Justitia in Regimul Dragnea. Tudorel da indicatii procurorilor fideli: „Sa ii sanctioneze sever pe cei de la DNA”

news

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a afirmat, luni seara, ca intr-un viitor apropiat va fi consolidat, prin norme juridice, statutul Sectiei actuale de investigare a infractiunilor comise de catre magistrati pentru ca aceasta sa-si indeplineasca rolul preventiv.

„Ceea ce am auzit cu totii despre ce s-a intamplat la Oradea are mai multe componente. (…) Ministrul Justitiei, sigur, nu aplica sanctiuni. Ce se intampla, ce se va intampla, eu sunt convins ca se va intampla, se va autosesiza Inspectia Judiciara, care va verifica sub aspect disciplinar si daca va constata astfel de aspecte, va merge la Sectia de procurori cu sanctiunile de rigoare. Dar, in acelasi timp (…), prin norme juridice, intr-un viitor foarte apropiat, vom consolida statutul Sectiei actuale de investigare a infractiunilor comise de catre magistrati. Atat pot spune astazi, vom consolida statutul, vom consolida functionarea, eventual transformarea acelei sectii, pentru ca ea – sectia de astazi – sa poata sa-si indeplineasca rolul preventiv pe care il are in raport cu judecatorii si procurorii”, a declarat Tudorel Toader la Antena 3, in contextul inregistrarii audio aparute in care ar aparea procurori de la DNA Oradea care discuta despre actiuni de intimidare a judecatorilor.

El a adaugat ca ancheta care ar putea fi declansata de Sectia pentru investigarea a infractiunilor justitiei va fi de natura sa sanctioneze „sever” cele intamplate la DNA Oradea.

„Convingerea mea este aceea ca daca disciplinarul nu va fi suficient si un exemplu puternic pentru altii – disputi la astfel de comportamente -, penalul pe care il va declansa, cred eu, ca o opinie, Sectia de investigare, Sectia speciala va fi de natura sa sanctioneze sever ceea ce s-a intamplat si, sigur, se va dovedi cu probe legale, probabil, si de a avea acel rol preventiv in raport cu ceilalti magistrati”, a spus ministrul Justitiei.

Avocatul Razvan Doseanu a publicat pe site-ul Cabinetului de Avocatura Doseanu si Asociatii o inregistrare audio a unei sedinte care ar fi avut loc la DNA Oradea in ianuarie 2018, despre care spune ca nu stie daca este autentica.

„Inregistrare exploziva de la o sedinta DNA Oradea, din ianuarie 2018, primita anonim. Posibil sa fie autentica, posibil sa nu fie autentica, desi personal recunosc vocile tuturor procurorilor posibili participanti. Participanti posibili: procurori Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Ciprian, Pantea Cosmin si Rus Lucian. Cer public DNA Oradea sa dezminta autenticitatea inregistrarii. Daca e reala, apar detalii incredibile despre completele favorabile DNA Oradea si cele nefavorabile, despre actiuni de intimidare a judecatorilor prin trimiterea a doi judecatori in judecata. Nume importante ce apar in discutie: judecatori Denisa Vidican, Cioflan Adina, Soane Laura, Udroiu Mihail Filimon Florin, Musta Ovidiu, Berindei Olimpiu Daniel, Mihaela Patraus, Roman Florica (Curtea de Apel Oradea), Bic Denisa, Vlad Marian (Tribunalul Bihor la un moment dat), Haiduc Simona, Miclo Laura, Remus Nemes (Tribunalul Satu Mare). Daca inregistrarea e autentica, ar trebui sa urmeze arestari la DNA Oradea. Daca nu e autentica, trebuie sa vedem ce specialist a putut folosi vocile a cinci procurori. Vocea cea mai puternica din inregistrare pare a fi a procurorului Man Ciprian. Cine e autorul inregistrarii si care e scopul acesteia ramane de stabilit”, se arata in mesajul postat de casa de avocatura.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: