„Israelul ne-a furat norii si zapada”. Acuzatii nemaiauzite ale unui general iranian la adresa Tel Avivului
Un general iranian a acuzat luni Israelul ca manipuleaza norii pentru a impiedica ploaia sa cada in Iran si a vorbit despre un „furt de nori” pe teritoriul tarii sale. Informatia a fost insa dezmintita de agentia nationala de meteorologie, a raportat agentia de presa ISNA.
„Schimbarea climatica din Iran este suspecta”, a declarat generalul de brigada Gholam Reza Jalali, comandantul Apararii pasive iraniene, la un colocviu national despre protejarea populatiei, in contextul in care Iranul se confrunta cu o seceta severa, informeaza AFP. „Ingerinta externa este banuita ca a jucat un rol in schimbarea climatica. Centre stiintifice din tara au realizat un studiu despre acest subiect si rezultatul sau confirma ipoteza”, a adaugat oficialul iranian, citat de Agerpres.
Potrivit declaratiilor sale, citate de ISNA, „Israelul si o alta tara din regiune au echipe mixte care lucreaza pentru ca norii ce ajung pe cerul iranian sa devina incapabili sa genereze ploaie”. „In plus, ne confruntam cu un fenomen de furt de nori si de zapada”, a adaugat generalul Jalali.
Potrivit agentiei ISNA, generalul iranian a citat „un studiu realizat pe durata a patru ani”, potrivit caruia, dincolo de altitudinea de 2.200 de metri, toate zonele montane cuprinse intre Afganistan si Marea Mediterana sunt acoperite cu zapada, cu exceptia regiunilor din Iran.
Generalul Jalali „detine probabil documente pe aceasta tema despre care eu nu stiu, insa, pe baza cunostintelor meteorologice, nu este posibil ca o tara ‘sa fure’ zapada sau nori”, a declarat Ahad Vazife, directorul Agentiei nationale de meteorologie din Iran, citat de ISNA.
„O tara nu poate sa fure nori. Daca ar fi asa, atunci nu ar exista Politia apei in Statele Unite, caci americanii ar fura in acest caz norii altor tari si nu ar mai fi nevoie de o Politie a apei, deci aceasta din urma ar fi desfiintata”, a adaugat el.
In Statele Unite, California a infiintat in urma cu cativa ani „Politia apei”, o structura insarcinata cu monitorizarea operatiunilor de conservare a resurselor hidrologice ale acestui stat din vestul american, afectat adeseori de seceta.
Potrivit lui Ahad Vazife, „Iranul sufera din cauza unei secete prelungite si este vorba despre o tendinta mondiala care se aplica nu doar in Iran”. „Formularea unor astfel de intrebari, nu numai ca nu rezolva niciuna dintre problemele noastre, ci ne si deturneaza de la cautarile noastre privind gasirea unor solutii bune”, a adaugat specialistul in meteorologie.