Kelemen Hunor, alaturi de Fidesz-ul lui Victor Orban: „Este trist si îngrijorator ce se intamplă în grupul PPE”
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirma, miercuri seara, ca ”este trist și îngrijorător ce se întâmplă în grupul Partidului Popular din Parlamentul European”, formatiune care ”acceptă tot mai rar diferențele de opinie”. Fidesz, partidul premierului Viktor Orban, a parasit PPE, in conditiile in care oricum urma sa fie exclus.
”Este trist și îngrijorător ce se întâmplă în grupul Partidului Popular din Parlamentul European. Excluderile nu conduc la niciun rezultat, acestea nu vor face din Partidul Popular European un grup mai puternic, mai bun sau mai eficient. PPE acceptă tot mai rar diferențele de opinie, iar aceasta este, de fapt, adevărata problemă. Un astfel de partid umbrelă, care întrunește formațiuni politice din state diferite, cu experiențe istorice diferite poate rămâne puternic numai dacă lasă loc diversității de opinie, este capabil să le integreze pe acestea, și se deosebește marcant de partidele cu structuri asemănătoare, dar cu ideologii diferite”, a scris, miercuri seara, pe Facebook, Kelemen Hunor.
Acesta a precizat ca europarlamentarii UDMR au votat împotriva modificării regulamentului de funcționare a grupurilor.
”Considerăm că un astfel de amendament diminuează coeziunea internă. UDMR rămâne membru al grupului PPE și va continua să își exprime opinia și de acum înainte. Trebuie să ne întoarcem la tradițiile Partidului Popular European, care pentru Uniune și pentru mine personal înseamnă Partidul Popular European din perioada în care acesta a fost condus de Wilfried Martens. UDMR s-a socializat în cadrul acestui partid și credem că încă nu este târziu ca PPE să se întoarcă la valorile care au stat la baza formării sale”, a mai scris Kelemen Hunor.
Premierul ungar Viktor Orban a anuntat, miercuri, ca Partidul Fidesz, formatiunea sa, paraseste Partidul Popular European (PPE, dreapta proeuropeana), dupa ce eurodeputati au adoptat prin vot o reforma a statului formatiunii europene, care deschide calea unei excluderi a Fidesz.