Presedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la ceremonia de decorare a unor supravietuitori ai Holocaustului ca „se incearca acapararea statului” de PSD. El i-a comparat pe liderii PSD cu „nazistii”.
„Sa nu uitam ca, in numele unui asa-zis ideal suprem, schimband legi si capturand institutii una cate una, s-a consolidat regimul nazist. Perceptia ca politicienii, care reprezinta oamenii si interesele lor, au dreptul sa calce in picioare adevaruri, sa identifice dusmani, sa dea vina pentru esecurile lor pe diferite categorii de cetateni reprezinta o filosofie toxica. Astazi, in tentativa lor nesabuita de a se salva de justitie si de a-si prezerva puterea, unii politicieni invinuiesc magistrati, blameaza multinationalele viclene, cum zic ei, si diabolizeaza Uniunea Europeana, descrisa drept abuziva si trufasa. Dupa cei aratati acum cu degetul, ar urma altii, apoi altii, si tot asa pana cand indistinctia si cautarea continua a vinovatilor s-ar transforma in pretextul perfect pentru acapararea statului.
Citeste si: Bogdan Chirieac face apoplexie dupa declaratiile lui Iohannis: „Reactiile internationale sunt socante”
Imi aduc aminte o fraza din memoriile lui Hedi Fried, supravietuitoare deportata la Auschwitz, din Sighetul aflat sub ocupatie maghiara, si pe care am decorat-o acum trei ani: ‘Supravietuieste numai cel care este constient de ce se intampla. Nu foloseste la nimic sa inchizi ochii’. Asadar, trecutul este un avertisment mereu actual, iar efortul de a-l intelege nu este niciodata indeajuns. Este datoria noastra sa prevenim si sa anihilam orice actiune menita sa destabilizeze pacea si sa aduca atingere valorilor europene fundamentale. Este, totodata, datoria institutiilor, dar si a functionarilor statului roman sa-si protejeze cetatenii, prin toate mijloacele, sa salvgardeze statul de drept, democratia, sa garanteze pacea sociala si respectarea valorilor esentiale”, a declarat Klaus Iohannis.
Suntem impreuna astazi fiindca avem datoria sa ne amintim. La inceputul fiecarui an, in preajma zilei de 27 ianuarie, ne indreptam gandurile catre cei care si-au pierdut viata in urma celei mai odioase campanii de exterminare sistematica pe care a cunoscut-o omenirea vreodata. Cu acest prilej, mi-am dorit sa ii onorez, in numele statului roman, pe unii dintre ultimii supravietuitori ai Holocaustului, dar si pe cei care promoveaza si se ingrijesc de memoria acestei tragedii.
Acum 74 de ani, se deschideau portile infernului dezlantuit pe pamant, ale lagarului mortii de la Auschwitz-Birkenau, cel mai mare si cel mai cunoscut loc unde au fost masacrati oameni la scara industriala. Cand flacarile mortii au incetat sa mai mistuie femei, copii, batrani si barbati, ucigasii au lasat in urma o cifra coplesitoare. Aproape 6 milioane de evrei si nu numai au fost asasinati in Holocaust. Aceasta nu este o cifra rece, ci o intreaga lume nimicita! Cand s-au deschis portile spre libertate ale lagarului mortii catre o noua viata, prea putini mai erau acolo sa o primeasca. Putinii supravietuitori care sunt astazi marturisitorii celui mai cumplit episod din istoria noastra recenta poarta in suflet rani adanci.
Ne gandim si meditam la tragedia Holocaustului, desi cunoastem mai degraba chipurile si biografiile criminalilor decat pe cele ale victimelor lor. Ca mortii sa nu apartina nimanui, faptasii si-au dorit intotdeauna sa le stearga numele. De aceea, astazi, numindu-i pe cei care au supravietuit ca martori ai lumii disparute, aduc un pios omagiu si fac un lucid indemn impotriva uitarii tragediei nesfarsite prin care au trecut ei si neamul lor. Paul, Lea, Meir, Sandra, Andrei, Anette, va rog sa acceptati aceasta modesta recunostinta, prin distinctiile inmanate astazi, din partea mea si a intregului popor roman!
Onorata audienta,
Intalnirea noastra imi ofera prilejul de a sublinia progresele notabile pe care Romania le-a facut in directia prezervarii memoriei Holocaustului si a combaterii antisemitismului, rasismului, xenofobiei si intolerantei. Inca de la debutul mandatului meu de Presedinte, mi-am asumat misiunea de a apara si cinsti memoria victimelor Holocaustului. De atunci, cateva realizari concrete au consolidat aceasta promisiune. Amintesc actualizarea si intarirea legislatiei in domeniu si rezultatele excelente obtinute de tara noastra in timpul Presedintiei romane la carma Aliantei Internationale pentru Memoria Holocaustului. Subliniez, de asemenea, sustinerea constanta pe care am acordat-o proiectului Muzeului National de Istorie al Evreilor si Holocaustului, care, constat, a reusit sa avanseze foarte bine.
Ma bucur sa observ ca fortele politice au ajuns la un consens si sper ca acest proiect va deveni realitate, in relativ scurt timp. Sunt convins ca acest muzeu va fi mai mult decat un spatiu simbolic, va functiona ca o resursa educationala importanta, mai ales pentru tinerele generatii. Educatia reprezinta cea mai puternica arma pe care o are o societate pentru a rezista in fata incercarilor de otravire a democratiilor prin manifestari extremiste, populiste, antisemite si xenofobe.
Existenta acestui Muzeu, alaturi de celelalte masuri amintite, este vitala pentru o lupta autentica impotriva curentului negationist latent si a tuturor tendintelor care inca mocnesc amenintator in statele europene. Indemnul meu pentru autoritati, dar si pentru cetateni, este sa nu ne oprim aici, ci sa continuam! Este nevoie sa perseveram in toate aceste eforturi pentru ca inca exista, din pacate, o crestere alarmanta a curentelor nationaliste si extremiste si, mai mult, ne confruntam la nivel european cu o intensificare a manifestarilor violente, a sentimentelor de ura, a tendintelor antisemite si xenofobe. Toate aceste derapaje contravin, fara echivoc, unei culturi bazate pe valorile europene fundamentale si sunt consecinte ale unei lipse de cunoastere si informare.
Doamnelor si domnilor,
„Istoria este ceea ce avem cu totii si putem impartasi cu totii”, spunea un reputat istoric american, Timothy Snyder, subliniind ca istoria Holocaustului nu a luat sfarsit, intrucat precedentul sau este etern. Cu toate eforturile noastre, nici o fapta de respect si de redare a demnitatii, oricat de nobila si de solara ar parea, nu poate anula o crima.
Antidotul raului nu poate fi decat o actiune de salvare a viitorului prin recunoasterea capcanelor ideologice si printr-o atenta examinare a faptelor politicienilor si a sustinatorilor lor. In ultimele sapte decenii, lumea s-a schimbat si, totusi, instrumentele politicului au ramas aceleasi.
Sa nu uitam ca, in numele unui asa-zis ideal suprem, schimband legi si capturand institutii una cate una, s-a consolidat regimul nazist. Perceptia ca politicienii, care reprezinta oamenii si interesele lor, au dreptul sa calce in picioare adevaruri, sa identifice dusmani, sa dea vina pentru esecurile lor pe diferite categorii de cetateni reprezinta o filosofie toxica. Astazi, in tentativa lor nesabuita de a se salva de justitie si de a-si prezerva puterea, unii politicieni invinuiesc magistrati, blameaza multinationalele viclene, cum zic ei, si diabolizeaza Uniunea Europeana, descrisa drept abuziva si trufasa. Dupa cei aratati acum cu degetul, ar urma altii, apoi altii, si tot asa pana cand indistinctia si cautarea continua a vinovatilor s-ar transforma in pretextul perfect pentru acapararea statului.
Imi aduc aminte o fraza din memoriile lui Hedi Fried, supravietuitoare deportata la Auschwitz, din Sighetul aflat sub ocupatie maghiara, si pe care am decorat-o acum trei ani: „Supravietuieste numai cel care este constient de ce se intampla. Nu foloseste la nimic sa inchizi ochii”. Asadar, trecutul este un avertisment mereu actual, iar efortul de a-l intelege nu este niciodata indeajuns. Este datoria noastra sa prevenim si sa anihilam orice actiune menita sa destabilizeze pacea si sa aduca atingere valorilor europene fundamentale. Este, totodata, datoria institutiilor, dar si a functionarilor statului roman sa-si protejeze cetatenii, prin toate mijloacele, sa salvgardeze statul de drept, democratia, sa garanteze pacea sociala si respectarea valorilor esentiale.
Stimate doamne si stimati domni,
Va multumesc pentru energia pe care fiecare dintre dumneavoastra o investeste pentru ca acest capitol al istoriei sa fie transmis si inteles cum se cuvine! Sa respectam memoria victimelor, sa ne asumam lectiile trecutului si sa continuam sa cultivam in societatea romaneasca principiile tolerantei, acceptarii, solidaritatii si respectului!
In final, va cer tuturor sa ne rugam in tacere pentru cei disparuti! Va rog sa pastram un moment de reculegere! Fie ca amintirea victimelor sa ramana vesnica in inimile noastre! Va multumesc!
Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat recent ca exista o intelegere intre actuala…
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…
Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…
Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…
Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…
Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…