Klaus Iohannis, anunt dupa ce premierul Orban s-a autoizolat. Consultarile de la Cotroceni vor avea loc prin teleconferinta

news

Consultarile de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier vor avea loc, vineri, conform programului stabilit, anunta Administratia Prezidentiala dupa ce premierul Orban a declarat ca se autoizoleaza. Consultarile se vor desfasura insa prin teleconferinta.

”Avand in vedere situatia actuala, Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a decis sa faca consultarile cu partidele parlamentare, in vederea desemnarii candidatului pentru functia de Prim-ministru, prin sistem de teleconferinta”, anunta Cotroceniul.

Premierul Ludovic Orban a anuntat, joi, ca se autoizoleaza dupa ce senatorul PNL Vergil Chitac a fost confirmat cu coronavirus. De asemenea, se vor autoizola si toti membrii conducerii PNL.

Senatorul PNL a participat recent la o sedinta a Biroul Politic National al PNL. Orban a confirmat ca a dat mana cu senatorul.

„Toti membrii Biroului Permanent National se vor izola la domiciliu. Toti senatorii din grupul senatorial sunt obligati sa se izoleze, nu asteptam ancheta epidemiologica. Solicitam diagnosticarea rapida. Am solicitat ministrului Sanatatii sa creeze rapid un mecanism de derulare a anchetelor epidemiologice pentru toti colegii nostri. Tuturor colegilor nostri li se vor preleva probe pentru a fi diagnosticati.

Ne punem la dispozitia medicilor epidemiologi.

In ce ma priveste, ma voi izola la Vila Lac 1, unde evident vom avea in continuare toate atributiile exercitate in cele mai bune conditii, ca sa nu fie afectat dispozitivul de lupta impotriva coronavirus. Urmeaza sa vedem unde se vor izola ministrii. Recomand ministrilor sa evite orice fel de contact.

Imediat ce vom avea diagnosticele, ele vor fi facute public”, a declarat Orban.

El a mentionat ca nu va mai merge astazi la Palatul Cotroceni la consultarile pentru desemnarea premierului. „L-am informat pe presedinte imediat ce am primit confirmarea ca domnul senator este infectat. Presedintele va analiza si va decide calea de urmat. E absolut necesara ancheta epidemiologica la nivelul Parlamentului”, a mai spus premierul.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: