Presedintele comisiei speciale pentru modificarea legilor justitiei, Florin Iordache, a declarat ca nu are cunostinta de un demers al Ministerului Justitiei referitor la modificarea codurilor penal si de procedura penala despre care a vorbit presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, intr-un comunicat.
Dupa intalnirea cu nr. 2 al Comisiei Europene, Frans Timmermans, aflat joi in vizita in Romania, presedintele Senatului informeaza intr-un comunicat ca a discutat cu oficialul european despre un proiect de lege pus la punct de Ministerul Justitiei pentru modificarea codurilor penal si de procedura penala.
„In ceea ce priveste modificarea codurilor penal si de procedura penala, presedintele Senatului a mentionat ca in plan legislativ, la nivelul Ministerului Justitiei, a fost finalizat si adoptat proiectul de lege de modificare a Codului Penal si Codului de Procedura Penala pentru punerea in acord cu deciziile Curtii Constitutionale”, se arata in comunicatul de la Senat.
Intrebat despre acest demers, deputatul Florin Iordache spune ca nu stie nimic. „Nu stiu, eu, in Parlament, nu stiu. Daca a fost adoptat, foarte bine. Eu am spus ca din stiinta mea, in acest moment nu exista un astfel de proiect. Trebuia, eventual, adoptat si in Guvern. Nu stiu sa fi fost adoptat. Probabil ca exista, probabil ca dl. presedinte Tariceanu a facut referire ca exista un proiect aprobat la nivelul Ministerului Justitiei, cred ca-i asta. Eu va raspund ceea ce stiu. Stiu ca in acest moment, la Parlament, nu a sosit un astfel de proiect”, a declarat fostul ministru al justitiei, citat de Digi24.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
Sprijinul lui Elon Musk pentru Donald Trump este pe cale sa revigoreze afacerea in declin…
Discutiile online despre cea mai mortala crima in masa din China din ultimii ani au…
Presedintele ales Donald Trump a declarat ca il va nominaliza pe aliatul sau de lunga…
O femeie de 51 de ani, de nationalitate romana, care lucra ca menajera si ingrijitoare…
Este putin probabil ca Melania Trump sa se mute la Washington cu norma intreaga in…
Procurorii parizieni au cerut miercuri o pedeapsa de 2 ani de inchisoare pentru liderul extremei…