externe

Iranul condamna vehement bombardamentul SUA. Siria spune ca „ocupatia americana” nu mai poate dura

Atacul de azi-noapte al Statelor Unite a vizat 85 de tinte ale fortelor de elita iraniene si grupari pro-iraniene, in sapte situri diferite in Siria si Irak, dar niciuna pe teritoriul iranian. Operatiunea a fost „un success”, a afirmat Casa Alba, dand din nou asigurari ca nu doreste un razboi cu Iranul, conform AFP.

Loviturile au fost o riposta la atacul din 28 ianuarie asupra unei baze americane de la granita Iordaniei cu Siria, in care au fost ucisi trei militari americani si pe care Washingtonul l-a atribuit unor grupari sustinute de Iran.

Iranul a condamnat cu vehementa sambata loviturile intreprinse in cursul noptii de Statele Unite, denuntand „o incalcare a suveranitatii Siriei si Irakului”, mai scrie AFP.

„Atacul de noaptea trecuta este o aventura si o alta eroare strategica din partea americanilor, ce nu va avea alt rezultat decat sa intensifice tensiunile si instabilitatea in regiune”, a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe, Nasser Kanani. Purtatorul de cuvant nu a indicat daca in aceste atacuri au fost ucisi iranieni si nici nu a facut aluzie la eventuale represalii.

Loviturile americane sunt o incalcare a „suveranitatii si a integritatii teritoriale ale Siriei si Irakului, a dreptului international si o incalcare flagranta a Cartei Natiunilor Unite”, a adaugat el.

„Atacurile americane contra Irakului, Siriei si Yemenului vizeaza sa satisfaca obiectivele regimului sionist”, a mai spus Kanani.

Bagdadul spune ca SUA ameninta stabilitatea in regiune

La randul sau Bagdadul, prin purtatorul de cuvant al guvernului, Bassem al-Awadi, a anuntat ca loviturile americane in vestul Irakului au facut „cel putin 16 morti, printre care civili”.

Cu aceste lovituri, „securitatea Irakului si a regiunii vor fi pe marginea prapastiei”, a transmis guvernul intr-un comunicat, dezmintind „alegatiile mincinoase” legate de o „coordonare” cu Washingtonul in privinta acestor atacuri.

Prezenta coalitiei militare conduse de SUA in regiune a devenit un motiv pentru a ameninta „securitatea si stabilitatea in Irak si o justificare pentru a implica Irakul in conflicte regionale si internationale”, incheie comunicatul guvernului de la Bagdad.

La randul sau, Siria a denuntat „ocupatia” americana in anumite parti din teritoriul sau si bombardamentele din cursul noptii. Represaliile americane continua sa „atate conflictul in Orientul Mijlociu intr-un mod extrem de periculos”, a comentat, printr-un comunicat, Ministerul de Externe sirian.

Ele au provocat „moartea unui numar de civili si soldati, rani altora si pagube importante”, a transmis si armata siriana, intr-un alt comunicat.

„Ocupatia anumitor parti ale teritoriului sirian de catre fortele americane nu mai poate dura”, a adaugat armata, declarandu-si „determinarea de a elibera intregul teritoriu sirian de terorism si ocupatie”.

Aproape 1000 de militari americani sunt prezenti in Siria si 2.500 in Irak in cadrul unei coalitii internationale anti-jihadiste create pentru a lupta impotriva gruparii Statul Islamic atunci cand aceasta controla zone largi din teritoriile sirian si irakian, potrivit AFP.

(Foto satelit: facilitati ale militiilor pro-iraniene din Siria)

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Reusita stiintifica epocala: cercetatorii chinezi au readus la viata creierul unui porc la o ora dupa moartea animalului

Oamenii de stiinta chinezi au realizat un experiment revolutionar in domeniul resuscitarii: au reinviat activitatea…

21 de minute ago

Polonia: Peste 100 de artifacte din epoca bronzului au aparut din senin la usa unei asociatii istorice. Politia cauta autorii

Politia poloneza a deschis o ancheta dupa ce o colectie de peste 100 de artefacte…

35 de minute ago

Compania Coca-Cola a retras de pe piata in Austria 28 de milioane de sticle de plastic, care ar putea contine bucati minuscule de metal

Coca-Cola a anuntat joi cea mai mare retragere din Austria din ultimii cel putin 25…

43 de minute ago

O expozitie din Londra celebreaza designul emblematic al hartilor de metrou

Harta metroului londonez este sarbatorita intr-o noua expozitie care urmareste evolutia designului sau care a…

51 de minute ago

Kremlinul va asigura cate un translator la fiecare 30 de soldati nord-coreeni trimisi sa lupte in Ucraina, sustin serviciile de informatii militare de la Kiev

Rusia intentioneaza sa desemneze un translator la fiecare 30 de soldati nord-coreeni pentru o mai…

2 ore ago

Orasul antic Pompei mai ofera surprize: Arheologii au descoperit o casa mica cu fresce rafinate

Arheologii au descoperit, in orasul roman antic Pompei, o casa neobisnuit de mica dar bogat…

2 ore ago