news

Klaus Iohannis, la finalul unui summit istoric pentru Romania: „Ma bucur ca dinspre Romania porneste un mesaj pozitiv”

Presedintele Klaus Iohannis a salutat joi, la finalul summitului informal al UE de la Sibiu, faptul ca dinspre tara noastra porneste un mesaj pozitiv, unitar, al statelor membre si al institutiilor europene de a consolida Uniunea „pe baza unui set clar de principii si valori”.

„Romania, tara care exercita Presedintia Consiliului UE si ca stat membru profund atasat consolidarii proiectului european, a devenit astazi centrul dezbaterii privind viitorul Uniunii Europene. Europa a venit in Romania. Este, istoric vorbind, prima reuniune a Consiliului European pe care Romania a avut sansa sa o gazduiasca. Discutiile de azi ne-au intarit convingerea ca putem scrie impreuna viitorul Uniunii Europene. Ne-am dorit – si acum, la sfarsit, pot sa spun ca am reusit – sa avem un summit al unitatii, al determinarii noastre de a continua avansarea proiectului integrarii europene ca proiect fara precedent de democratie, prosperitate si pace, un proiect al stabilitatii atat spre interior, cat si spre exterior, spre vecinii nostri. Ma bucur ca dinspre Romania porneste un mesaj pozitiv, unitar, al statelor membre si al institutiilor europene deopotriva de a consolida UE pe baza unui set clar de principii si valori”, a declarat Iohannis, in cadrul conferintei de presa comune cu presedintii Consiliului European, Donald Tusk, si Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

El si-a exprimat speranta ca declaratia adoptata la summitul de la Sibiu va ramane un reper important in istoria UE.

„In spiritul celor convenite in urma cu doi ani cu ocazia aniversarii la Roma a 60 de ani de la semnarea tratatelor, cel mai important mesaj al declaratiei de la Sibiu, as putea spune spiritul de la Sibiu, este confirmarea vointei noastre de a continua impreuna proiectul european. Transmitem, astfel, un mesaj de vointa politica de actiune unitara cu ocazia Zilei de 9 mai, Ziua Europei. Va felicit cu ocazia Zilei Europei. Sper din tot sufletul ca acest mesaj politic sa ajunga la cat mai multi europeni si sa creasca increderea cetatenilor in forta UE, cu convingerea ca UE lucreaza pentru ei, pentru cetateni”, a spus Iohannis.

Seful statului a precizat ca principiile si obiectivele enuntate in declaratie vizeaza consolidarea unitatii europene.

El a vorbit si despre viitoarea Agenda Strategica, care sa se concentreze pe o Europa a cresterii si a convergentei, consolidarea Pietei Unice, intarirea securitatii interne a UE si asigurarea unei actiuni externe eficiente.

„Intr-un context european si global in continua evolutie, in opinia Romaniei este important ca viitoarea agenda strategica sa ofere o intelegere comuna a obiectivelor prioritare pe care vrem sa ne concentram oferind in acelasi timp Uniunii flexibilitatea instrumentele si resursele pentru a le atinge”, a spus Iohannis, care a subliniat ca este nevoie de o Uniune mai puternica si mai eficace.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Ucraina ar putea primi rachete de croaziera Taurus inaintea alegerilor anticipate din Germania, in pofida refuzului cancelarului Olaf Scholz

Partidul Liber Democrat din Germania (FDP), care a parasit coalitia de guvernare, intentioneaza sa supuna…

3 minute ago

Influencerul Jake Paul l-a invins la puncte pe legendarul boxer Mike Tyson, castigand un premiu de 40 de milioane de dolari

Unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de box din ultimii ani s-a incheiat vineri noapte…

17 minute ago

„Cea mai ciudata fobie din lume”: Consilierii unui ministru suedez insista ca din preajma acestuia sa fie indepartate bananele

Fobia de banane a unui ministru suedez i-a determinat pe consilierii sai sa insiste ca…

20 de minute ago

Retea de traficant destructurata in Ungaria. Victime din Romania exploatate in conditii inumane

O grupare infractionala care exploata tineri vulnerabili din Romania in Ungaria a fost destructurata de…

21 de minute ago

Volodimir Zelenski: „Razboiul se va termina mai repede cu politicile echipei care va conduce acum Casa Alba.” Olaf Scholz: „Donald Trump are o pozitie mai nuantata”

Intr-un interviu pentru Suspline, conform The Guardian, presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat ca razboiul…

21 de minute ago