Iordache degeaba rasufla usurat. DNA se reapuca de dosarul OUG 13 dupa ce Parchetul General a clasat o parte din acesta

news

Procurorii Parchetului General au decis ca o parte a dosarului privind OUG 13, respectiv cea referitoare la savarsirea infractiunii de favorizare a infractorului, sa fie disjunsa si retrimisa la DNA.

Initial, dosarul privind modul in care Guvernul Grindeanu a adoptat OUG 13 a fost deschis de DNA, insa procurorii anticoruptie au clasat in luna februarie 2017 o parte din dosar, iar restul a fost declinat la Parchetul General. DNA sustinea ca are indicii ca unele avize pentru adoptarea OUG 13/2017 au fost distruse ori sustrase la Ministerul Justitiei, iar alte documente au fost ”plasmuite”.

Parchetul General a anuntat luni ca a clasat dosarul OUG 13, in ceea ce priveste infractiunile de prezentare cu rea-credinta de date inexacte, Parlamentului sau presedintelui Romaniei cu privire la activitatea Guvernului, sustragerea sau distrugerea de inscrisuri, sustragerea sau distrugerea de probe ori de inscrisuri si fals intelectual.

Pe de alta parte, surse judiciare au declarat pentru Agerpres ca Parchetul General a disjuns din nou dosarul si a retrimis la DNA o parte referitoare la savarsirea infractiunii de favorizare a infractorului.

In motivarea clasarii dosarului, Parchetul General aduce ca argumente pasaje din decizia luata de Curtea Constitutionala cu privire la OUG 13/2017.

Astfel, CCR a decis ca „circumstantele adoptarii actului normativ, luarile de pozitie publice contradictorii ale ministrului Justitiei si ale prim-ministrului, urmate de decizia adoptarii OUG 13/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal si a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala, constituie, in mod evident, aspecte privind legalitatea si oportunitatea adoptarii actului criticat, care nu pot intra in sfera de competenta a procurorilor, respectiv nu pot face obiectul activitatii de cercetare penala”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: