„Je suis Ciuca!”. Camera de Comert si Industrie sare in ajutorul premierului: „Sa nu-l judecam pentru ce a facut sau nu acum 19 ani. Vrem stabilitate si predictibilitate”
Camera de Comert si Industrie a Romaniei a transmis miercuri un comunicat de presa intitulat „Je suis Ciuca!” in care ii ia apararea premierului in cazul acuzatiilro de plagiat. „Constatam, nu cu surprindere, ca in aceasta perioada de profunde incercari, cand coerenta si stabilitatea ar trebui sa fie cuvintele de ordine, sadirea discordiei, scandalul si stigmatizarea sunt profesiuni de credinta pentru unii”, acuza CCI.
„Je suis Ciuca!”, este titlul comunicatului de presa.
„Fata de acuzatiile de plagiat aduse primului-ministru Nicolae Ciuca, Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) face urmatoarele precizari:
Constatam, nu cu surprindere, ca in aceasta perioada de profunde incercari, cand coerenta si stabilitatea ar trebui sa fie cuvintele de ordine, sadirea discordiei, scandalul si stigmatizarea sunt profesiuni de credinta pentru unii.
Chiar daca nu facem politica, consideram, si stim ca si mediul de afaceri si antreprenorii pe care ii reprezentam simt la fel, ca, la timpurile grele pe care le traversam, Romania are nevoie de stabilitate politica si guvernanta, daca vrem sa avem parte de redresare si reconstructie economica.
Daca vrem stabilitate si predictibilitate, atunci sa-l judecam pe premierul Ciuca pe baza actiunilor si rezultatelor din postura de sef al Guvernului si nu pentru ce a facut sau nu acum 19 ani.
Stim si o spunem raspicat ca romanii s-au saturat de dezvaluiri si detractori, si ca tot ce acestia asteapta este o guvernare care sa-si faca treaba si sa fie lasata sa si-o faca.
Ne-am saturat de atacuri si scandaluri sterile, de instabilitate si destabilizatori. Cu ce si cui ajuta un nou scandal (de plagiat) acum cand presiunile zilei de azi ne fac sa nu stim ce va fi maine – vrem cu totii ca Statul sa faca si sa dreaga, insa, in continuu, ii tragem frana de mana.
Am stat destul pe loc, blocati in propria neputinta si ipocrizie, vrem sa mergem inainte. Cu scandaluri nu mergem. Camera de Comert si Industrie a Romaniei merge inainte cu Nicolae Ciuca, primul-ministru al Guvernului Romaniei!”, se afirma in comunicat.
Presedintele Iohannis a avut marti seara o prima reactie in cazul acuzatiilor de plagiat aduse premierului Ciuca. „Presedintele Romaniei considera corecta si necesara decizia premierului Nicolae Ciuca de a solicita analizarea tezei sale de doctorat de catre Comisia de Etica a UNAp, orice demers menit sa clarifice suspiciunile formulate in spatiul public fiind binevenit”, a anuntat Administratia Prezidentiala.
„Presedintele Klaus Iohannis isi mentine pozitia reiterata in nenumarate declaratii publice privind combaterea fenomenului plagiatului si importanta integritatii academice. Presedintele Romaniei considera corecta si necesara decizia premierului Nicolae Ciuca de a solicita analizarea tezei sale de doctorat de catre Comisia de Etica a UNAp, orice demers menit sa clarifice suspiciunile formulate in spatiul public fiind binevenit”, anunta Administratia Prezidentiala intr-un comunicat.
Emilia Sercan a publicat in PressOne un articol in care prezinta documente menite sa de demonstreze ca premierul Nicolae Ciuca si-a plagiat teza de doctorat. Ciuca a negat, afirmand ca „a fost intocmita in concordanta cu cerintele legale existente la momentul respectiv”.
„Teza lui Nicolae Ciuca, in baza careia a devenit doctor in Stiinte militare in 2003, include continut plagiat in cel putin 42 de pagini din totalul de 138”, anunta Sercan in PressOne.
Premierul Romaniei, generalul in rezerva Nicolae Ciuca, a plagiat in lucrarea de doctorat pe care a sustinut-o in 2003 la Universitatea Nationala de Aparare „Carol I” (UNAP).
Mai multe pagini din lucrarea sa au fost copiate fara ca textele preluate sa fi fost atribuite in mod corect autorilor originali si fara sa fi fost marcate cu ghilimele, asa cum cer normele academice si in acea perioada.
Analiza celor 138 de pagini ale tezei am facut-o bazandu-ma pe resurse bibliografice limitate, disponibile in format tiparit la Biblioteca Nationala a Romaniei si la biblioteca UNAP.
Prima teza identificata ca sursa de continut plagiat pentru lucrarea lui Ciuca ii apartine lui Paul Danut Duta si a fost sustinuta la UNAP in 2001. Lucrarea stiintifica se numeste Actiuni militare internationale legitime si a fost coordonata de profesorul Emil Chete, indrumatorul pe care l-a avut si premierul.
Paul Danut Duta a publicat o parte din teza in 2001, la Editura Militara din Bucuresti, intr-un volum care are titlul Legitimitatea operatiilor militare altele decat razboiul. Aceasta carte este semnata de Iosif Armas, Cornel Purcarea si Paul Danut Duta.
Armas a fost deputat PSD in legislatura 2000 – 2004, fiind considerat unul dintre „baronii” partidului la acel moment. Purcarea a fost ofiter de informatii militare, potrivit Rise Project.
Cea de-a doua teza ii apartine lui Mircea Mandru si a fost sustinuta, tot la UNAP, in 1999. Lucrarea, care are titlul Continutul principalelor actiuni strategice ale armatei Romaniei in cadrul operatiunilor multinationale, altele decat razboiul, a fost coordonata de profesorul Valentin Arsenie.
Si aceasta teza a fost publicata in volum, cu titlul Lumea intre razboiul rece si pacea fierbinte. A aparut in 2000 sub semnatura lui Mandru la Editura Expert din Bucuresti.
Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciuca are un total de 309 pagini. 147 de pagini are teza in totalitatea sa, inclusiv paginile de titlu, cuprins si bibliografie, iar alte 162 de pagini reprezinta anexele.
Intr-o declaratie transmisa aseara prin intermediul Biroului de Presa al Guvernului Romaniei, premierul Nicolae Ciuca sustine ca teza sa a fost „rodul cercetarii stiintifice din anii de studii doctorale” si ca „reflecta munca depusa”.
„Apreciez interesul dumneavoastra fata de etica academica si respectarea acesteia in cadrul lucrarilor stiintifice.
Va asigur ca in toata cariera mea de ofiter al Armatei Romaniei mi-am asumat toate responsabilitatile, indiferent de functia ocupata. Nu voi renunta la acest principiu nici in cariera de politician. Teza mea de doctorat este rodul cercetarii stiintifice din anii de studii doctorale si reflecta munca depusa.
Lucrarea a stat si sta la dispozitia publicului de aproape 20 de ani si a fost intocmita in concordanta cu cerintele legale existente la momentul respectiv”, a declarat premierul Romaniei.