Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a avertizat asupra coruptiei din sistemul de sanatate si a spus ca exista vulnerabilitati majore cu impact direct asupra vietii cetateanului, dand exemplul unui fost director de spital care a prejudiciat unitatea medicala cu 12 milioane de euro, frauda fiind ascunsa prin documente false.
Timp de sapte ani directorul a folosit bugetul institutiei in interes personal si a profitat de faptul ca mecanismele interne de control nu functionau, iar prejudiciul a ajuns la 12 milioane de euro, acesta falsificand documente, a detaliat Kovesi.
Un alt exemplu evocat este cel al unui manager de spital judetean care lua intre 10 si 15 % din valoarea facturilor pe care le emitea. In patru ani, acesta a strans 1,2 milioane de euro din mita, a fost trimis in judecata si a fost condamnat la 10 ani de inchisoare intr-un dosar si 6 ani in alt dosar. ”Intr-o perioada de timp de doar 3-4 ani un manager de spital a reusit sa obtina profit de milioane”, a spus Kovesi.
Sefa DNA a vorbit despre mai multe cazuri de coruptie din sistem, care au fost deja judecate de instantele din Romania, aratand ca, in pofida unor sentinte, mecanismele sunt repetitive. Fenomenul se manifesta in cinci domenii: achizitiile publice, serviciile medicale, bugetarea unitatilor medicale, angajarea personalului medical si autorizarea faramaciilor.
De obicei mita se da direct managerului de spital sau prin intermediul unor firme de consultanta. Kovesi a spus ca procurorii DNA au constat ca sunt infiintate tot mai multe firme off shore in acest scop. Una dintre metodele cele mai practicate este achizitionarea de echipamente medicale la preturi de 10 ori mai mari decat pretul pietei, echipamente care nu sunt folosite niciodata.
Tarifele sunt de obicei cunoscute, fiind vorba despre procente fixe din contracte de achizitii, intre 5-10%, sau despre anumite sume pentru angajarea in sistem. Astfel, pentru angajarea pe un post de infirmier se plateste mita de 1.500 de euro, pentru asistent medical 2.500 de euro, iar un sofer de ambulanta da mita de 1.000 de euro.
”Problema coruptiei nu se va rezolva doar prin investigatii ci prin prevenirea acestor fapte si educare”, a insistat Kovesi, acuzand si lipsa unor mecanisme interne de control care sa fie eficiente.
Kovesi a prezentat aceste concluzii la un semniar organizat de DNA pe tema coruptiei din sistemul sanitar, la care participa si procurorul general Augustin Lazar.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…
Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…