Iordache primeste o replica taioasa din partea Ambasadei Frantei. PSD a pus la cale o operatiune de imagine jignitoare la adresa ambasadelor
Ambasada Frantei in Romania „urmareste cu atentie ansamblul evolutiilor legate de reforma Justitiei, inclusiv discutiile din cadrul societatii romanesti si dispune de propriile servicii de traducere in acest scop”, se arata intr-un raspuns al misiunii diplomatice transmis la solicitarea Agerpres.
Presedintele Comisiei pentru legile Justitiei, deputatul PSD Florin Iordache, a transmis, joi, ambasadelor, intr-o prezentare tradusa in limba engleza a modificarilor aduse legilor Justitiei, ca aceste modificari au fost adoptate pentru a raspunde problemelor sistemului judiciar.
„Toate modificarile la cele trei legi ale Justitiei s-au facut pentru a oferi raspunsuri la problemele si nevoile curente ale sistemului judiciar. Cele mai multe dintre propuneri sunt venite de la CSM sau asociatiile profesionale ale magistratilor. Aceste modificari la legile justitiei sunt primele care se desfasoara intr-o procedura parlamentara transparenta, cu implicarea tuturor partilor interesate. In prezent legile sunt verificate pentru constitutionalitate la Curtea Constitutionala, asa cum s-a intamplat si cu legile precedente, fiind folosite toate filtrele necesare pentru asigurarea independentei justitiei”, a precizat Iordache in textul citat.
Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat in data de 22 decembrie ca textul tradus al modificarilor legilor justitiei va fi transmis ambasadelor si Comisiei Europene, iar in paralel ministerul de Externe va avea o intalnire cu ambasadorii, dupa ce sapte ambasade si-au manifestat ingrijorarea in legatura cu modificarile.
Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Frantei, Germaniei, Olandei si Suediei au solicitat, intr-un comunicat, ca factorii implicati in proiectul de reforma a justitiei sa evite orice actiune care ar putea duce la slabirea independentei sistemului judiciar si sa ceara avizul Comisiei de la Venetia.
„Facem apel la partile implicate in proiectul de reforma a justitiei sa evite orice actiune care ar putea duce la slabirea independentei sistemului judiciar si a luptei impotriva coruptiei si sa ceara, fara intarziere, avizul necesar al Comisiei de la Venetia, pentru a mentine astfel independenta sistemului judiciar si a pastra intact procesul de reforma in general. Avem incredere ca toti actorii politici implicati vor acorda atentia cuvenita acestor preocupari legitime, in concordanta cu angajamentul nostru european comun, si vom fi in continuare gata sa sprijinim Romania in eforturile ei de a reafirma acest angajament”, se arata in comunicatul de presa.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.