Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, marti, o cerere de aparare a sistemului judiciar in ansamblul sau formulata de procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, cu privire la modul in care au fost reflectate in presa informatii referitoare la dosarul „Tel Drum”.
Potrivit ordinii de zi solutionate, s-au inregistrat 11 voturi pentru respingerea cererii, trei voturi pentru admitere si doua voturi nule, anunta Agerpres.
Solicitarea de aparare a independentei sistemului judiciar viza modul in care presa a reflectat informatiile devenite publice printr-un comunicat de presa transmis de DNA pe 13 noiembrie 2017.
In comunicatul de presa respectiv se anunta, printre altele, ca Liviu Dragnea, presedinte al Consiliului Judetean Teleorman la data faptelor, este urmarit penal pentru constituirea unui grup infractional organizat, abuz in serviciu si obtinerea frauduloasa de fonduri europene, alaturi de alte opt persoane. DNA preciza ca dosarul s-a constituit pe baza unei sesizari a Oficiului european antifrauda (OLAF) privind suspiciunea savarsirii mai multor infractiuni, intre care obtinerea nelegala, pe baza de documente false, a unor finantari din fonduri europene pentru lucrari de reabilitare de drumuri judetene.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
Franta si Marea Britanie au decis sa permita Ucrainei sa loveasca in adancimea teritoriului rus…
Turcia a refuzat sa permita avionului presedintelui israelian Isaac Herzog sa zboare prin spatiul sau…
Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…
Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…
”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…