Judecatorul Cristi Danilet, despre ororile de la Antena 3: „Nu voi uita niciodata ce s-a intamplat in vara anului 2012! Aceste lucruri nu se mai pot repeta”
Judecatorul Cristi Danilet reaminteste ororile pe care a trebuit sa le indure in vara anului 2012, cand televiziunile de propaganda au declansat atacuri salbatice la adresa magistratilor care sustineau statul de drept in contextul in care Adrian Nastase fusese condamnat iar USL incerca sa acapareze intreaga putere prin forta.
„Nu voi uita niciodata ce s-a intamplat in vara anului 2012! Eram membru CSM la Bucuresti atunci, iar atacurile impotriva mea si a familiei mele au fost incredibile: au publicat pe internet adresa de la Cluj, unde locuia copilul meu si mama sa. S-a spus ca mi-am lasat parintii muritori de foame – s-a dovedit un fake news ordinar, caci ai mei locuiau cu mine la Bucuresti in acea perioada, dar care a dus la depresia si apoi decesul tatalui meu; ca umblu cu o minora pe strada – si s-a dovedit ca era vorba de fiica mea; ca am in proprietate trei case – si s-a dovedit ca stateam cu familia in chirie intr-un apartament la Cluj, in timp ce la Bucuresti era vorba de un apartament de serviciu pe timpul detasarii.
Contextul a fost acel asalt politic inaceptabil asupra institutiilor de drept din Romania: a inceput cu ICCJ care tocmai dadea solutia definitiva in cazul ‘Trofeul Calitatii’ ce il implica pe fostul premier (judecatorii au fost atacati personal si facuti fascisti); a continuat cu PICCJ ce demarase o ancheta complexa in cazul fraudelor la referendum si cu DNA care in dosarul referendumului incepuse cercetarea unor demnitari posibil implicati (unele televiziuni au mintit ca au fost scosi oameni din biserica si pusi de catre procurori sa jure pe Biblie pusa pe capota masinii de catre procurori ); apoi cu CCR care a sanctionat puterile politice pentru acte neconstitutionale (s-a dorit revocarea a trei membri, torpilati la TV); si a culminat cu atacurile asupra CSM care prin vocea a doar trei membri – printre care m-am numarat – a indraznit sa sanctioneze public actiunile si intentiile unor politicieni de a intimida si chiar controla justitia, in timp ce alti membri CSM faceau aranjamente cu politicienii de a ajunge ministru al justitiei, respectiv Procuror General al Romaniei si sef al DNA.
In paralel cu institutiile juridice, fusesera luate cu asalt institutiile politice: a fost trecut Monitorul Oficial de la Parlament la Guvern, s-au eliminat din atributiile CCR, a fost revocat Avocatul Poporului, au fost schimbati presedintii celor doua camere.
Aceste lucruri nu se mai pot repeta. Nu mai e voie sa se repete. Iar aceste vorbe se potriveau atunci si trebuie retinute: ‘Miza jocului politic actual din Romania este limpede: viitorul statului de drept. Cine crede ca este vorba de spuse fara noima, de focuri de artificii electorale, se insala amarnic. Pentru a fi europeana, Romania are nevoie de justitie independenta'”, a subliniat Danilet.
Judecatorul Cristi Danilet a anuntat, saptamana trecuta, ca este cercetat disciplinat de Inspectia Judiciara pentru ca a criticat Sectia Speciala si CCR intr-o carte pe care a scris-o recent. „Nu mai am timp de dosarele de la Tribunal, ca trebuie ca la fiecare 10 zile sa dau explicatii Inspectiei: de ce vorbeste cutare de mine la TV, de ce am scris intr-o carte ceva critic la adresa SIIJ, de ce am spus ca un membru CSM apare la mocirla.tv unde doar critica magistrati”, sesizeaza Danilet.
„Mai nou, (Inspectia Judiciara) este organ editorial: ia la control cartile scrise de magistrati si le deschide actiune disciplinara pentru opiniile stiintifice. Ultima hartie de la Inspectie in acest sens am primit-o chiar azi: mi se reproseaza ca am depasit obligatia de rezerva pentru faptul ca am criticat SIIJ si CCR intr-un articol stiintific si ca afectez astfel dreptul cetateanului la o justitie independenta, echilibrata si verticala”, a anuntat Danilet intr-o postare pe Facebook.
„Inspectia Judiciara pare ca s-a transformat intr-un teren de reglat conturile cu magistratii incomozi: suntem unii care avem zeci de sesizari din oficiu ale Inspectiei Judiciare, pe an, pentru faptul ca am condus protestele din anii trecuti, ca am spus ca seful Inspectiei a fost numit politic, ca repartizarea aleatorie a dosarelor catre inspectori e fraudata, ca se scurg informatii de la Inspectie catre o anumita parte a presei, ca e anomal ca in Inspectie sa fie recrutat sotul unei judecatoare din CSM, ca nu e legal ca Ordinul de efectuat inspectii sa fie publicat pe site si nu in Monitorul Oficial, ca e uluitor sa fii cercetat pentru ca in calitate de judecator ai sesizat Curtea de la Luxembourg sau aplici dreptul UE.
In cele mai multe cazuri, fara sa se planga nimeni cu privire la magistratul in cauza si fara sa existe o procedura de autosesizare, Inspectia isi alege magistratii pe care ii cerceteze si il baga intr-un mecanism birocratic urias. Nici nu conteaza ca 75% din munca Inspectiei este infirmata apoi la CSM sau la Inalta Curte.
Inspectia a devenit un fel de organ de etica, desi trebuie sa se ocupe doar de disciplinar, ajungand sa ne spuna ce avem voie sa spunem pe internet sau ce nu avem voie sa spunem in interviuri. Apoi a devenit instanta de control judiciar, cercetand numai anumiti magistrati pentru solutiile date, in timp ce abuzurile clare ale altora nici macar nu le cerceteaza pe motiv ca nu este treaba sa.
In fine, mai nou, este organ editorial: ia la control cartile scrise de magistrati si le deschide actiune disciplinara pentru opiniile stiintifice. Ultima hartie de la Inspectie in acest sens am primit-o chiar azi: mi se reproseaza ca am depasit obligatia de rezerva pentru faptul ca am criticat SIIJ si CCR intr-un articol stiintific si ca afectez astfel dreptul cetateanului la o justitie independenta, echilibrata si verticala!!!
Cei care sunt laudati de televiziunile controlate politic sau cu patroni condamnati, cei care au laudat SIIJ si cei care au criticat ambasadori sau UE sunt lasati in pace. Ceilalti dam cu subsemnatul in mod regulat. Nu mai am timp de dosarele de la Tribunal, ca trebuie ca la fiecare 10 zile sa dau explicatii Inspectiei: de ce vorbeste cutare de mine la TV, de ce am scris intr-o carte ceva critic la adresa SIIJ, de ce am spus ca un membru CSM apare la mocirla.tv unde doar critica magistrati. Ba am ajuns sa fiu intrebat de ce exista un filmulet cu mine in care curat piscina sau tai un gard de acasa!!
Este incredibil unde a putut ajunge un organism de la care aveam atat de multe asteptari. Toti suntem cercetati in temeiul art. 99 lit a) din Legea nr. 303/2004 pentru simplul fapt ca un site antijustitie sau o televiziune patronata de un condamnat penal terfelesc un anume magistrat. Deci, cand astfel de ‘intreprinderi’ scriu negativ despre tine, inseamna – in conceptia Inspectiei Judiciare – ca tu afectezi imaginea justitiei si trebuie sa fii anchetat. Este halucinant!”, a scris Danilet pe Facebook.