Juriul a ajuns la un verdict in cazul „bani contra tacere”: Donald Trump, gasit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare

externe

Un juriu din Manhattan a ajuns la un verdict in cazul istoric „bani contra tacere” in care Donald Trump este acuzat ca a falsificat documente pentru a cumpara tacerea actritei porno Stormy Daniels pentru a-si proteja candidatura la Casa Alba, potrivit CNN. Donald Trump a fost gasit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare.

Judecatorul Juan Merchan va stabili sentinta pe 11 iulie la ora 10 a.m. ora locala.

Avocatii lui Trump au cerut ca juratii sa confirme verdictul. Juratii au confirma individual ca acesta este verdictul lor.

Avocatul lui Trump, Todd Blanche, a solicitat achitarea, fara a tine cont de verdict. Blanche spune ca juriul nu ar fi putut ajunge la verdict fara marturia lui Michael Cohen si ca apararea crede ca acesta a comis marturie mincinoasa la acest proces.

Judecatorul Juan Merchan a respins cererea de achitare.

Donald Trump a iesit din instanta si a dat o scurta declaratie presei. El a inceput prin a spune ca acest proces „a fost o rusine, a fost un proces trucat” si ca „va continua sa lupte pana la final”.

Fostul presedinte ataca si procesul judiciar, sustinand ca a fost tratat incorect. „Nu s-a terminat inca”, a spus el, inainte de a pleca fara sa raspunda la nicio intrebare.

Inchisoarea este teoretic posibila, deoarece falsificarea documentelor contabile este pedepsita cu maximum patru ani in statul New York. Dar, in absenta unui cazier judiciar din partea acuzatului, judecatorul ar putea impune o pedeapsa alternativa, cum ar fi eliberarea conditionata sau munca in folosul comunitatii, precum si o amenda.

Cele 34 de acuzatii au rezultat din 11 facturi, 12 vouchere si 11 cecuri care compun platile lunare ale lui Trump catre fostul sau avocat, Michael Cohen, care a suportat plata a 130.000 de dolari catre starul de filme pentru adulti Stormy Daniels,  pentru a-i cumpara tacerea in privinta unei presupuse aventuri, cu putin timp inainte de alegerile din 2016.

Astfel de plati nu sunt ilegale. Dar Procuratura Districtului din Manhattan sustine ca Trump a comis o infractiune prin inregistrarea necorespunzatoare a rambursarii catre Cohen drept cheltuieli legale.

Cei 12 jurati – sapte barbati si cinci femei – au ajuns la o decizie cu privire la cele 34 de acuzatii aduse fostului presedinte, dupa ce au deliberat timp de aproape 12 ore, miercuri si joi.

Juratii au avut nevoie de ceva timp pentru a completa foaia de verdict. Pe foaie, sunt enumerate fiecare dintre cele 34 de capete de acuzare, iar juratii au trebuit sa scrie daca il considera pe Trump vinovat sau nevinovat pentru fiecare dintre ele.

Donald Trump este primul presedinte din istoria SUA care a fost condamnat pentru o infractiune.

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: