Klaus Iohannis, reactie taioasa privind criza politica din tara. Le-a spus ambasadorilor Romaniei ce sa transmita in strainatate
Presedintele Klaus Iohannis a avut, marti, o prima reactie fata de criza politica generata de iesirea ALDE de la guvernare. Declaratia a fost facuta in fata sefilor de misiuni si a consulilor generali, cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomatiei Romane.
„Despre actuala criza guvernamentala, despre remaniere, despre calea de iesire din criza, voi face o declaratie publica maine.
Dar dumneavoastra va veti intoarce la post si o sa fiti intrebati ce se intampla in Romania, cum se va solutiona criza, cum vor decurge alegerile.
Iar dumneavoastra sa raspundeti asa: Romania are o democratie solida. Romania are o democratie consolidata, prin referendumul care s-a tinut pe 26 mai a.c. si care a adus un raspuns foarte clar al romanilor pentru democratie, pentru o cale pro-europeana, pentru o abordare solida transatlantica, pentru un stat de drept, pentru o justitie dreapta, pentru consolidarea si continuarea luptei impotriva coruptiei.
Dumneavoastra sa raspundeti asa: Romania va ramane o democratie si un partener credibil si stabil in orice conditii!
O sa va intrebe partenerii, prietenii nostri ce se va intampla, cum se va intampla. Iar dumneavoastra sa raspundeti asa: orice se va intampla in Romania, se va intampla in limitele Constitutiei.
Romania este o democratie consolidata, in care Constitutia este respectata si indiferent de solutia gasita, Romania va ramane un partener serios, predictibil, credibil, angajat in demersurile comune care sunt in curs.
Si va spun voua ca solutii exista si eu voi veghea. Nu, voi garanta ca aceste solutii sa fie constitutionale!”, a declarat Iohannis.