Kovesi le taie sperantele penalilor: „Nu demisionez. Este un festival disperat al inculpatilor”
Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi, a declarat miercuri ca nu are niciun motiv sa-si dea demisia, precizand ca a respectat legea in tot ceea ce a facut.
„Am declarat la preluarea mandatului toleranta zero la coruptie, la neprofesionalism in DNA. Nu e prima oara cand sunt incidente cu privire la activitatea DNA.
A fost prima oara in mandatul meu cand un procuror sef a fost investigat pentru coruptie, a fost arestat si condamnat. Atunci cand procurorii nu au respectat legea, am sesizat IJ, am cerut CSM revocarea unor procurori care nu si-au indeplinit atributiile.
La primul semn ca un procuror nu a respectat legea, am reactionat, conform atributiilor legale. Avem mecanisme interne de autocuratare. Dar asta nu inseamna ca toti procurorii sunt la fel.
In ultimii 4 ani DNA a obtinut cele mai bune rezultate. Peste 70 de demnitari trimisi in judecate, doi prim ministri, ministri, deputati si senatori. DNA a dovedit ca legea e egala pentru toti. Daca un procuror a incalcat legea, nu inseamna ca toti sunt la fel. Nu trebuie sa culpabilizam tot corpul procurorilor si sa spunem ca asa se lucreaza. Nu, nu asa se lucreaza.
E o coincidenta ca in ultimul an s-au pronuntat sentinte pentru persoane dintr-un partid, in dosare investigate de DNA? Ma intreb”, a spus Kovesi in conferinta de presa.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.