Ion Iliescu il trasneste pe Dragnea chiar de 22 Decembrie. Iliescu a sesizat pericolul, seful PSD indreapta tara spre totalitarism
Fostul presedinte Ion Iliescu a transmis, sambata, un mesaj la implinirea a 29 de ani de la evenimentele din 1989 in care ii transmite un avertisment voalat lui Dragnea: „Politicul trebuie sa reziste tentatiei, autoritarismului, antecamera totalitarismului”. El spune ca trebuie sa aparam ce am castigat atunci si totodata „sa corectam ceea ce am facut gresit, de atunci pana acum”.
„Se implinesc 29 de ani de la Revolutia Romana, din decembrie 1989, un act de demnitate al poporului roman, care isi va pastra semnificatia in timp, indiferent de manipularile mediatice si politice, indiferent de ceea ce spun si vor spune detractorii ei. O revolutie este in acelas timp un esec, si o victorie. Un esec al vechiului sistem politic, incapabil de dialog cu cetatenii, incapabili sa mai administreze o tara si, nu in cele din urma, rupt de realitate si surd la vocea poporului. O Revolutie este o victorie a vointei populare, a nevoii de schimbare. Ma tem ca, uitand cele intamplate in regimurile dictatoriale, uitand sacrificiile celor care au luptat pentru libertate si democratie, se pot pregati conditiile unor noi schimbari violente, pentru ca ruptura intre baza si elitele societatilor se adanceste, iar binele public este pus intre paranteze”, a scris Ion Iliescu, sambata pe blogul personal.
Acesta a adaugat ca Romania putea sa se schimbe din decembrie 1989 si pana acum, daca ar fi reusit sa construiasca o alternativa la guvernarea momentului.
„Romania trebuia sa se schimbe in 1989. Putea s-o faca pasnic, daca reusea sa construiasca o alternativa la guvernarea momentului, iar puterea de atunci ar fi acceptat un partener de dialog pentru o iesire negociata din totalitarism, precum s-a intamplat in Polonia. Si as sublinia ca nu degeaba forta motrice a schimbarii in Polonia s-a numit ” Solidaritatea”. O alternativa se construieste pe solidaritatea celor care doresc schimbarea”, a completat Iliescu.
Fostul presedinte a vorbit despre momentele impresionate de la Revolutie incoace, dar si de cele de confruntare, vrajba sau divizare. In ciuda acestora, spune Iliescu, Romania a reusit sa indeplineasca punct cu punct Programul Revolutiei, anuntat in seara zilei de 22 decembrie 1989.
„Am avut, in acesti 29 de ani, incepand cu zilele revolutiei, atat momente impresionante de solidaritate, dar si momente de vrajba, de divizare, de confruntare. Cu toate acestea am reusit sa indeplinim, punct cu punct, Programul Revolutiei, enuntat in seara zilei de 22 decembrie 1989. Cine si-ar fi inchipuit atunci ca dupa nici trei decenii Romania va ajunge sa prezideze, practic, Uniunea Europeana pentru sase luni de zile? Este cea mai palpabila dovada a succesului Revolutiei!”, a explicat fostul sef al statului.
Totodata, Iliescu a adus in discutie si felul in care s-a schimbat tara noastra, existand atat aspecte pozitive, cat si negative. El spune ca cel mai mare pericol pentru democratia din Romania, dar pentru cea din Europa este adancirea inechitatilor sociale si economice.
„Romania s-a schimbat enorm. Si in bine, dar si in rau. Ca orice schimbare, ea are si parti pozitive, dar si parti negative. Cel mai mare pericol pentru democratie, in Romania, dar si in Europa, il reprezinta adancirea inegalitatilor economice si sociale. Iar contestarea puterii politice se manifesta in intreaga Uniune Europeana. Populism, nationalism, extremisme de tot felul, si putere politica incapabila sa-si mai asume responsabilitatile care ii revin, toate astea scot oamenii in strada”, a subliniat Ion Iliescu.
Nu in ultimul rand, fostul sef al statului atrage atentia ca „politicul trebuie sa reziste tentatiei, autoritarismului, antecamera totalitarismului”.
„Adevaratul omagiu, si manifestarea recunostintei fata de cei care au reusit sa ne aduca libertatea dupa decenii de totalitarisme, este pastrarea democratiei si a libertatii. Politicul trebuie sa reziste tentatiei, autoritarismului, antecamera totalitarismului. Impreuna, si dincolo de ce ne desparte, pana la urma in mod firesc, putem si trebuie sa aparam ceea ce am castigat in decembrie 1989, si in acelasi timp sa corectam ceea ce am facut gresit, de atunci pana acum”, a conchis Iliescu.
Procurorii Sectiei militare din Parchetul Generel anunta, vineri, ca au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus si Emil Dumitrescu, in dosarul Revolutiei din decembrie 1989.
Ion Iliescu, membru si presedinte al C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, membru C.F.S.N. si fost vice prim-ministru al Guvernului Romaniei, Iosif Rus, fost comandant al Aviatiei Militare, si Emil (Cico) Dumitrescu, fost membru CFSN, sunt acuzati in dosarul Revolutiei din decembrie 1989 de infractiuni contra umanitatii.
Cercetarile au vizat stabilirea situatiei de fapt in ceea ce priveste exercitarea directa a prerogativelor puterii de stat si a luarii deciziilor cu caracter politic si militar de catre grupul de decizie politico-militara al Consiliului Frontului Salvarii Nationale ( C.F.S.N.), format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stanculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, inaintat in grad militar si numit ministru al apararii) si Gelu Voican Voiculescu.