Categories: actualitate

Judecatoarea Iuliana Scantei desfiinteaza decizia colegilor sai pusi de PSD si UDMR: „CCR nu are competenta de a analiza comportamentul candidatilor”

Curtea Constitutionala nu are atributia de a verifica comportamentul, opiniile, afirmatiile sau atitudinile unui candidat la alegerile prezidentiale, toate acestea fiind aspecte de natura subiectiva care fac parte din sfera libertatii de exprimare, sustine judecatoarea Iuliana Scantei, intr-o opinie separata la decizia CCR prin care a fost respinsa candidatura Dianei Sosoaca.

„Contenciosul electoral privind alegerile prezidentiale este un contencios obiectiv si abstract si nu poate privi comportamente, discursuri, calificari politice sau acte de propaganda electorala, specifice unui contencios electoral subiectiv si concret. (…) Atributia Curtii este de a verifica indeplinirea sau neindeplinirea unor conditii legale obiective (cu titlu de exemplu, respectarea termenului de depunere a propunerii de candidatura, numarul minim al semnaturilor sustinatorilor, documentele care trebuie sa insoteasca propunerea de candidatura, eventuale cazuri de interdictie limitativ prevazute de Constitutie si lege, la depunerea candidaturii). Prin esenta lor, aceste conditii nu privesc comportamentul, opiniile, afirmatiile sau atitudinile persoanei care isi depune candidatura pentru alegerea presedintelui Romaniei in conditiile prevazute de art. 27 din Legea nr. 370/2004, toate aceste aspecte de natura subiectiva facand parte din sfera libertatii de exprimare a celor care candideaza”, sustine Iuliana Scantei, care este in dezacord cu colegii ei de la CCR.

In opinia sa, sanctionarea incalcarii limitelor libertatii de exprimare cade in sarcina altor institutii ale statului, dupa o procedura judiciara, nefiind o atributie recunoscuta expres pentru Curtea Constitutionala in realizarea competentei de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea presedintelui Romaniei.

Iuliana Scantei spune ca hotararea majoritara a colegilor de la CCR de a respinge candidatura Dianei Sosoaca „nu se intemeiaza pe niciuna dintre conditiile obiective de fond si de forma, reglementate expres prin Constitutie si prin lege organica”.

„Nicio dispozitie constitutionala sau legala nu permite Curtii Constitutionale ca, pe calea interpretarii propriei competente (la randul ei, expresa si limitativ prevazuta de Constitutie si lege), sa-si extinda si sa completeze sfera atributiei de solutionare cu doua noi conditii pentru depunerea candidaturilor, conditii care au o vadita natura subiectiva (intrucat vizeaza aspecte ce tin de comportamentul, opiniile si declaratiile unei persoane) si care nu au fost prevazute nici in Constitutie, nici in Legea nr. 370/2004 sau Legea nr. 47/1992”, afirma Iuliana Scantei.

Mai mult, spune ea, noile conditii impuse de CCR, ca persoanele care candideaza sa respecte juramantul depus de presedintele ales, nu sunt stabilite expres prin Constitutie sau prin Legea nr. 370/2004.

„Noile conditii de fond considerate in opinia majoritara ca fiind necesare a fi indeplinite de persoanele care candideaza la alegerile pentru presedintele Romaniei, in sau incepand cu anul 2024, sunt cele ‘care rezulta din formula sacrosanta a juramantului depus de persoana aleasa in functia de presedinte al Romaniei’, respectiv obligatia de a respecta Constitutia si obligatia de a apara democratia, acestea reflectand ‘atasamentul candidatului la valorile constitutionale’. Hotararea majoritatii impune neechivoc si cu caracter definitiv si general obligatoriu, ca cele doua obligatii sa devina conditii de fond pentru depunerea candidaturilor, desi nu sunt stabilite expres prin Constitutie sau prin Legea nr. 370/2004 si, pe cale de consecinta, sa fie verificate prealabil inregistrarii candidaturii la alegerile prezidentiale. Asadar, prin interpretarea propriei competente, prin opinia majoritatii, se adauga in Legea nr.370/2004 noi conditii de fond pentru depunerea candidaturilor si completeaza procedura legala cu atributii noi privind verificarea indeplinirii acestor conditii anterior inregistrarii candidaturii, de catre Biroul Electoral Central. Or, Legea nr.370/2004 a limitat competenta acestuia de a verifica indeplinirea conditiilor de fond si de forma doar la cele prevazute de respectiva lege pentru candidaturi”, scrie judecatoarea in opinia separata.

Judecatoarea atrage atentia ca, in ordinea constitutionala si legala, inclusiv in jurisprudenta CCR, drepturile electorale pot fi interzise doar in situatiile expres si limitativ prevazute de Constitutie (art. 37 coroborat cu art. 16 alin. (3) si art. 40 alin.(3) si de lege.

Astfel, dispozitiile art. 28 din Legea nr. 370/2004 stabilesc interdictii exprese de a candida la alegerile prezidentiale pentru persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu indeplinesc conditiile prevazute la art. 37 din Constitutia Romaniei pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca presedinte al Romaniei, precum si pentru persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infractiuni savarsite cu intentie, daca nu a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea.

Totodata, interzicerea exercitarii, pe o perioada de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre urmatoarele drepturi (dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a alege), este reglementata ca pedeapsa complementara in Codul penal.

Iuliana Scantei considera ca interdictiile constitutionale si legale mentionate nu sunt incidente in cazul Dianei Sosoaca, neexistand o hotarare judecatoreasca definitiva de interzicere a dreptului acesteia de a fi aleasa.

„Consideram ca procedura legala pentru depunerea candidaturii, respectiv cea de contestare a candidaturii la alegerile prezidentiale sunt aspecte care influenteaza caracterul efectiv al unui drept electoral. In absenta unuia dintre cazurile expres prevazute de Constitutie sau de lege, mentionate mai sus, apreciem ca, prin interpretarea propriei competente, Curtea Constitutionala nu poate sa stabileasca noi conditii de eligibilitate a caror neindeplinire constatata direct de Curte, sa conduca la interdictia de a candida. (…) In concluzie, consideram ca legiuitorul a reglementat expres si limitativ cadrul legal pentru exercitarea unui contencios electoral obiectiv care permite verificarea unor conditii legale obiective si care are ca finalitate asigurarea unui proces electoral echitabil si just. Alte conditii care vizeaza comportamente, fapte, declaratii ale unui candidat confera contenciosului electoral un caracter subiectiv, iar procedura in cadrul acestuia nu poate fi derulata in absenta cadrului legal privind un proces echitabil, cu toate garantiile procesuale aferente acestuia, conform jurisprudentei Curtii Constitutionale si a CEDO”, afirma judecatoarea.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Recent Posts

Covasna: In noiembrie, la Zabala se organizeaza un concurs de preparat carnati

In prima parte a lunii noiembrie va avea loc, la Castelul Mikes din localitatea Zabala,…

6 ore ago

La cererea parintilor, o scoala din judetul Sibiu reintroduce uniformele pentru a preveni bullyingul. Acestea nu sunt obligatorii

La cererea parintilor, scoala din Seica Mare, judetul Sibiu a reintrodus uniformele scolare, in incercarea…

6 ore ago

Nou corp de spital de psihiatrie pediatrica va fi construit in curtea Spitalului Obregia

Un nou corp de spital de psihiatrie pediatrica va fi construit in incinta Spitalului „Obregia”.…

6 ore ago

Biden si Netanyahu sunt in dezacord. Israelul promite represalii letale impotriva Iranului, Biden spune ca ar trebui sa mai analizeze putin. „Bibi, ce dracu?”

Presedintele american Joe Biden si premierul israelian Benjamin Netanyahu au avut, miercuri, o discutie telefonica…

6 ore ago

Uraganul Milton se apropie de coasta de vest a Floridei

Uraganul Milton s-a apropiat, miercuri, de coasta de vest a Floridei, declansand tornade si lovind…

6 ore ago