Deputatul PSD Florin Iordache a fost desemnat de Parlament reprezentant al Romaniei la o importanta reuniune internationala. Iordache a demisionat recent din functia de ministru al Justitiei dupa ce a promovat ordonanta care a scos in strada sute de mii de oameni.
Iordache a reprezentat Romania la Adunarea Parlamentara a Mediteranei de la Porto in perioada 22-24 februarie, cand Parlamentul Romaniei a devenit membru cu drepturi depline, se arata intr-un comunicat transmis de Camera Deputatilor.
Iordache a sustinut si un discurs. „In discursul rostit in plenul Adunarii cu aceasta ocazie, domnul deputat Florin Iordache (PSD), seful delegatiei Parlamentului Romaniei la APM, a subliniat ca, din pozitia de membru deplin, legislativul roman poate contribui si mai mult la dezbaterile din cadrul organizatiei, reiterand totodata: ‘Suntem parteneri ai Consiliului Europei si suntem membri ai UE si ai NATO. Economia noastra este in crestere rapida, iar cetatenii se bucura de un standard de viata mai bun. Suntem constienti de faptul ca, pentru a pastra aceste realizari importante, avem nevoie de parteneri puternici si o regiune extinsa prospera, sigura si democratica.
In acest sens, sprijinim dialogul tarilor din Europa si din bazinul mediteranean cu scopul de a se asculta unii pe altii, de a invata unii de la ceilalti si de a se ajuta reciproc. Noi credem ca APM ofera un cadru excelent din aceasta privinta'”, se arata intr-un comunicat de presa al Camerei Deputatilor.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Vremea se incalzeste treptat, de la o zi la alta. Astazi va fi soare in…
Un barbat care a filmat trei femei in toaleta unei clinici medicale din Capitala a…
Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat ca il va nominaliza pe Chris Wright…
Explozii puternice au zguduit capitala Kiev si alte orase ucrainene duminica dimineata, in timp ce…
Estonia, prin Ministerul sau al Apararii, a exprimat interesul pentru achizitionarea de arme produse in…
USR a dat publicitatii, sambata, un sondaj de opinie realizat de firma Verifield, care arata…