Kamala Harris a acceptat invitatia CNN pentru o noua dezbatere cu Donald Trump in octombrie. Este asteptat si raspunsul fostului presedinte

externe

trump, harris

Candidata democrata Kamala Harris l-a provocat sambata pe oponentul sau republican Donald Trump sa participe la o noua dezbatere televizata, organizata de CNN pe 23 octombrie, cu cateva zile inainte de alegerile prezidentiale din SUA, potrivit Reuters.

„Vicepresedinta Harris este gata sa-l infrunte pe Donald Trump din nou pe scena”, a scris echipa ei de campanie intr-un comunicat.

Kamala Harris a acceptat o invitatie din partea CNN de a participa la o dezbatere pe 23 octombrie, a precizat echipa ei.

„Donald Trump nu ar trebui sa aiba nicio problema in a fi de acord cu aceasta dezbatere. Este acelasi format si organizare ca dezbaterea CNN la care a participat si a spus ca a castigat-o in iunie, cand i-a laudat pe moderatori, regulile CNN si ratingurile”, a declarat Jen O’Malley Dillon, sefa echipei de campanie a Kamalei Harris.

Fostul presedinte republican a respins, pana acum, ideea de a-si infrunta din nou rivala democrata inainte de alegerile din 5 noiembrie.

Echipa lui Donald Trump nu a raspuns imediat solicitarilor agentiilor de presa cu privire la posibilitatea ca acesta sa accepte in cele din urma sa participe la o noua dezbatere televizata.

„Nu va exista o a treia dezbatere”, a declarat candidatul republican la mijlocul lunii septembrie, luand in calcul dezbaterea televizata pe care a avut-o in iunie cu presedintele Joe Biden, pe atunci inca candidat la Casa Alba.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: