Un jurnalist freelancer din Spania isi petrece cea de-a zecea saptamana intr-un arest din Polonia, el fiind acuzat de spionaj in favoarea Rusiei, informeaza The Guardian.
Intr-un caz care ridica semnale de alarma cu privire la libertatea presei in Europa pe timp de razboi, se asteapta ca saptamana viitoare procurorii sa ceara unui judecator o noua prelungire de trei luni a detentiei lui Pablo Gonzalez, care a lucrat ca freelancer pentru canalul de televiziune spaniol La Sexta, agentia spaniola de stiri EFE si postul de televiziune finantat de guvernul american Voice of America.
Cererea procurorilor trebuie depusa inainte de 15 mai, cu doua saptamani inainte de expirarea mandatului de arestare de trei luni. In conformitate cu legislatia poloneza, Gonzalez poate fi tinut in arest pana cand va fi judecat, un proces care, potrivit avocatilor, ar putea dura cu usurinta mai mult de un an.
Oficialii polonezi sustin ca este un agent al infamului serviciu de informatii militare GRU al Rusiei.
„El a desfasurat operatiuni in beneficiul Rusiei, profitand de statutul sau de jurnalist, care i-a permis sa calatoreasca liber in intreaga lume si in Europa, inclusiv in zonele de conflict militar”, a spis purtator de cuvant al ministrului coordonator al serviciilor speciale din Polonia.
„Au fost asigurate dovezi vaste, care acum sunt supuse unei analize detaliate”, a declarat purtatorul de cuvant, adaugand ca Gonzalez risca 10 ani de inchisoare pentru participare la „activitati ale serviciilor de informatii straine impotriva Republicii Polone”.
Prietenii si familia sustin ca acuzatiile sunt absurde si au cerut ca Gonzalez sa fie judecat sau eliberat imediat. „Nu am nicio indoiala ca nu este un spion”, a declarat Juan Teixeira, un jurnalist spaniol care a calatorit cu el in multe tari de-a lungul a zeci de ani.
Gonzalez, care s-a nascut in Rusia si are cetatenie spaniola si rusa, a fost retinut dupa ce agenti ai agentiei poloneze de securitate interna (ABW) au batut la usa hotelului sau din orasul de frontiera Przemysl, la 27 februarie, la scurt timp dupa miezul noptii.
El se ocupa de criza refugiatilor si intentiona, de asemenea, sa realizeze un reportaj din partea ucraineana a frontierei.
Avocatul polonez al lui Gonzalez, Bartosz Rogala, a declarat ca acesta se simte bine si ca a fost vizitat de consulul spaniol.
Sotia sa, Oihana Goiriena, s-a plans ca scrisorile si coletele familiei au fost intarziate sau nu au fost inmanate. „Acestea includ desene de la copiii sai”, a declarat ea pentru The Guardian.
Goiriena a spus ca sotul ei facea vizite regulate pentru a-si vedea tatal in Rusia.
Cele doua pasapoarte ale lui Gonzalez au nume diferite. Pasaportul sau rusesc poarta numele de familie al tatalui sau Rubtsov si Pavlov, versiunea rusa a lui Pablo, in timp ce pasaportul sau spaniol poarta numele de familie spaniol al mamei sale, Gonzalez.
Aceasta confuzie se datoreaza faptului ca parintii sai au divortat, iar mama sa s-a mutat in Spania cand Gonzalez era un baietel, inregistrandu-l sub numele ei de familie. Bunicul matern al lui Gonzalez a fost unul dintre miile de copii spanioli evacuati in Rusia in timpul razboiului civil spaniol din 1936.
Gonzalez vorbeste limba rusa, a studiat limbile slave la universitate si este specializat in lumea post-sovietica, relatand mai ales pentru publicatii spaniole – petrecand adesea jumatate sau mai mult de an departe de casa din Tara Bascilor din Spania, unde locuiesc sotia sa si cei trei copii.
In 2016, numele lui Gonzalez a aparut pe o lista, care ar fi fost intocmita de cercetatori universitari, cu 49 de jurnalisti, politicieni si activisti spanioli ale caror comentarii pe Twitter au fost considerate „pro-ruse”.
„Ca cineva care lucreaza pe teren in Ucraina… asta este ingrijorator”, a declarat el la acea vreme.
El a inceput sa aiba probleme cu reportajele la inceputul lunii februarie, cu cateva saptamani inainte de invazia din 24 februarie, cand autoritatile ucrainene l-au interogat in timp ce astepta o legatura in direct cu La Sexta cu pozitii militare in spatele sau.
I s-a spus sa se prezinte la serviciul de informatii ucrainean din Kiev, unde a fost sfatuit sa paraseasca tara, dar nu a fost expulzat in mod oficial.
Gonzalez a cerut sfatul consulatului spaniol, apoi a plecat in Polonia. Cateva zile mai tarziu, agenti ai Centrului National de Informatii al Spaniei (CNI) au vizitat casa familiei in apropiere de orasul Guernica si au interogat-o pe sotia sa.
„Nu a fost nimic agresiv si nu au intrat in casa”, a spus ea. „Au sugerat ca ar putea fi pro-rus. De fapt, nu stiu ce inseamna asta, la urma urmei un cetatean rus poate fi atat pro-rus, cat si anti-Putin”.
Cand Gonzalez a aflat despre vizita, s-a intors in Spania. Dar cand a izbucnit razboiul, a plecat imediat in Polonia. „Este un jurnalist. Asa isi castiga existenta”, a spus Goiriena. Prietenii au spus ca el a crezut, de asemenea, ca Ucraina ii va permite sa se intoarca.
ONG-ul de jurnalisti Reporteri fara frontiere, cu sediul la Paris, urmareste acest caz indeaproape.
„Autoritatile poloneze trebuie sa fie mai transparente cu privire la dovezile pe care le detin impotriva lui, pentru ca pana acum informatiile sunt putine, iar retinerea unui jurnalist timp de luni de zile fara proces este foarte grava”, a declarat un purtator de cuvant. „Drepturile fundamentale ale lui Pablo Gonzalez trebuie sa fie respectate in Polonia, o democratie din UE”.
Rogala, avocatul lui Gonzalez, a declarat ca va cere instantei sa ii elibereze clientul fara acuzatii sau, cel putin, sa il elibereze pe cautiune saptamana viitoare. Audierile vor avea loc cu usile inchise.
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Iranul sprijina orice decizie luata de Liban in cadrul discutiilor pentru a asigura incetarea focului…
Tribunalul Bucuresti a decis, vineri, condamnarea fostului manager al Spitalului Clinic "Nicolae Malaxa" la 11…
Cancelarul german Olaf Scholz l-a indemnat vineri, in cadrul unei conversatii directe, pe presedintele rus…
Sapte membri ai unei retele de traficanti de persoane din localitatile Ozun si Chilieni din…
Cercetarile in zona Parcului Botanic din Timisoara unde joi seara muncitorii care faceau lucrari in…