„Jandarmii romani sa fie retrasi din misiunile internationale, gazeaza nevinovati”. Scrisoare catre ONU, NATO, UE, OSCE si Jandarmeria Europeana
Comunitatea Declic a lansat o scrisoare care poate fi transmisa de orice cetatean forurilor internationale, in care se solicita retragerea jandarmilor romani din misiunile internationale.
„Am realizat, dupa ce am citit si am analizat situatia, ca tocmai jandarmii agresivi instruiesc alte forte de ordine in strainatate. Jandarmii din Afganistan, Haiti, Ucraina invata de la jandarmii romani cum sa actioneze in situatii de conflict. Acestia din urma sunt un risc pentru oamenii din zonele in care merg. (..)Jandarmii romani au dovedit ca nu stiu sa gestioneze un protest in care apar si manifestanti agresivi. In loc sa ii extraga pe protestatarii violenti din multime, in 10 august, ei au ales sa gazeze oameni nevinovati. Au incalcat normele OSCE, care spun ca principalul scop al fortelor de ordine este protejarea manifestantilor pasnici. Prin urmare, le cerem institutiilor internationale sa ii retraga pe jandarmi din misiunile externe. Scrie-le si tu!, „se arata in apelul comunitatii.
„La protestele din 10 august am vazut batrani, copii si gravide care nu au scapat de furia jandarmilor dezlantuiti. I-au lovit, i-au gazat, au tras cu tunurile de apa. Pentru ceea ce au facut in 10 august, jandarmii trebuie sa raspunda. Misiunile internationale nu le aduc doar prestigiu, ci si mii de euro pe luna. E timpul sa fie retrasi din aceste misiuni, sa afle o lume intreaga cum s-au comportat cu cetatenii pasnici. Acum este momentul, cand ei sunt cercetati de ONU si parchet.
Am redactat o scrisoare catre ONU, NATO, UE, OSCE si Jandarmeria Europeana, institutii care coordoneaza misiuni internationale in care sunt implicati si jandarmi romani. Noi am trimis-o deja, dar avem nevoie ca ea sa fie trimisa de cat mai multi oameni. Doar asa vor afla adevarul despre ce au facut jandarmii pe 10 august. Trebuie sa le scriem noi, cetatenii obisnuiti, pentru ca oficialii romani le spun povesti. In raspunsul sau catre ONU, ministrul de externe a sustinut ca Romania respecta si apara jurnalistii. Noi, cei care am fost la proteste, am vazut jurnalisti loviti si lasati fara aparatele de filmat. De aceea, noi suntem cei care trebuie sa le spuna adevarul”, mai arata Declic.
Dupa protestul din 10 august, au fost deschise mai multe anchete penale, inclusiv o verificare a ONU ca urmare a unei petitii Declic, semnata de 80.000 de romani.