Kovesi: Daca as fi ministru de Finante, probabil ca nu as putea dormi din cauza evaziunii
Procurorul-sef la Parchetul European, Laura Codruta Kovesi, spune ca nu a observat la autoritatile din statele membre ale Uniunii Europene o dorinta suficient de mare sa stopeze evaziunea.
Kovesi a declarat pentru Euronews ca autoritatile fiscale din UE nu reusesc sa colecteze taxa pe valoare adaugata (TVA) in valoare aproximativ 130 de miliarde de euro in fiecare an, dintre care intre 30 si 60 de miliarde de euro sunt pierdute din cauza evaziunii fiscale sau ”pur si simplu furate” din trezoreria tarii.
”Daca as fi ministru de Finante, probabil ca nu as putea dormi din cauza asta. Mai ales in contextul economic actual, cand inflatia este la un nivel foarte mare”, a spus Kovesi, potrivit News.ro.
Kovesi a facut aceste declaratii in contextul in care Parchetul European sarbatoreste prima aniversare, dupa ce si-a lansat oficial operatiunile in iunie 2021.