Kovesi intra puternic peste mafia din vestul Romaniei: peste 100 de perchezitii, 30 de persoane vor fi aduse la audieri. Sunt vizati indivizi din judetele Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timis
Procurorii Parchetului European au descins marti la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Regiunea (ADR) Vest Timisoara intr-un dosar in care este vizat un grup infractional organizat, care, din 2017, ar fi infiintat, in mod fictiv, peste 150 de firme, in numele carora ar fi obtinut, in mod fraudulos, finantare europeana si nationala, prejudiciul estimat fiind de peste 5 milioane de euro. Conform IGPR, in cadrul acestei actiuni, vor fi 160 de perchezitii domiciliare in Romania si Austria, sub coordonarea Parchetului European (EPPO) din Romania, inclusiv la locuintele unor functionari publici si sediile unor institutii publice. Aproximativ 30 de persoane vor fi duse la audieri.
Potrivit unor surse, procurorii Parchetului European au descins marti la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Regiunea Vest Timisoara, organism care gestioneaza acordarea de fonduri europene pentru judetele Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timis.
Procurorii ridica documente privind mai multe firme care au accesat bani europeni.
Politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Timisoara, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului European (EPPO), desfasoara o operatiune pentru destructurarea unui grup infractional organizat, specializat in fraudarea de fonduri europene si nationale si spalare de bani.
In cadrul acestei actiuni, vor fi 160 de perchezitii domiciliare in Romania si Austria, sub coordonarea Parchetului European (EPPO) din Romania, inclusiv la locuintele unor functionari publici si sediile unor institutii publice.
De asemenea, aproximativ 30 de persoane vor fi conduse la audieri, mentioneaza news.ro.
Ancheta vizeaza un grup infractional organizat, care, din 2017, ar fi infiintat, in mod fictiv, peste 150 de firme, in numele carora ar fi obtinut, in mod fraudulos, finantare europeana si nationala.
Proiectele respective ar fi constat, in principal, in achizitii de utilaje/bunuri pentru desfasurarea activitatilor curente ale societatilor, achizitii care trebuiau dovedite cu documente justificative, emise de furnizori.
Astfel, pentru implementarea proiectelor si obtinerea fondurilor, persoanele banuite ar fi folosit documente false, inexacte sau incomplete, ar fi intocmit diverse facturi de achizitii de mijloace fixe, utilaje/bunuri, in mod fictiv, de la societati care nu ar fi desfasurat niciun fel de activitate si pe care tot ele le-ar fi controlat.
Totodata, in cele mai multe dintre situatii, utilajele/bunurile ce figurau ca fiind achizitionate in cadrul proiectelor nu ar fi fost cumparate in realitate, aceleasi utilaje/bunuri fiind folosite in cadrul mai multor proiecte, inclusiv prin modificarea seriei sau culorii acestora.
Sumele obtinute din bugetul Uniunii Europene si bugetul national de catre respectivele societati ar fi fost retrase, de regula, in numerar de la ATM-uri, de catre diverse persoane din anturajul liderilor gruparii, dupa care ar fi fost remise acestora. In continuare, sumele ar fi fost folosite pentru achizitionarea unor bunuri sau servicii in numele altor persoane fizice sau juridice, in scopul ascunderii sau disimularii originii ilicite.
Pana in prezent, in cauza a fost estimat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro.
Suportul de specialitate este asigurat de Directia Operatiuni Speciale din Politia Romana.
La actiune participa politisti ai Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate si structurilor subordonate, dar si din cadrul Directiei Generale Anticoruptie si structurilor subordonate.
Activitatile beneficiaza de sprijinul jandarmilor Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei Romane, Gruparii de Jandarmi Mobila „Glad Voievod” Timisoara si Inspectoratului de Jandarmi Judetean Timis.