Jumatate din teritoriul Ucrainei este contaminat cu mine si proiectile neexplodate: 300.000 de km patrati

externe

Circa jumatate din teritoriul Ucrainei, tara cu o suprafata de 603.700 de kilometri patrati in cadrul frontierelor sale recunoscute international, este contaminat in prezent cu mine sau proiectile neexplodate, a anuntat vineri premierul ucrainean Denis Smigal, relateaza agentia EFE, citata de Agerpres.

”Apare o necesitate enorma de a demina teritoriul. Peste 300.000 de kilometri patrati din teritoriul Ucrainei sunt contaminati cu mine sau proiectile neexplodate”, a mentionat Smigal pe contul sau de Telegram.

Pe 23 aprilie, seful directiei umanitare a administratiei militare regionale a capitalei Kiev, Oleksii Kuleba, a declarat ca deminarea numai a acestei regiuni intinse de unde trupele ruse s-au retras la sfarsitul lunii martie si inceputul lui aprilie va dura mai multi ani.

”A fost stabilit algoritmul de actiune pentru reconstructia regiunii Kiev. Am avut lupte in 35 de comunitati teritoriale, ori au fost ocupate”, spunea atunci responsabilul citat. Acesta a subliniat ca ”este vorba despre un teritoriu imens care, in primul rand, trebuie inspectat si curatat de mine”, iar ”daca vorbim despre deminarea completa, consideram ca aceasta va dura ani”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: