Istoria pe care americanii vor sa o uite. Nimeni nu vrea sa mai auda asa ceva in SUA
Dupa atacul japonezilor asupra bazei de la Pearl Harbor, SUA au decretat ca toti japonezii care locuiesc pe teritoriul american sunt „un risc pentru siguranta nationala”. Peste 120.000 de oameni au fost arestati si trimisi in lagare dupa atac. In America, chiar si astazi este evitat acest subiect.
Totul a inceput dupa atacul armatei nipone asupra bazei marine de la Pearl Harbor, din 7 decembrie 1941. Imediat, in ziua urmatoare, SUA declara razboi Japoniei si, in acelasi timp, decreteaza ca toti japonezii sau migrantii cu radacini nipone, care traiesc pe teritorul lor, reprezinta un „risc pentru securitatea tarii”.
In februarie 1942, presedintele american de la acea vreme, Franklin Delano Roosevelt, semneaza decretul prin care peste 120.000 de oameni sunt trimisi in lagare impotriva vointei lor. Doar 5 procente dintre acestia erau nascuti in Japonia. Ceilati erau a doua sau a treia generatie de imigranti japonezi. Meri Murakami este unul dintre acei oameni si isi spune povestea pentru Deutsche Welle.
„Totul a inceput in aceeasi zi cu atacul asupra Pearl Harbor. Noi stiam ca FBI a facut o lista si ca va aresta oameni. In noaptea de dupa atac, strazile cartierului japonez din San Francisco au fost inconjurate de soldati americani. Nimeni nu mai putea intra sau iesi in cartier. Atunci am inteles ca ne asteapta ce-i mai rau.
Initial, au instaurat o ora obligatorie de stingere. Spuneau ca nu este valabila decat pentru cateva mile din zona. Insa, cu fiecare zi trecuta, spatiul in care ne puteam misca devenea din ce in ce mai mic. In curand, cele doua surori mai mari ale mele si tatal meu nu mai puteau merge la munca. Dupa aceea, fratele meu mai mare nu putea merge la universitate.
Drept urmare, ora politieneasca a intrat in vigoare pentru intregi complexuri rezidentiale si nici eu nu mai puteam merge la scoala. Multi oameni si-au pierdut serviciul atunci. In afara de asta, bancile ne impuneau cati bani putem retrage lunar si nu aveam acces la economiile noastre”.
In primavara lui 1942, inainte sa fie trimisi in lagare, armata americana i-a avertizat, prin intermediul unor pancarde, ca au dreptul sa ia cu ei doar ceea ce puteau duce.
„Parintii mei au fost nevoiti sa vanda totul, inclusiv casa, o vila frumoasa cu 7 camere. Multi si-au pierdut atunci toata agoniseala de-o viata. Am fost dusi in statul Utah, fiind cazati in baraci, cate 200 de oameni in fiecare baraca. Fiecare familie a primit un numar. Eram doar numere. Cel mai greu de suportat era frigul din timpul noptii si furtunile de nisip. Nisipul era peste tot.
Aceasta este parte din istoria americana, despre care foarte multi oameni nu vor sa vorbeasca. Este foarte important ca oamenii sa vorbeasca despre acest lucru, maia ales astazi, cand politicienii nostri se poarta cu musulmanii exact cum s-au purtat americanii cu japonezii atunci”, a incheiat femeia.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook