarile climatice. Cooperarea mai accentuata in domeniul cercetarii si inovarii este esentiala in dezvoltarea de noi tehnologii verzi.
De asemenea, solutiile bazate pe natura, precum impaduririle, joaca un rol important in combaterea schimbarilor climatice.
Romania, in calitate de stat membru al Uniunii Europene, se angajeaza sa contribuie la eforturile Uniunii de a reduce cu cel putin 55% emisiile de gaze cu efect de sera pana in 2030 (comparativ cu nivelul din 1990) si de a atinge neutralitatea climatica pana in 2050.
Romania sustine la COP26 eforturile pentru finalizarea regulilor de operationalizare a Acordului de la Paris si ramane angajata in ceea ce priveste implementarea acestuia.
Robert F. Kennedy Jr., politicianul desemnat de Donald Trump sa ocupe functia de secretar pentru…
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat duminica un apel catre Nicolae Ciuca, Mircea…
Echipa de tranzitie a presedintelui ales Donald Trump compileaza o lista de ofiteri superiori actuali…
Candidatul PNL pentru functia suprema in stat, Nicolae Ciuca, il ataca dur pe Marcel Ciolacu,…
Candidatul USR la prezidentiale, Elena Lasconi, a anuntat duminica, din nou, ca raspuns la apelul…
Moartea afaceristului Silviu Prigoana a lasat in urma o multime de intrebari fara raspuns. Printre…