Dupa cum se stie, saptamana trecuta traducerea in olandeza a cartii Endgame, scrisa de autorul britanic stabilit in SUA, Omid Scobie, a fost retrasa de pe rafturi intrucat parea sa numeasca doi membri de rang inalt ai familiei regale care s-ar fi interesat de culoarea pielii fiului printului Harry si al lui Meghan inainte ca acesta sa se nasca.
Editiile in limba engleza, publicate in Marea Britanie si SUA, fusesera cenzurate, ca urmare a presiunilor de la nivel inalt, insa versiunea cartii pusa in vanzare in Olanda a inclus un paragraf suplimentar care ii identifica pe cei doi.
Jurnalistul Rick Evers, care a citit traducerea olandeza a cartii, a declarat ca numele primului membru al familiei regale este „foarte specific” si a adaugat ca exista, de asemenea, un al doilea nume mentionat in alta parte care este „putin vag”.
Aseara insa, reputatul jurnalist britanic Piers Morgan i-a identificat pe cei doi membri ai familiei regale in cadrul emisiunii sale de televiziune. El a afirmat, textual: „Daca olandezii care intra intr-o librarie pot vedea aceste nume, atunci si voi, britanicii care platiti de fapt pentru familia regala, aveti dreptul sa stiti. Cei doi membri ai familiei regale acuzati de rasism de catre Meghan Markle sunt Regele Charles si Kate Middleton, sotia printului mostenitor Charles.”
Dar, a adaugat jurnalistul, „sper sa putem avea o dezbatere mai deschisa despre aceasta situatie, pentru ca eu nu cred ca vreun comentariu rasist a fost facut vreodata de vreun membru al familiei regale, iar pana cand nu vor exista dovezi reale ca aceste comentarii au fost facute, nu voi crede niciodata. Acum putem incepe procesul de a afla daca aceste cuvinte au fost rostite vreodata, care a fost contextul si daca a existat vreo intentie rasiala. Dupa cum am spus, nu cred ca a existat.”
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…
Site-ul The Onion, care publica articole satirice, a achizitionat Infowars, platforma media de dreapta condusa…
In Guangzhou, unul dintre cele mai mari orase ale Chinei este inca oficial vara, in…