Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a afirmat ca faptele ce vizeaza activitatea Tel Drum au mai facut obiectul unoui dosar anchetat de Parchetul Anticoruptie, in anul 2010, la acel moment fiind data o solutie de netrimitere in judecata.
„Nu am citit in mod special acel dosar. Nu pot sa va confirm sau sa va infirm daca exista o legatura cu Liviu Dragnea”, a declarat procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, in cadrul unui interviu acordat ziare.com.
Legat de actiunile la purtator, Kovesi a subliniat ca orice informatie legata de bani si circuite financiare poate fi verificata, motiv pentru care acestea nu garanteaza nimanui ca proprietarul lor nu poate fi identificat.
„Putem verifica multe, problema este ca informatiile trebuie transformate in probe, pe care uneori le avem, uneori nu. Investigatii financiare, despre conturi, despre active, despre actiuni la purtator putem verifica, dar, in final, discutam de probe”, a explicat sefa DNA.
Sursa citata a mai spus ca, din 2013, de cand este procuror-sef DNA, Liviu Dragnea a fost trimis in judecata si condamnat definitiv. In plus, liderul PSD mai are un dosar in care a fost trimis in judecata.
„Noi investigam fapte care sunt date in competenta noastra. Simplul fapt ca o persoana detine o anumita functie sau are o avere nu inseamna ca trebuie sa deschidem o investigatie. Nu alegem tinte, nu anchetam o persoana pentru ca are cinci vile, pentru ca e prim-ministru sau ministru. Noi investigam fapte. Cand vorbim de averi, sa nu uitam ca exista si alte institutii care trebuie sa verifice acest lucru. Ma refer la ANI. DNA nu investigheaza modul in care o persoana dobandeste o avere sau cum isi gestioneaza averea. Noi investigam daca exista fapte de coruptie legate de felul in care si-a dobandit averea sau modul in care si-o gestioneaza, modul in care isi exercita functia publica”, a precizat Kovesi.
Presedintele PSD Liviu Dragnea declara, vineri, ca este vizat de procurorul sef al DNA si ca se asteapta sa fie anchetat pentru orice, sustinand din nou ca nu are vreo legatura cu Tel Drum.
„Ma astept sa fiu audiat de doamna Kovesi pentru orice e in tara asta. Si daca ploua. De Tel Drum se vorbeste de 12 ani . Au fost date din interiorul DNA informatii ca sa porneasca acea ancheta. E a 12-a ancheta, nu am legatura cu acea societate, dar m-am cam saturat”, spunea Liviu Dragnea.
Liderul PSD adauga ca va da, pe viitor, si alte detalii.
„De ce a fost chemata (n.r.: Bombonica Prodana, la DNA)? Pentru ca a fost sotia mea. E trimisa in proces pentru ca a fost sotia mea. Astept sa se deruleze evenimentele in continuare. Daca cred ca eu sunt amnezic se inseala amarnic”, a mai spus Dragnea.
Rise Project a publicat o serie de materiale despre presupusele afaceri ale liderului PSD Liviu Dragnea in Brazilia, dar si despra firma Tel Drum.
Jurnalistii au publicat un document despre care sustin ca este clasificat, atribuit DGPI, numit „Nota privind aspecte care afecteaza climatul socio-economic al judetului Teleorman”. In documentul prezentat se precizeaza ca, la nivelul IPJ Teleorman, se detin o serie de informatii referitoare la „presedintele CJ care si-a format o retea infractionala compusa din persoane cu putere de decizie in judet”.
In urma verificarilor s-ar fi descoperit ca ar fi fost detinator majoritar al actiunilor la purtator ale companiei Tel Drum. Societatea, se precizeaza in act, in perioada 2000-2010, ar fi obtinut, „prin licitatii trucate majoritatea fondurilor guvernamentale existente la nivelul CJ Teleorman”. Conform documentului citat, cumpararea firmei de catre Liviu Dragnea s-a facut in conditii frauduloase.
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie s-au sesizat, din oficiu ,in legatura cu alte aspecte din investigatia Rise Project privind presupusele afaceri ale lui Liviu Dragnea, existand indicii cu privire la savarsirea unor infractiuni asimilate coruptiei, preciza, ulterior, DNA, intr-un comunicat de presa.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
Uniunea Europeana trebuie sa isi regandeasca sprijinul pentru Ucraina dupa victoria lui Donald Trump in…
Visul lui Elon Musk de a transporta oameni pe Marte va deveni o prioritate nationala…
Compania estoniana de armament Frankenburg Technologies va transfera Ucrainei rachete de aparare aeriana pentru testare,…
Romania TV a fost condamnata de Tribunalul Bucuresti, vineri, sa plateasca despagubiri de 95.000 de…
Intrat in mod neasteptat in Parlament, in urma cu patru ani, cand institutele de sondare…
Un numar record de cetateni nord-coreeni au sosit in Rusia in al treilea trimestru al…